• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE 16:00. Sheriff – Sfîntul Gheorghe

05 mar 2022 de Victor Daghi

 

Sheriff – Sfîntul Gheorghe

 

5 martie. Tiraspol, CS Sheriff, Arena Mică
Arbitru: Andrei BREGUȚA

Asistenți: Andrei BODEAN și Victor LUCHIȚA

Arbitri adiționali: Daniel LUCA și Ion BÎLEA

Al 4-lea oficial: Vasili ERMIȘCHIN

 

Sheriff: 30.Georgios ATHANASIADIS, 2.Patrick KPOZO, 9.Adama TRAORE, 15. Gaby Junior KIKI, 18.Moussa KYABOU, 28.José Vitor RODRIGUES DA SILVA DOS SANTOS, 31.Sebastien THILL, 42. Renan GUEDES BORGES, 55.Gustavo Alfonso DULANTO SANGUINETTI (c), 88. Cédric BADOLO, 99.Momo YANSANE

Rezerve: 33.Serghei PAȘCENCO, 40.Razak ABALORA, 3.Charles PETRO, 7.Basit Abdul KHALID, 16.Keston Anthony JULIEN, 20.Boban NIKOLOV, 21.Edmund ADDO, 22.Regi LUSHKJA, 23.Danil ANKUDINOV, 41.Stefanos EVANGELOU, 77.Bruno Felipe SOUZA DA SILVA,

Antrenor: Victor MIHAILOV

 

Sfîntul Gheorghe: 25.Nicolai CALANCEA, 3.Mihai ȘTEFAN, 7.Alexandr SUVOROV (c), 8.Alexandru OSIPOV, 13.Teodor LUNGU, 15.Maxmillian Ugochukwu IHEKUNA, 16.Ion BORȘ, 23.Ilie DAMAȘCAN, 24.Cedric NGAH, 32.Vadim PAIRELI, 88.Nicolai SOLODOVNICOV

Rezerve: 1.Maxim RAILEAN, 4.Artiom LITVEACOV, 11.Jibril IBRAHIM, 14.Dan PUȘCAȘ, 19.Serghei SVINARENCO, 22.Daniel LISU

Antrenor: Stanislav LUCA

 

Sheriff Tiraspol și Sfîntul Gheorghe Suruceni se întâlnesc astăzi, de la ora 16:00, într-un meci restanță al etapei a VII-a a Diviziei Naționale. Partida de la complexul sportiv Sheriff, Arena Mică va fi transmisă în direct de platforma media divizianationala.tv.

 

Nicio televiziune din Republica Moldova nu și-a manifestat interesul pentru a transmite Divizia Națională, toate meciurile din partea a doua a campionatului Moldovei și Cupei Moldovei Moldtelecom vor putea fi urmărite doar online, contra plată, pe platforma media divizianationala.tv. În același timp, câte un meci din fiecare etapă va fi disponibil gratis.

 

Sheriff și Sfîntul Gheorghe s-au mai întâlnit până acum de 24 de ori în Divizia Națională.

 

Tiraspolenii au câștigat 20 dintre cele 24 de meciuri directe. Alte 4 partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul 72-12 este favorabil tiraspolenilor. 

 

Primul duel dintre Sheriff și Sfîntul Gheorghe a avut loc pe 25 iulie 2009, la Tiraspol și s-a încheiat cu victoria tiraspolenilor, 2-0 (au marcat Victor Truhanov și Vladimir Volkov, din penalty). 

 

Formația din Tiraspol a obținut cea mai categorică victorie, 6-0, la Tiraspol, în martie 2011. În alte 2 meciuri, campioana a învins cu 5-0 (2011 și 2012). 

 

Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în finala Cupei Moldovei. În ediția 2018/19, Sheriff s-a impus cu 1-0 în prelungiri, datorită golului marcat de brazilianul Leandro Joaquim Ribeiro în minutul 92. Iar în ediția 2020/21, deja “sfinții” au cucerit trofeul, 0-0 după disputarea celor 120 de minute regulamentare, 3-2 în urma executării loviturilor de departajare.

 

Adversarii de astăzi s-au întâlnit pe 26 iunie 2021, în Supercupa Moldovei. Surprinzător, s-au impus „sfinții” cu 6-4 în urma loviturilor de departajare.

 

Cel mai recent duel dintre aceste echipe a avut loc pe 16 octombrie 2021, la Tiraspol, în etapa a 14-a. Campioana s-a impus ușor cu 4-0, iar golurile au fost marcate de Danilo Arboleda, Frank Castaneda, Bruno Felipe și Nadrey Dago.

