• Fii alături de Echipa Țării

Pavel Cebanu: Lansarea primului campionat a fost primită cu mult entuziasm

14 mar 2022 de Ion Buga

La începutul anului 1992, Federația Moldovenească de Fotbal se pregătea să organizeze primul campionat independent. Atât specialiștii, cât și suporterii, au primit cu interes vestea lansării noii competiții. Pentru unii jucători, antrenori sau chiar oficiali din lumea sportului, prima ediție a campionatului Moldovei era văzută ca o provocare, care urma să deschidă și noi uși în fotbalul mondial. 

Și mai entuziasmate erau echipele mici, care au primit ocazia să evolueze împotriva numelor grele din fotbalul moldovenesc de atunci, Zimbru, Tiligul sau Tighina. Una dintre acestea era Clubul sportiv studenţesc Amocom, fondat tot în acel an și care a fost antrenat de Pavel Cebanu, actualul președinte onorific al FMF. El a povestit pentru site-ul fmf.md despre perioada când s-au făcut primii pași la crearea Superligii și cu ce probleme se confrunta fotbalul moldovenesc. 

 

- Ce amintiri vă leagă de acele timpuri? 
- Îmi amintesc de acea perioadă cum formam echipa Amocom. Erau timpuri grele, pentru că atunci nu exista o echipă a studenților. Am reușit în cele din urmă să convingem și conducerea federației, obștimea fotbalistică, mai ales că mulți fotbaliști erau studenți la Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport. Ne-au ajutat foarte mult rectorul Pavel Tolmaciov, șeful echipei, Serghei Lupușor, precum și sponsorii. Am format un colectiv bun și ne-am alăturat formațiilor care veneau din campionatul Uniunii Sovietice, Zimbru, Tiligul, Zarea, Tighina. Nu ne-a fost deloc ușor. Adversarii erau deja cluburi formate, bine organizate. Îmi mai aduc aminte și unul din primele noastre meciuri, în Cupă cu Tiligul Tiraspol (0-0), care devenise o forță chiar în fotbalul sovietic.

 

- Ce părere aveau oamenii, suporterii, pentru care campionatul era ceva nou?

- Toată lumea a așteptat acest moment. Lansarea primului campionat a fost primită cu mult entuziasm. Se deschideau noi uși pentru fotbalul moldovenesc în Europa și în întreaga lume. Toți iubeau fotbalul și toți îl jucau. De aceea nu pot spune că era o mare diferență între echipele de top cu cele noi. Totuși, Zimbru, Tiligul sau Bugeac se evidențiau. Microbiștilor le-a fost interesant. Deja ei nu mai erau nevoiți să se deplaseze numai la Chișinău sau Tiraspol ca să vadă echipele fanion ale țării, Zimbru și Tiligul, dar o puteau face deja în localitățile lor de baștină, fie la Nisporeni, Cricova, Drăsliceni, Căușeni sau Călărași.

 

- Trecerea de la o competiție unională puternică la una locală s-a resimțit cumva?

- A fost dureros poate pentru echipele mari care jucau în campionatul URSS. Ele evoluau la cel mai înalt nivel, la meciuri zburau cu avioanele, de aceea cred că le-a fost mai greu să se acomodeze la realitățile noastre. În schimb pentru restul formațiilor, care nu au gustat din fotbalul mare, cu siguranță era o mare sărbătoare, provocare în același timp, iar împotriva granzilor jucau ca într-o finală. Ca să fac o comparație, e ca și cum Sheriff a jucat împotriva lui Real Madrid. Cam așa era realitatea pe atunci.

 

- Care era situația cu infrastructura fotbalistică?

- Majoritatea stadioanelor, cu excepția celui Republican din Chișinău sau orășenesc din Tiraspol, încă nu erau amenajate pentru un campionat național. Am fost nevoiți să începem totul de la zero, inclusiv infrastructura. Cu toate că a fost greu la început, dar datorită experienței acumulate de-a lungul anilor, am obținut zic eu niște rezultate bune, atât la nivel de club, cât și de națională.

 

- În toți acești ani, campionatul s-a dezvoltat în direcția corectă?

- Fiecare perioadă a avut avantajele sale. Fotbalul niciodată nu a stat pe loc. S-au dezvoltat multe, începând cu infrastructura și până la regulile jocului. Poate în alte țări, totul s-a dezvoltat cu pași mai rapizi, dar noi am avut motivele noastre. După destrămarea URSS, nouă nu ne-au rămas stadioane mari de 20.000 sau 70.000 de locuri. Noi am avut un stadion republican, care și acela nu mai este deja. De aceea, pe lângă fotbal, am fost nevoiți să lucrăm în mai multe direcții, pentru că școlile noastre nu aveau condiții. Atunci erau mulți copii care jucau fotbal, dar nu avea facilități sportive, iar acum e invers și, din păcate, copii sunt atrași de alte lucruri în afară de fotbal.