• Поддержи национальную сборную

Istoria Campionatului Moldovei. Ediția 2001/02 (partea I)

07 aug 2022 de Andrei Prodan

Spre deosebire de edițiile din 1999/2000 și 2000/01, când soarta titlului a fost decisă în ultima etapă, iar diferența dintre ocupantele primelor două locuri era doar de un singur punct, în sezonul 2001/02 lupta pentru supremație era practic hotărâtă deja la mijlocul distanței. 

Această situație a durat până în anul 2011, când campioană a devenit Dacia Chișinău. În decursul acestor 9 ani Sheriff Tiraspol a dominat competiția, iar adversarele luptau doar pentru medaliile de argint și bronz.

 

Înaintea campionatului de la început de secol, Larisa Nefiodkina, văduva lui Valeri Rotari, președintele clubului Constructorul-93 Chişinău a cedat formația și locul în Divizia Naţională lui Petru Caraman, iar noul proprietar a mutat echipa la Сioburciu, raionul Slobozia. Un sezon clubul a evoluat sub denumirea Constructorul Сioburciu, după care a fost redenumit FC Tiraspol și și-a schimbat locația.

 

Nou promovata Petrocub-Condor Sărata Galbenă, actuala Petrocub Hâncești, şi-a schimbat denumirea în FC Hânceşti şi s-a mutat în centrul raional. 

 

Campionatul a demarat pe 28 iulie 2001. În prima etapă cea mai categorică victorie a obținut-o multipla campioană Zimbru, care a învins la Speia formația FC Agro cu 4-0. O „dublă” a marcat Sergiu Epureanu (min. 44, 48), iar celelate goluri au fost înscrise de Iurie Miterev (min. 66) și Victor Berco (min. 74). 

Tiligul a întrecut pe peren propriu pe FC Hâncești, 1-0. Singurul gol a fost marcat de Serghei Covalciuc, care în min. 68 a transformat o lovitură de la 11 metri. 

Cu dreptul a început competiția și Constructorul, după ce a obținut victoria în meciul cu o altă debutantă, Happy End Camenca, 2-1. După o primă repriză sterilă, în partea a doua a jocului gazdele au marcat două goluri. S-au evidențiat Eugen Carabulea (min. 50) și Roman Radcenco (min. 78). Oaspeții au reușit doar să reducă din handicap prin Alexei Gridnev (min. 81). 

Partida dintre Nistru Otaci și Sheriff a fost amânată deoarece formația tiraspoleană era antrenată în disputarea meciurilor din Liga Campionilor.

 

Destul de modest a evoluat în primul sfert de campionat Zimbru. Pe lângă înfrângerea în fața Sheriff-ului, 2-3, chișinăuienii au jucat la egalitate, acasă, cu Happy End (1-1), FC Hâncești (0-0), în deplasare, cu Constructorul (2-2).

 

Derby-ul Zimbru – Sheriff, disputat la 9 septembrie pe stadionul Republican din Chişinău, a fost urmărit de circa 3.000 de spectatori. După prima parte a jocului oaspeții conduceau cu 2-0. Au înscris: Sergiu Dadu (min. 21) și Stanislav Ivanov (min. 37). În repriza secundă Iurie Miterev (min. 51) a redus din diferență, însă peste 5 minute Ruslan Barburoş a restabilit diferența de două goluri. Doar în min. 3 al timpului adițional același Miterev a stabilit scorul final. De menționat că după pauză gazdele au jucat în inferioritate numerică. În min. 44 centralul Tudor Cepoi l-a eliminat de pe teren pe Vadim Boreţ pentru „expresii necenzurate la adresa arbitrului”.

 

După primul tur (7 meciuri jucate) clasamentul arăta în felul următor: 1. Sheriff – 16 puncte (6 jocuri), 2. Nistru – 11 p. (5 j.), 3. Constructorul – 9 p., 4. Tiligul – 8 p. (6 j.), 5. Agro – 8 p., 6. Zimbru – 6 p. (5 j.), 7. Happy End – 4 p., 8. FC Hâncești – 3 p. Singurele formații care n-au suferit încă înfrângeri rămâneau Sheriff și Nistru, iar ultimelele două clasate n-au gustat din bucuria victoriei.

