Japonia și Suedia s-au calificat în șaisprezecimile Campionatului Mondial după remiza, 1-1, de la Dallas. Niponii au controlat prima repriză, însă Jacob Widell Zetterström a salvat spectaculos la șutul lui Keito Nakamura, iar suedezii au pierdut înainte de pauză pe fundașul Isak Hien, accidentat. Dominarea Japoniei a fost răsplătită în minutul 56, când Daizen Maeda a deschis scorul după o pasă excelentă a lui Ritsu Dōan. Avantajul a durat însă doar câteva minute, Anthony Elanga egalând cu un șut superb de la marginea careului. Finalul a fost deschis, cu intervenții decisive ale portarului Zion Suzuki în fața lui Alexander Isak și Elanga, în timp ce Koki Ogawa a ratat cea mai mare ocazie a victoriei pentru Japonia. Suedia ajunge astfel pentru a cincea oară consecutiv în faza eliminatorie a Cupei Mondiale, iar Japonia va întâlni Brazilia în șaisprezecimi.
Țările de Jos a încheiat pe primul loc în Grupa F după succesul clar, 3-1, cu Tunisia, ajungând la 15 meciuri consecutive fără înfrângere la Cupa Mondială. După un început curajos al africanilor, "Portocala Mecanică" a lovit rapid: Ellyes Skhiri și-a trimis mingea în propria poartă, iar Brian Brobbey a dublat avantajul înainte de minutul șapte. Tunisia a încercat să revină, însă Bart Verbruggen și defensiva olandeză au rezistat, iar după pauză Hazem Mastouri a redus diferența cu o lovitură de cap. Emoțiile au fost însă de scurtă durată, Jan Paul van Hecke restabilind diferența de două goluri după un corner executat de Tijjani Reijnders. Reijnders a fost aproape și de gol, lovind bara transversală, iar victoria confirmă primul loc al Țărilor de Jos înaintea duelului cu Maroc în șaisprezecimi. Tunisia părăsește competiția fără niciun punct.
Turcia și-a încheiat participarea la Cupa Mondială cu o victorie spectaculoasă, 3-2, împotriva co-gazdei SUA, obținută în minutul 90+8. Americanii au deschis scorul rapid prin Austin Trusty, însă Arda Güler a egalat imediat, iar Orkun Kökçü a întors rezultatul înainte de pauză. La reluare, Sebastian Berhalter a restabilit egalitatea, iar SUA a dominat ultima jumătate de oră, însă Uğurcan Çakır a avut intervenții decisive, inclusiv în fața lui Christian Pulisic. Când totul părea să se îndrepte spre remiză, Kaan Ayhan a înscris golul victoriei la ultima fază. Deși au suferit prima înfrângere la turneu, americanii au încheiat grupa pe primul loc și au stabilit un nou record al naționalei la Cupa Mondială, cu opt goluri marcate, urmând să întâlnească Bosnia și Herțegovina în șaisprezecimi.
Australia și Paraguay au remizat alb într-un meci lipsit de spectaculozitate, rezultat care a avantajat ambele formații. Australienii și-au asigurat calificarea în șaisprezecimi, în timp ce Paraguay a rămas în cărți pentru unul dintre locurile de pe poziția a treia. Prima repriză a oferit puține ocazii, Jackson Irvine, Jordan Bos și Cristian Volpato testând fără mari emoții vigilența lui Orlando Gill. După pauză, Maurício a expediat primul șut periculos al paraguayenilor, obligându-l pe Patrick Beach la o intervenție importantă, însă jocul a rămas precaut. În final, Julio Enciso, Maurício și Bos au irosit ultimele șanse de a rupe echilibrul, iar cele două echipe au păstrat poarta intactă pentru a doua oară la acest turneu. Australia merge în 1/6 de finală de pe locul secund, în timp ce Paraguay așteaptă confirmarea oficială a calificării ca una dintre cele mai bune ocupante ale locului trei.
Cele patru dueluri au fost transmise live, dar și în reluare la postul de televiziune WE SPORT TV.
