Feminin (Naționale)

Continuăm seria articolelor despre evoluția selecționatei feminine a Moldovei și participarea ei la meciuri amicale, turnee internaționale, preliminariile Campionatelor Mondiale, Europene și Ligii Națiunilor. Astăzi veți afla despre jocurile disputate de echipa noastră în luna martie 1993.

În primăvara anului 1993, reprezentativa feminină a Rusiei urma să efectueze un cantonament în Grecia. La locul destinației echipa s-a deplasat cu autocarul prin Chișinău. Profitând de ocazie și având relații amicale cu antrenorul selecționatei Rusiei, Oleg Lapșin, timonierul naționalei Moldovei, Evgheni Pusicov, a reușit să organizeze un meci amical la Anenii Noi.

Au fost convocate următoarele jucătoare: Svetlana Cudriţchi, Tatiana Mămăligă, Valentina Ţurcan, Natalia Melnic, Viorica Grăjdean, Angela Vlasiuc, Olga Tanschi, Tatiana Dascalova și Iulia Mezi (toate de la Codru Chisinău), Ina Gaşenco şi Nina Bogoci (ambele de la Smena-Atlantic Tiraspol), Tatiana Nichitina (Forvard Cahul), Tatiana Prodan (Rapid Hruşova), precum şi „stranierele” Elena Cara și Elena Ţurcan (ambele de la Interros Moscova, Rusia), Angela Toma şi Oxana Stepaniuc (ambele de la Olimp Kiev, Ucraina), Lilia Şilova (SKIF Malahovka, Rusia), Ala Zubak (Borisfen Zaporojie, Ucraina). Din păcate, nu toate jucătoarele au putut fi prezente: Lilia Popovici și Marina Cucinschi erau în concediu de maternitate, Nadejda Puică, originară din Ismail nu a primit cetăţenia Moldovei și a revenit în Ucraina, Angela Toma şi Oxana Stepaniuc n-au primit consimţământul conducerii clubului pentru a face deplasarea la meci.

Dintre „straniere” doar Elena Cara a fost prezentă pe terenul de la Anenii Noi: „În sezonul 1992 alături de Natalia Bunduchi și Lena Țurcan am evoluat pentru Spartac-Interros Moscova cu care am câștigat campionatul și Cupa Rusiei. Însă la sfârșitul anului din lipsă de finanțare echipa s-a destrămat. Fetele și-au continuat cariera în Rusia, iar eu am hotărât să revin acasă. Astfel, Evgheni Maximovici m-a chemat la națională”.

De menționat că pe lângă Evgheni Pusicov un rol important în organizarea cantonamentului şi a partidei propriu-zise, au avut şefului naționalei feminine Nicolai Cudriţchi, administratorul Ion Macari şi medicul Iuri Selezniov.

Moldova – Rusia 0-1 (0-1)

A marcat: Barkova (min. 36)

9 martie 1993. Anenii Noi. Stadion: Nadejda. Spectatori: circa 500

Moldova: Cudriţchi, Cara (Tanschi, 70), Prilipceanu, Prodan, V. Țurcan, Mezi, Mămăligă, Azoiţei, Crîşmaru, Grăjdean, Vlasiuc (Capcanari, 66). Antrenor: E. Pusicov.

Rusia: Petiko, Smetanina, Emelianova (G. Dobîcina, 41), Korobiţîna, Kucer, Koniakova, Sotnikova, Barkova (Lebedenko, 60), Bunduchi (Letiușova, 42), Kononova (N. Dobîcina, 41), Jihareva, Antrenor: O. Lapşin

A arbitrat: Valeriu Bîrlădean (Moldova)

Cronica meciului în ziarul „Fotbal hebdo” (nr. 18 din martie 1993) a fost scrisă de redactorul-șef Arcadie Zaporojanu: „...la 9 martie deja fetele ne-au bucurat cu apariţia lor pe gazonul... înzăpezit. [...] Întîlnirea a fost fixată la stadionul din Anenii Noi unde gazdele au dat dovadă de responsabilitate şi au pregătit la nivel condiţiile de desfăşurare a partidei. [...] Cu toate problemele ce ţineau de alcătuirea unui lot optimal, antrenorul reprezentativei Moldovei şi-a propus să realizeze dacă nu o performanţă, apoi măcar o replică destoinică unui astfel de adversar puternic precum este selecţionata Rusiei, care, practic, a moştenit în componenţă totul ce a fost mai valoros în fostele reprezentative ale URSS, apoi CSI. Anticipînd evenimentele din teren notăm că i-a reuşit, deşi sincer vorbind fotbalistele rusoaice (greu de scris o asemenea noţiune cînd cunoşti că în reprezentativa venită de la Moscova erau atît reprezentante din Bielarusi şi Ucraina, cît şi din Moldova [este vorba de Natalia Bunduchi, cel mai bun produs al fotbalului feminin din țară – n.a.]) nu s-au impus la nivelul scontat de specialişti şi deci felele noastre puteau veni în posesia unui scor mai onorabil precum ar putea fi calificată si o remiză.

