• Support National Team

Masculin (Naționale)

Nicolaescu este de neoprit! Al doilea gol consecutiv pentru Beitar în campionatul Israelului!

08 oct 2022 de Victor Daghi

Internaționalul moldovean Ion Nicolaescu a înscris un gol în meciul pe care echipa sa, Beitar Iersualim, l-a pierdut sâmbătă, în deplasare, scor 1-2, de la gruparea Hapoel Hadera, în etapa a 7-a din Ligat Ha’Al, prima divizie din Israel.
 

Nicolaescu a stabilit scorul final în minutul 62, când a transformat un penalty. Golurile Hapoelului au fost marcate de Jonathan Cisse (min. 4) și Mohammed Khatib (25). Beitar, cu 3 puncte, este în continuare lanterna roșie a campionatului.

 

Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a fost integralist la formaţia pregătită de Yosef Abukasis şi se află la al doilea gol consecutiv marcat în campionat pentru Beitar, după ce etapa trecută a marcat în partida cu Maccabi Bnei Raina.

 

Vă reamintim, Ion Nicolaescu s-a transferat pe 23 septembrie la Beitar Ierusalim de la DAC 1904 Dunajská Streda (Slovacia). Atacantul moldovean a semnat un contract pe un an, cu opțiunea de prelungire,

 

Nicolaescu a mai evoluat în Israel, la Maccabi Petah Tikva, pentru care a jucat, în anul 2022, 15 meciuri și a marcat 5 goluri.

 

Anterior atacantul de 24 de ani născut la Chișinău a mai jucat la Zimbru Chișinău, Shakhtyor Soligorsk, FC Vitebsk (ambele, Belarus) și DAC 1904 Dunajská Streda (Slovacia). Cu Shakhtyor a devenit deținător al Cupei Belarusului și vicecampion național, iar cu DAC 1904 Dunajská Streda – vicecampion al Slovaciei. A jucat pentru Naționalele U19 (8 meciuri), U20 (1 partidă) și U21 (3 jocuri).

 

Pentru naționala Moldovei evoluează din anul 2018, iar de atunci el a disputat 31 de meciuri și a marcat 9 goluri. 

 

Foto: Beitar Ieruslaim