• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Ion Nicolaescu, debut cu gol pentru Beitar Ierusalim

03 oct 2022 de Victor Daghi

Internaționalul moldovean Ion Nicolaescu a marcat astăzi unul dintre golurile echipei sale, Beitar Ierusalim, în înfrângerea cu 2-3 de la Maccabi Bnei Raina, din etapa a 6-a Ligat Ha’Al, prima divizie din Israel. Nicolaescu a deschis scorul deja în min. 8, la debutul pentru formația din Ierusalim. Maccabi a egalat în min. 44, când venezueleanul Josua Antonio Meijias Garcia a marcat în propria poartă, 1-1 fiind scorul primei reprize. După pauză, Osama Khalaila a înscris în min. 56 pentru Maccabi, dar peste 10 minute Ilay Madmon a egalat la doi. Soarta meciului s-a decis în min. 4 de prelungiri, când Loei Halaf a înscris golul victoriei pentru echipa din Bnei Raina. După acest meci, Beitar, cu 3 puncte, este în continuare lanterna roșie a campionatului.

 

Vă reamintim, Ion Nicolaescu s-a transferat pe 23 septembrie la Beitar Ierusalim de la DAC 1904 Dunajská Streda (Slovacia). Atacantul moldovean a semnat un contract pe un an, cu opțiunea de prelungire,

 

Nicolaescu a mai evoluat în Israel, la Maccabi Petah Tikva, pentru care a jucat, în anul 2022, 15 meciuri și a marcat 5 goluri.

 

Anterior atacantul de 24 de ani născut la Chișinău a mai jucat la Zimbru Chișinău, Shakhtyor Soligorsk, FC Vitebsk (ambele, Belarus) și DAC 1904 Dunajská Streda (Slovacia). Cu Shakhtyor a devenit deținător al Cupei Belarusului și vicecampion național, iar cu DAC 1904 Dunajská Streda – vicecampion al Slovaciei. A jucat pentru Naționalele U19 (8 meciuri), U20 (1 partidă) și U21 (3 jocuri).

 

Pentru naționala Moldovei evoluează din anul 2018, iar de atunci el a disputat 31 de meciuri și a marcat 9 goluri.