 

Sfîntul Gheorghe a învins-o pe Sheriff cu 2-1 în prima ediție a Cupei Federației 2020. De remarcat că Sheriff a evoluat la acel turneu cu echipa de tineret-rezerve. 

 

Sheriff este neînvinsă în Divizia Națională de 245 de zile! Tiraspolenii au câștigat în ultimele 15 jocuri din campionat, remizând în alte 2 partide. Campioana a pierdut ultima dată în Divizia Națională pe 1 iulie 2021, un 0-1 cu CSF Bălți în prima etapă.

 

Tiraspolenii au cel mai bun atac (56 goluri marcate) și cea mai bună apărare din Divizia Națională (doar 5 goluri primite).

 

Campioana Moldovei a învins marți Milsami cu 1-0 în meciul restanță din etapa a 6-a și continue să conducă în clasament, distanțându-se la 5 puncte de FC Petrocub.

 

Datorită victoriei cu Milsami, Sheriff a devenit primul club moldovenesc, care a depășit borna de 1700 de puncte acumulate în Divizia Națională. În acest moment, tiraspolenii au adunat 1701 de puncte în prima ligă a Moldovei, în urma disputării a 704 de meciuri. Pe locul 2 în clasamentul all-time se situează Zimbru, cu 1645 de puncte.

 

4 jucători, atacantul brazilian José Vitor Rodrigues da Silva dos Santos - Pernambuco, mijlocașul burkinez Cédric Badolo, mijlocașul albanez Regi Lushkja și fundașul brazilian Renan Guedes Borges au debutat în Divizia Națională, în meciul cu Milsami.

 

În partida de azi pot debuta alți 4 fotbaliști: atacantul kazah Danil Ankudinov (18 ani, ultima echipă – Rodina 2 Moscova, Rusia), fundașul ghanez Patrick Kpozo (24 ani, Östersunds FK, Suedia), portarul ghanez Razak Abalora (25 ani, Asante Kotoko SC, Ghana) și fundașul camerunez Gaby Kiki Junior (27 ani, Rukh Brest, Belarus). Gabi Kiki Junior a fost suspendat în meciul trecut cu Milsami din cauza cartonașului roșu primit în campionatul din Belarus, însă are drept de joc în partida cu Sfîntul Gheorghe.

 

De partea cealaltă, Sfîntul Gheorghe a încheiat prima parte a sezonului pe locul 4, cu 25 de puncte, și va juca primul meci oficial din noul an. În primele 12 etape, “sfinții” au fost pregătiți de Serghei Cebotari (acum la CSF Bălți), iar în prezent antrenor principal este Stanislav Luca.

 

În această pauză de iarnă, “sfinții” au anunțat despărțirea de mai mulți jucători, Eugeniu Slivca, Victor Stînă, Artiom Carastoian, Ion Dragan, Fredlin Mompremier, Evgheni Oancea și Anatolie Prepeliță.

 

Noile achiziții ale formației din Suruceni sunt fundașul ucrainean Yevhen Smirnov (28 ani, ultimul club – Turan, Kazahstan), mijlocașul Calin Calaidjoglu (21 ani, AS Béziers, Franța), mijlocașul Daniel Lisu (19 ani, FC Florești), mijlocașul Dan Pușcaș (20 ani, Dinamo-Auto Tiraspol), atacantul Vadim Paireli (26 ani, Noah, Armenia) și mijlocașul Alexandr Belousov (23 ani, FC Sheriff).

 

Echipa antrenată de Stanislav Luca este neînvinsă de 5 etape (2 victorii și 3 remize).

 

Fundașul “sfinților” Petru Ojog va absenta în meciul de azi din cauza cumulului de cartonașe galbene.

 

Sfîntul Gheorghe a susținut 7 meciuri de verificare în acest intersezon, 0-3 cu Sheriff Tiraspol, 3-0 cu Dinamo-Auto Tiraspol (a marcat Nicolai Solodovnicov-2, autogol), 5-2 cu Zimbru Chișinău (Ilie Damașcan-3, Daniel Lisu, Vadim Paireli), 2-2 cu CSF Bălți (Ilie Damașcan și Mihai Ștefan), 4-1 cu Dacia Buiucani, 2-3 cu Milsami Orhei (Alexandr Suvorov și Petru Ojog) și 0-1 cu FC Petrocub.