• Fii alături de Echipa Țării

Turneul „Alba ca Zăpada”. Etapa regională Est

21 ian 2024 de Svetlana Tataru
GALERIE

Localitatea Cioburciu a găzduit etapa regională a turneului republican de minifotbal „Alba ca Zăpada 2024”, competiție dedicată echipelor feminine de fotbal din regiunea de Est a Republicii Moldova, cu anul nașterii 2013-2014.

La turneu au participat circa 40 tinere fotbaliste de la 4 echipe:
1. Legia Tiraspol
2. ȘS Anenii Noi
3. ȘS Nistru Cioburciu
4. FC Atletic (ȘS Slobozia)

La ceremonia de premiere au fost prezenți managerul regional al FMF, Iurie Covtun, dar și președintele ARF Transnistria, Pavel Procudin, care au înmânat tuturor participantelor diplome, mingi Jako și dulciuri din partea Federației Moldovenești de Fotbal.


Conform rezultatelor finale ale turneului regional Est, cele mai bune două echipe, Legia Tiraspol și ȘS Anenii Noi au obținut dreptul de a participa în etapa finală a competiției, care va avea loc pe 9 februarie la Futsal Arena FMF din Ciorescu.

 

În perioada 27-28 ianuarie vor avea loc etapele regionale în zonele de sud ale țării (Taraclia) și Nord (Bălți), dar și Centru (Arena Futsal Ciorescu) pe 1-2 februarie. Astfel se vor determina echipele care se vor alătura celor două calificate deja pentru faza finală.
 

Amintim că ȘS 4 Legia Tiraspol a devenit câştigatoarea ultimului turneu naţional la minifotbal feminin „Alba ca Zăpada”, ediția a XI-a, care s-a desfășurat pe 10 februarie 2023. Primul turneu de fotbal pentru copii „Alba ca Zăpada” a avut loc în anul 2011 și a fost inițiat de Asociația fotbalului feminin din Republica Moldova.

foto: ORD EST