 

Formația din Otaci, care cu 3 ani mai devreme abandona campionatul, în sezonul de față ducea o luptă de la egal la egal cu favoritele întrecerii. În etapele a 8-a și a 10-a echipa patronată de regretatul Vasile Traghira a jucat în deplasare la egalitate cu Sheriff, 1-1 (marcatori: Evgheni Paţula în min. 57. / Oleg Ichim în min. 90+4, autogol), respectiv Zimbru, 0-0. Prima înfrângere Nistru a suferit-o abia în etapa a 11-a (20 octombrie), în deplasare, în fața grupării Tiligul, 1-2, golurile fiind înscrise de Vadim Chirilov (min. 59, 71), respectiv Nicolai Kopîsteanski (min. 86).

 

Pe 15 noiembrie, odată cu disputarea meciului-restanță din cadrul etapei a 3-a dintre Nistru și Zimbru, a luat sfârșit prima parte a campionatului. Chișinăuienii au învins cu 2-0 datorită golurilor lui Lado Ahalaia (min. 1) și Iurie Osipenco (min. 42) și au urcat pe locul secund.

Clasament: 1. Sheriff – 36 puncte, 2. Zimbru – 27 p., 3. Nistru – 25 p., 4. FC Hâncești – 15 p., 5. Tiligul – 15 p., 6. Happy End – 12 p., 7. Constructorul – 12 p., 8. Agro – 11 p. În fruntea clasamentului golgheterilor se afla Ruslan Barburoș (Sheriff) cu 10 goluri la activ. El era urmat de Victor Berco (Zimbru), Alexandr Blajco (Nisru), Andrei Nesteruk (Constructorul) – tustrei câte 7 goluri.

 

Turul trei al campionatului a început pe 17 martie 2002. Derby-ul dintre Sheriff și Nistru s-a încheiat nedecis, 0-0. Otăcenii au continuat seria egalurilor: 0-0, acasă, cu FC Agro; 0-0, în deplasare, cu Zimbru; 1-1 (goluri: Serghei Belous în min. 90+3 / Serghei Ianciuc în min. 10), în deplasare, cu Tiligul. După aceasta Nistru a obținut 3 victorii consecutive, iar deoarece Zimbru a suferit înfrângeri în ultimele două partide ale turului trei (în etapa a 20-a în detrimentul Sheriff-ului, 0-2, care a înscris prin Andrei Nesteruk în min. 29 și 33), echipele se aflau la egalitate de puncte: 1. Sheriff – 53 puncte, 2. Zimbru – 38 p., 3. Nistru – 38 p., 4. Constructorul – 25 p., 5. FC Hâncești – 23 p., 6. Tiligul – 20 p., 7. Agro – 19 p., 8. Happy End – 12 p.

 

Ultimul sfert al campionatului a prezentat interes doar prin prisma luptei pentru medaliile de argint și bronz, precum și a evitării penultimului loc care ducea la disputarea meciului de baraj. Primul duel l-a câștigat Nistru Otaci, care în premieră a devenit vicecampioană. În cea de-a doua dispută în care se confruntau FC Agro și Tiligul succesul a fost de partea chișinăuienilor. Echipa din Tiraspol, triplă deținătoare a Cupei Moldovei și multiplă medaliată a campionatului, a fost nevoită să joace meciul de baraj pe care l-a și pierdut în fața Politehnicii Chișinău cu scorul de 1-2, retrogradând în Divizia A.

 

O altă retrogradată a fost Happy End, formație care în partea a doua a campionatului n-a câștigat nicio partidă pe teren. Singura victorie a echipei din Camenca a fost consemnată în ultima etapă, atunci când Tiligul nu s-a prezentat la meci. Mai mult, Happy End a suferit și o serie de înfrângeri usturătoare: 0-10 cu Zimbru; 0-6 cu Nistru; 0-5 cu Constructorul. Așa că denumirea (Sfârșit fericit) n-a corespuns cu scurta istorie a echipei.

 

Campioana Sheriff în acea ediție a suferit o singură înfrângere. În etapa a 24-a (26 mai), când soarta titlului era deja hotărâtă, tiraspolenii au cedat în deplasare în fața Constructorului cu scorul de 2-4. Pentru oaspeți a marcat Cristian Tudor (min. 28 și 78), iar pentru gazde Alexandr Bîcikov (min. 60), Sergiu Dadu (min. 68), Victor Barîşev jr. (min. 70) și Roman Radcenco (min. 83).