Japonia - Suedia
Japonia - Suedia 1-1
Au marcat: Daizen MAEDA (56) / Anthony ELANGA (62)
26 iunie 2026. Dallas Stadium, SUA. Spectatori: 70137
Arbitru principal: Iván Barton (El Salvador)
Arbitrii asistenți: David Morán (El Salvador) și Henry Pupiro (Nicaragua)
Al 4-lea oficial: Dahane Beida (Mauritania)
Arbitru video asistent (VAR): Nicolás Gallo (Colombia)
Cartonașe galbene: Shogo TANIGUCHI (77) / Isak HEIN (32), Viktor GYOKERES (85)
Jucătorul meciului: Anthony ELANGA (Suedia)
Japonia: 1. Zion Suzuki, 2. Yukinari Sugawara, 4. Kou ITAKURA (3. Shogo TANIGUCHI, 39), 20. Ayumu SEKO (16. Tsuyoshi Watanabe, 75), 21. Hiroki ITO, 7. Ao TANAKA, 10. Ritsu DOAN (14. Junya ITO, 66), 11. Daizen MAEDA, 13. Keito Nakamura (5. Yuto NAGATOMO, 75), 15. Daichi KAMADA, 18. Ayase UEDA (19. Koki OGAWA, 66)
Rezerve: 12.Keisuke OSAKO, 23.Tomoki HAYAKAWA, 22.Takehiro TOMIYASU, 25.Junnosuke SUZUKI, 17.Yuito SUZUKI, 24.Kaishu SANO, 6.Shuto MACHINO, 9.Keisuke GOTO, 26.Kento SHIOGAI
Antrenor: Hajime Moriyasu
Suedia: 1.Jacob WIDELL ZETTERSTROM, 2. Gustaf LAGERBIELKE, 3. Victor LINDELOF (15. Carl STARFELT, 87), 4. Isak HIEN (7. Lucas BERGVALL, 37), 5. Gabriel GUDMUNDSSON (10. Benjamin NYGREN, 87), 21. Alexander BERNHARDSSON (8. Daniel SVENSSON, 75), 24. Elliot STROUD (13. Ken SEMA, 75), 18. Yasin AYARI, 9. Alexander Isak, 11. Anthony ELANGA, 17. Viktor GYOKERES
Rezerve: 12.Viktor JOHANSSON, 23.Kristoffer NORDFELDT, 6.Herman JOHANSSON, 14.Hjalmar EKDAL, 20.Eric SMITH, 16.Jesper KARLSTROM, 19.Mattias SVANBERG, 22.Besfort ZENELI, 25.Gustaf NILSSON, 26.Taha ALI
Antrenor: Graham POTTER

Tunisia - Țările de Jos
Tunisia - Țările de Jos 1-3
Au marcat: Hazem MASTOURI (54) / Ellyes SKHIRI (3 - autogol), Brian BROBBEY (7), Jan Paun van HECKE (62)
26 iunie 2026. Kansas City Stadium, SUA. Spectatori: 68391
Arbitru principal: Katia Itzel García (Mexic)
Arbitrii asistenți: Sandra Ramírez (Mexic) și José Enrique Naranjo Pérez (Spania)
Al 4-lea oficial: Juan Gabriel Benítez (Paraguay)
Arbitru video asistent (VAR): Erick Miranda (Mexic)
Jucătorul meciului: Brian BROBBEY (Țările de Jos)
Tunisia: 16.Aymen DAHMEN, 2.Ali ABDI, 3.Montassar TALBI, 20.Yan Valery, 21.Mohamed Amine BEN HMIDA (12.Mortadha BEN OUANES, 67), 10.Hannibal MEJBRI, 11.Ismael GHARBI (19.Firas CHAOUAT, 75), 13.Rani Khedira (15.Mohamed HADJ MAHMOUD, 67), 17.Ellyes SKHIRI, 25.Anis SLIMANE (7.Elias ACHOURI, 67), 9.Hazem MASTOURI (26.Sebastian TOUNEKTI, 90)
Rezerve: 1.Mouhib CHAMAKH, 22.Sabri BEN HESSEN, 4.Omar Rekik, 6.Dylan BRONN, 24.Raed CHIKHAOUI, 14.Khalil AYARI, 8.Elias SAAD, 18.Rayan ELLOUMI
Antrenor: Herve RENARD
Țările de Jos: 1.Bart Verbruggen, 4.Virgil VAN DIJK, 5.Nathan AKE, 6.Jan Paul VAN HECKE, 22.Denzel DUMFRIES, 8.Ryan GRAVENBERCH, 14.Tijjani REIJNDERS (7.Justin KLUIVERT, 72), 21.Frenkie DE JONG (20.Teun KOOPMEINERS, 72), 11.Cody GAKPO (17.Noa LANG, 84), 18.Donyell Malen (24.Crysencio SUMMERVILLE, 72), 19.Brian BROBBEY (10.Memphis DEPAY, 77)
