În anul 1958, la Chișinău, printr-un decret al Consiliului de Miniștri al URSS, a fost creată uzina ”Vibropribor”, care inițial se ocupa cu confecționarea aparatelor electrice de măsurare. Treptat această întreprindere a devenit una dintre cele mai mari în RSS Moldovenească (la uzină activau circa 5.000 de lucrători). Din cele 39 de tipuri de produse confecționate la ”Vibropribor”, 27 au fost premiate la Expoziția de realizări a economiei naționale a URSS, iar în 1978 osciloscopul HO43 a obținut ”Medalia de aur” la celebrul Târg internațional de la Leipzig.

Echipa de fotbal a uzinei, de asemenea, a fost creată în 1958. Peste doi ani a început să evolueze în competiții oficiale și pe parcurs și-a creat un nume notoriu pe arena republicană. De menționat că în anii ’70 - ’80 în cadrul campionatului și cupei întreprinderii luau parte circa 40 (!) de echipe.

Vibropribor Chișinău a fost multiplă campioană și deținătoare a Cupei capitalei, campioană și premiantă a campionatului Asociației sportive benevole a sindicatelor ”Moldova”.

Pe arena republicană cele mai bune rezultate chișinăuienii le-au obținut în anii ’60 când de două ori au urcat pe podiumul de premiere a campionatului Moldovei și de trei ori au jucat în finala Cupei RSSM.

În 1962, formația din capitală s-a calificat în premieră în finala Cupei, dar a cedat la limită, 0-1, în fața echipei Moldavkabel Bender.

În 1963, Vibropribor s-a clasat pe locul doi în campionat, cedând doar celor de la Temp Tiraspol (una din cele mai bune echipe moldovenești din acea perioadă). Peste un an a obținut medaliile de bronz, fiind întrecută de Temp și Tractorul Chișinău.

În 1966, chișinăuienii au obținut cea mai mare performanță din istorie, câștigând Cupa Moldovei, după ce au întrecut în meciul decisiv tiraspolenii de la Temp, 1-0.

Acest succes le-a permis fotbaliștilor de la Vibropribor să debuteze pe arena unională. La 11 septembrie 1966, la Sevastopol, ei au jucat în Cupa URSS rezervată amatorilor contra formației Metallist din localitate. Gazdele au obținut victoria cu scorul de 2-0.

În acel an din lot au făcut parte: portarul N. Adamov, jucătorii de câmp – N. Esin, Iu. Zeleneaev (ambii foști fotbaliști la Burevestnik/Moldova Chișinău în componența căreia au evoluat în campionatul URSS), I. Maximenko, L. Terteak, L. Vâdâș (campion al RSSM în componența echipei Institutului Agricol și Universitășii Chișinău), A. Brodețki, M. Buracinski, M. Mocreac, G. Șelkov, V. Iavorschi, Semionov, I. Dolgariov, B. Cojuhari.

Ultimul sezon în care Vibropribor Chișinău a evoluat pe arena republicană a fost 1969. În campionat echipa a ocupat doar locul 10 (din 14), dar a ajuns în finala Cupei pe care a pierdut-o cu scorul de 1-5 în fața formației Temp Tiraspol.

Pentru echipă au evoluat: N. Adamov, S. Dominov, I. Maximenko, L. Terteak, L. Vâdâș, A. Brodețki, M. Buracinski, M. Mocreac, G. Șelkov, V. Golban, I. Stempovski, V. Demidovski, B. Donskoi, Iu. Șokin, E. Mizernâi, B. Galac.

Vibropribor întotdeauna a avut parte de antrenori buni, cam ar fi: Evgheni Hrokin (fost fotbalist la echipele din campionatul URSS ODO Rostov pe Don, Burevestnik Chișinău, echipa orașului Kalinin), maestru al sportului din URSS Nicolae Esin, antrenorul emerit al Moldovei Boris Țâbin, G. Șelkov (maistru la uzină), N. Adamov.

Dintre jucători să-i mai menționăm pe E. Gusev, A. Dubin, A. Rostolnâi, I. Smakauz, M. Garștea (ulterior a ajuns director general la Asociația de producție ”Volna”), I. Sidorov (în anii ’80 a fost locțiitorul directorului general al uzinei ”Vibropribor”).

În 1982, după o pauză de 5 ani, formația a devenit campioană a Chișinăului. Pe parcursul întrecerii lider a fost Moldovahidromaș. Meciul decisiv dintre cele două competitoare s-a disputat pe stadionul Dinamo pe 5 noiembrie 1982. Vibropribor a obținut o victorie categorică cu scorul de 3-0 (în tur Moldovahidromaș a învins cu 2-1) și a acumulat 34 de puncte. Adversarele au rămas cu 33 de puncte la activ.

Tot în acel an Vibropribor a câștigat și Cupa orașului, precum și medaliile de argint ale campionatului ASB ”Moldova”.

Antrenorul echipei, Leonid Terteak (în 1977 el a câștigat campionatul în calitate de jucător), a utilizat în acel sezon următorii jucători: portar – Mihail Raidler, fundași – Andrei Vlas, Alexandr Moroz, Vladimir Mititel (desemnat cel mai bun fundaș al campionatului), Mihail Plămădeală, Veaceslav Borș, mijlocași – Mihail Doicev (căpitanul echipei), Valentin Tcacenco, Vladimir Filimonov (cunoscutul jucător al formației Nistru Chișinău și tata lui Alexandr Filimonov, fostul portar al selecționatei Rusiei), Leonid Faerman, Mihail Ghil, Constantin Terzi, Fiodor Marin, Veaceslav Barin, atacanți – Stepan Spatari, Pavel Josan, Nicolai Crasilevschi, Evgheni Piunovschi (golgheterul campionatului cu 39 de goluri la activ).

În 1983, Vibropribor, pentru a șasea oară a obținut titlul de campioană a orașului. Acumulând 36 de puncte în 20 de meciuri disputate, ea din nou a întrecut-o cu 3 puncte pe Moldovahidromaș. Golgheterul campionatului iarăși a fost Evgheni Piunovschi (discipolul școlii de fotbal din Dubăsari), care a marcat 35 de goluri.

Să-i amintim și pe conducătorii uzinei ”Vibropribor”, fără contribuția cărora aceste succese n-ar fi fost posibile: Iu. Bâzov (directorul general), V. Ivankov, V. Bucșan. Și pe entuziaștii sportului de la întreprindere: V. Kureikin (președintele mișcării sportive a uzinei), Iu. Zeleneev, E. Furmanov, V. Șutikov, V. Rumm, V. Kovalciuk.