 

Golgheter al competiției a devenit Ruslan Barburoș (Sheriff) cu 17 reușite la activ, fiind urmat de Andrei Nesteruk (Constructorul/Sheriff) – 14 goluri, Victor Berco (Zimbru) – 12 goluri, Alexandr Blajco (Nisru), Eduard Blănuță (FC Hâncești), Sergiu Dadu (Sheriff/Constructorul) – tustrei câte 9 goluri.

 

Sezonul 2001-2002 (ediţia a XI-a)

                                                                        J          V         E          Π          G                   P

1. SHERIFF Tiraspol                                    28       20       7          1          62-18            67

2. NISTRU Otaci                                          28       14       10       4          40-19             52

3. ZIMBRU Chişinău                                   28       12       10       6          52-20             46

4. CONSTRUCTORUL Cioburciu               28        11        6        11        36-42             39

5. FC HÂNCEŞTI                                         28         7         11       10        30-40             32

6. AGRO Chişinău                                       28         8         5          15       25-38             29

7. TILIGUL Tiraspol                                     28       6          7          15       24-46             25

8. HAPPY END Camenca                           28       3          6          19       23-69             15

 

Loturile premiantelor campionatului

 

SHERIFF: R. Barburoş (27 jocuri/17 goluri), S. Ivanov (26/2), V. Comlionoc (25/3), V. Tarhnişvili (25/2), V. Boreţ (21/3), Ch. Odiah (21/2), E. Paţula (21/5), Ch. Jacob (20/0), A. Chirilov (16/0), D. Parhomenko (15/1), V. Tanurcov (14/0), S. Dadu (13/6), A. Bokarev (11/0), S. Botiş (11/1), V. Bugneac (11/3), Iu. Bukel (11/0), A. Corneencov (11/1), A. Nesteruk (10/7), Iu. Priganiuc (10/0), V. Barîşev jr. (9/0), O. Ichim (7/0), R. Brown (6/4), I. Harkovşcenko (6/0), S. Paşcenco (6/0), G. Walter (6/0), S. Namaşco (5/0), C. Tudor (5/3), O. Gumeniuk (4/0), A. Iliuk (4/0), A. Lapaci (4/1), I. Picuşciac (4/1), Ch. Chukwueke (3/0), A. Klevţov (3/0), M. Călin (2/0), A. Namaşco (2/0), D. Popovici (2/0), N. Josan (1/0), V. Zoiţă (1/0).

 

NISTRU: Iu. Groşev (28/4), S. Sobeşciakov (28/0), A. Blajco (26/9), L. Kovalkov (26/0), S. Laşcencov (26/0), V. Lupaşcu (26/0), Iu. Bursuc (25/4), N. Kopîsteanski (25/2), N. Mincev (25/1), A. Podgaeţchi (25/1), S. Ianciuk (21/7), L. Popescu (20/1), O. Şmakov (19/4), A. Maliţchi (18/3), Iu. Mîrza (16/0), A. Tcaciuc (15/1), I. Şumilo (13/1), V. Maievici (9/0), V. Ţăranu (9/0), D. Arabadji (5/0), A. Cojocari (5/0), C. Pacikoria (2/0), M. Gonciaruk (1/0), N. Litovka (1/0), V. Rîjkovoi (1/0), R. Tihonciuk (1/0).

 

ZIMBRU: V. Catînsus (28/0), G. Olexici (25/3), V. Berco (24/12), L. Gvazava (24/3), Iu. Osipenco (24/4), M. Alexa (23/0), B. Cebotari (23/4), L. Ahalaia (21/8), G. Puşca (18/0), Iu. Arhire (16/1), D. Romanenco (16/0), V. Frunze (15/6), S. Epureanu (14/2), S. Stroenco (14/0), S. Darii (13/1), A. Stăvilă (13/1), S. Dodul (12/0), Iu. Miterev (12/4), S. Butelschi (11/0), D. Mokrov (11/0), S. Pisnic (7/0), A. Curtianu (6/0), D. Calincov (5/1), A. Cucovei (4/0), C. Kulik (4/1), I. Oprea (4/0), V. Dragovozov (3/0), V. Gavriliuk (3/0), V. Rusnac (3/0), V. Bordian (2/0), S. Dinov (2/0), G. Ochincă (2/0), D. Guşilă (1/0), A. Cheltuială (1/0), A. Karda (1/0).

  

Sheriff Tiraspol, campioana Moldovei, ediția 2001/02