Rezerve: 13.Robin ROEFS, 23.Mark FLEKKEN, 2.Lutsharel GEERTRUIDA, 12.Mats WIEFFER, 15.Micky VAN DE VEN, 25.Jorrel HATO, 3.Marten DE ROON, 16.Guus TIL, 26.Quinten TIMBER, 9.Wout WEGHORST
Antrenor: Ronald KOEMAN
Clasamentul grupa F
| Poz | Echipa | M | V | E | Î | GM | GP | GD | Pct |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Țările de Jos | 3 | 2 | 1 | 0 | 10 | 4 | 10-4 | 7 |
| 2 | Japonia | 3 | 1 | 2 | 0 | 7 | 3 | 7-3 | 5 |
| 3 | Suedia | 3 | 1 | 1 | 1 | 7 | 7 | 7-7 | 4 |
| 4 | Tunisia | 3 | 0 | 0 | 3 | 2 | 12 | 2-12 | 0 |

Turcia - SUA
Turcia - SUA 3-2
Au marcat: Arda GULER (10), Baris YILMAZ (31), Kaan AYHAN (90+8) / Auston TRUSTY (3), Sebastian BERHALTER (49)
26 iunie 2026. Los Angeles Stadium, SUA. Spectatori: 70492
Arbitru principal: Mustapha Ghorbal (Algeria)
Arbitrii asistenți: Mokrane Gourari și Abbes Akram Zerhouni (ambii din Algeria)
Al 4-lea oficial: Omar Al Ali (Emiratele Arabe Unite)
Arbitru video asistent (VAR): Antonio García (Uruguay)
Cartonaș galben: Sebastian BERHALTER (19)
Jucătorul meciului: Arda GULER (Turcia)
Turcia: 23.Ugurcan CAKIR, 2.Zeki CELIK (4.Caglar SOYUNCU, 84), 13.Eren ELMALI, 14.Abdulkerim BARDAKCI, 15.Ozan KABAK, 5.Salih OZCAN, 6.Orkun KOKCU (22.Kaan Ayhan, 88), 8.Arda GULER, 11.Kenan YILDIZ (26.Can UZUN, 84), 21.Baris Alper YILMAZ (17.Irfan Can KAHVECI, 90), 24.Oguz AYDIN (18.Mert MULDUR, 90)
Rezerve: 1.Mert GUNOK, 12.Altay BAYINDIR, 3.Merih DEMIRAL, 20.Ferdi KADIOGLU, 25.Samet AKAYDIN, 10.Hakan CALHANOGLU, 16.Ismail YUKSEK, 7.Kerem AKTURKOGLU, 9.Deniz GUL, 19.Yunus AKGUN
Antrenor: Vincenzo MONTELLA
SUA: 1.Matt TURNER, 6.Auston TRUSTY, 12.Miles ROBINSON, 22.Mark McKENZIE, 23.Joe SCALLY (16.Alex FREEMAN, 76), 7.Giovanni REYNA (2.Sergino DEST, 76), 8.Weston McKENNIE (17.Malik TILLMAN, 86), 14.Sebastian BERHALTER, 9.Ricardo PEPI, 11.Brenden AARONSON (26.Alex ZENDEJAS, 76), 21.Timothy WEAH (10.Christian PULISIC, 58)
Rezerve: 24.Matt FREESE, 25.Chris BRADY, 3.Chris RICHARDS, 5.Antonee ROBINSON, 13.Tim REAM, 18.Max ARFSTEN, 4.Tyler ADAMS, 19.Haji WRIGHT, 20.Folarin BALOGUN
Antrenor: Mauricio POCHETTINO

Paraguay - Australia
Paraguay - Australia 0-0
26 iunie 2026. San Francisco Bay Area Stadium, SUA. Spectatori: 68827
Arbitru principal: Clément Turpin (Franța)
Arbitrii asistenți: Nicolas Danos și Benjamin Pagès (ambii din Franța)
Al 4-lea oficial: Oshane Nation (Jamaica)
Arbitru video asistent (VAR): Jérôme Brisard (France)
Cartonașe galbene: Diego GOMEZ (77) / Jackson IRVINE (46)
Jucătorul meciului: Aiden O'NEILL (Australia)
Paraguay: 12.Orlando GILL, 2.Gustavo VELAZQUEZ, 3.Omar ALDERETE (13.Jose CANALE, 84), 4.Juan Jose CACERES, 15.Gustavo GOMEZ, 26.Alexandro MAIDANA (11.MAURICIO, 46), 8.Diego GOMEZ (16.Damian BOBADILLA, 90), 14.Andres CUBAS, 23.Matias GALARZA (6.Junior ALONSO, 90), 19.Julio ENCISO, 21.Gabriel AVALOS (18.Alex ARCE, 67)
Rezerve: 1.Gatito FERNANDEZ, 22.Gaston OLIVEIRA, 5.Fabian BALBUENA, 7.Ramon SOSA, 20.Braian OJEDA, 24.Gustavo CABALLERO, 9.Antonio SANABRIA, 17.Alejandro ROMERO GAMARRA, 25.Isidro PITTA
Antrenor: Gustavo ALFARO
