• Поддержи национальную сборную

Turneul „Alba ca Zăpada”. Etapa regională Centru

02 feb 2024 de Svetlana Tataru
GALERIE

Futsal Arena FMF din Ciorescu a fost gazda etapei regionale Centru a turneului republican de minifotbal „Alba ca Zăpada 2024”. Organizată de către Federația Moldovenească de Fotbal, competiția este dedicată echipelor de fete născute în anii 2013-2014, adunând tinere talente din toate regiunile Republicii Moldova. 

 

La turneu au participat peste 140 tinere fotbaliste de la 12 echipe din zona de centru a țării:

1. IP Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”, or.Sîngera (antrenor Iacub Ilie)

2. IP Gimnaziul Slobozia-Dușca, r-ul Criuleni (antrenor Arseni Iurie)

3. IP Gimnaziul Mănoilești, r-ul Ungheni (antrenor Țîcu Sergiu)

4. IP Liceul Teoretic „Elada", r-ul Ungheni (antrenor Sacacol Ion)

5. IP Gimnaziul nr.31, mun.Chișinău (antrenor Clipca Natalia)

6. IP Liceul Teoretic „M.Stratulat", com. Boșcana, r-ul Criuleni (antrenor Arseni Iurie)

7. ȘS Drăsliceni (antrenor Colesnicenco Vladimir)

8. FC Petrocub, Hîncești (antrenor Barcari Chiril)

9. FC MoldProgress, Durlești (antrenor Vlas Eduard)

10. FC Zimbru, Chișinău (antrenor Sîrbu Sergiu)

11. CFȘS Orhei (antrenor Corochi Adrian)

12. ȘS Strășeni (antrenor Cristea Tatiana)


Conform rezultatelor finale ale turneului regional centru, cele mai bune două formații: IP LT „Alexandru cel Bun” (or. Sîngera) și FC MoldProgress (Durlești) au obținut dreptul de a participa în etapa finală a competiției, care va avea loc pe 9 februarie la Futsal Arena FMF din Ciorescu.

 

La ceremonia de premiere a fost prezent coordonatorul competiției din cadrul Oficiului Regional Centru al FMF Vitalie Lungu, care a înmânat tuturor echipelor diplome, mingi și premii din partea Federației Moldovenești de Fotbal.

 

Astfel, IP LT „Alexandru cel Bun” (or. Sîngera) și FC MoldProgress (Durlești) se vor alătura echipelor FC Steaua Nordului și CSFCJT Atletico Bălți din regiunea Nord, formațiilor Legia Tiraspol și ȘS Anenii Noi din regiunea Est, precum și echipelor: Școala Sportivă Taraclia și Școala Sportivă Comrat-FC Baghira (UTA Găgăuzia) din regiunea de Sud în lupta pentru titlul de câștigătoare a Turneului „Alba ca Zăpada”.
 

Amintim că primul turneu de fotbal pentru copii „Alba ca Zăpada” a avut loc în anul 2011 și a fost inițiat de Asociația fotbalului feminin din Republica Moldova. ȘS 4 Legia Tiraspol a devenit câştigatoarea ediției a XI-a, care s-a desfășurat pe 10 februarie 2023.

 

Citește și:

Turneul „Alba ca Zăpada”. Etapa regională Est

Turneul „Alba ca Zăpada”. Etapa regională Sud

Turneul „Alba ca Zăpada”. Etapa regională Nord

foto: ORD Centru