Dacă cineva din lipsă de timp face cunoştinţă doar cu scorul partidei, la sigur că prima concluzie s-ar limita la următoarea afirmaţie: „Valoarea, în ultima instanţă, şi-a spus cuvîntul”. Păzea, dă în bară!

Echipa oaspete, considerată favorită graţie diferenţei de experienţă competiţională, a obţinut o victorie necăjită cînd s-ar părea că selecţionata Rusiei, de altfel o continuare a reprezentativei sovietice, ar fi trebuit să-şi adjudece un scor categoric.

... Jocul a decurs echilibrat, balanţa înclinînd doar o singură dată spre echipa oaspete care a utilizat cu maxim randament o greşeală a defensivei noastre. După un corner realizat de roşietice (echipament specific selecţionatelor Rusiei), mingea a fost respinsă de cineva din fundaşi, însă fără careva adresă, plus încă şi chiar în suprafaţa careului mare unde e prelucrată de o rusoacă lipsită de grija marcajului. A urmat o centrare uşoară prin văzduh la care a răspuns zvelta Barkova care a marcat cu capul, misiunea ei fiind mai mult de a schimba traiectoria de zbor a balonului, astfel inducînd în eroare întreaga apărare a echipei noastre.

După acest insucces mi-am amintit de unele „directive” date fetelor noastre de antrenorul Pusicov în timp ce ne deplasam cu autocarul din capitală la Anenii Noi: „evitaţi pe toate căile posibile cornerele, căci adversarele în totalitatea lor sînt mai înalte şi deci superioritatea în careu în asemenea cazuri va fi de partea lor”. A avut perfectă dreptate. Într-adevăr în lipsa zveltelor Oxana Stepaniuc şi... Natalia Bunduchi (de la care am rămas doar cu regrete şi cu ochii puşi pe gelozie pentru evoluarea sub culori străine) apărarea noastră a fost săracă nu numai în înălţime, ci şi în alte componente ale jocului, cum ar fi marcajul strict al „vîrfurilor” adverse.

Totodată, în meritul fetelor noastre putem înscrie interpretarea aproape fără nici o eroare a situaţiei de ofside care a servit o adevărată capcană pentru compartimentul ofensiv al selecţionatei Rusiei. Am numărat circa 26 (!) de situaţii în care tuşierii le-au prins pe oaspete aflate în offside. O întreagă nenorocire pentru fotbalistele rusoaice ce le-a adus, pe lîngă toate, de multe ori într-o criză de nervi.

În rest, partida a fost echilibrată, ea reliefînd buna prestaţie, în lotul nostru, a portarului Svetlana Cudriţchi care a salvat în cîteva rînduri poarta de goluri aproape făcute, precum şi a fundaşului de stînga Valentina Ţurcanu – arţăgoasă de felul ei în confruntarea cu adversarele ce au întreprins nenumărate tentative de a o depăşi. A surprins plăcut jocul plin de vervă al Liliei Mezi care de cîteva ori şi-a asumai responsabilitatea loviturilor pe poartă şi efectuarea unor pase îngrijite coechiperelor din atac”.

La 12 martie, naționala a plecat în Germania (landul federal Bavaria) unde a participat la un turneu internațional pe care l-a și câștigat. În cinci partide disputate fetele noastre au obținut tot atâtea victorii cu un scor general de 20-0: 6-0 cu Baiershofen și cu Dillingen, 4-0 cu Aresing, 1-0 cu Donauwörth și 3-0 cu Griesbeckerzell.

„Adversarele erau formații de amatori așa că să nu vă mire fapul că în toate meciurile am obținut victorii destul de lejere, menționează Elena Cara. Cel mai greu meci a fost cu formația din Donauwörth pe care am învins-o la un scor limită, 1-0. Partida s-a disputat pe stadionul din Augsburg și a fost destul de tensionată”.