Australia: 18.Patrick BEACH, 3.Alessandro CIRCATI, 5.Jordan BOS, 16.Aziz BEHICH, 19.Harry SOUTTAR, 25.Lucas HERRINGTON, 8.Connor METCALFE, 13.Aiden ONEILL, 22.Jackson IRVINE (24.Paul OKON-ENGSTLER, 84), 17.Nestory IRANKUNDA (26.Tete YENGI, 84), 20.Cristian VOLPATO (10.Ajdin HRUSTIC, 58)
Rezerve: 1.Mathew RYAN, 12.Paul Izzo, 2.Milos DEGENEK, 6.Jason GERIA, 15.Kai TREWIN, 21.Cameron BURGESS, 14.Cameron DEVLIN, 9.Mohamed TOURE, 11.Awer MABIL, 23.Nishan VELUPILLAY
Antrenor: Tony Popović
Clasamentul grupa D
| Poz | Echipa | M | V | E | Î | GM | GP | GD | Pct |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | SUA | 3 | 2 | 0 | 1 | 8 | 4 | 8-4 | 6 |
| 2 | Australia | 3 | 1 | 1 | 1 | 2 | 2 | 2-2 | 4 |
| 3 | Paraguay | 3 | 1 | 1 | 1 | 2 | 4 | 2-4 | 4 |
| 4 | Turcia | 3 | 1 | 0 | 2 | 3 | 5 | 3-5 | 3 |

Norvegia - Franța
Norvegia - Franța -
Au marcat:
26 iunie 2026. Boston Stadium, SUA.
Arbitru principal: Michael Oliver (Anglia)
Arbitrii asistenți: Stuart Burt și James Mainwaring (ambii din Anglia)
Al 4-lea oficial: Ma Ning (China)
Arbitru video asistent (VAR):
Senegal - Irak
Senegal - Irak -
Au marcat:
26 iunie 2026. Toronto Stadium, Canada.
Arbitru principal: Anthony Taylor (Anglia)
Arbitrii asistenți: Gary Beswick și Adam Nunn (ambii din Anglia)
Al 4-lea oficial: Khalid Al-Turais (Arabia Saudită)
Arbitru video asistent (VAR):
Clasamentul grupa I
| Poz | Echipa | M | V | E | Î | GM | GP | GD | Pct |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Franța | 2 | 2 | 0 | 0 | 6 | 1 | 6-1 | 6 |
| 2 | Norvegia | 2 | 2 | 0 | 0 | 7 | 3 | 7-3 | 6 |
| 3 | Senegal | 2 | 0 | 0 | 2 | 3 | 6 | 3-6 | 0 |
| 4 | Irak | 2 | 0 | 0 | 2 | 1 | 7 | 1-7 | 0 |
Programul meciurilor, sâmbătă, 27 iunie, ziua a 17-a:
03:00 Capul Verde - Arabia Saudită (Grupa H), Houston - Houston Stadium - LIVE la WE SPORT TV
03:00 Uruguay - Spania (Grupa H), Guadalajara - Guadalajara Stadium - LIVE la Jurnal TV
06:00 Egipt - Iran (Grupa G), Seattle - Seattle Stadium - RELUARE la WE SPORT TV, de la ora 09:00
06:00 Noua Zeelandă - Belgia (Grupa G), Vancouver - BC Place de Vancouver - LIVE la WE SPORT TV
Citește și...
WE SPORT TV și Jurnal TV vor transmite Cupa Mondială FIFA 2026™
Campionatul Mondial 2026. Loturile echipelor participante
Campionatul Mondial 2026. SUA, Canada și Mexic gata să găzduiască spectacolul fotbalistic al anului
Campionatul Mondial 2026. Programul complet al meciurilor
Campionatul Mondial 2026. ZIUA 1: Fiesta mexicană
Campionatul Mondial 2026. Coreea de Sud - Cehia, LIVE la WE SPORT TV de la ora 05:00
Campionatul Mondial 2026. SUA - Paraguay și Qatar - Elveția. Avancronică
Campionatul Mondial 2026. ZIUA 3: Visul american începe în forță, iar Qatar ține piept Rossocrociati
Campionatul Mondial 2026. Maraton fotbalistic: de la samba braziliană la disciplina japoneză
Campionatul Mondial 2026. Coasta de Fildeș - Ecuador și Suedia - Tunisia, LIVE la WE SPORT TV
RO
RU
EN
Campionatul Mondial 2026. ZIUA 16: Japonia și Suedia obțin calificarea în șaisprezecimi, Țările de Jos câștigă grupa, iar Turcia învinge dramatic SUA la ultima fază