• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Milinceanu, de neoprit! A reușit o dublă pentru AEL Limassol și un autogol!

15 feb 2022 de Victor Daghi

 

Moment rar în fotbal! Nicolae Milinceanu a reușit azi o dublă și un autogol, iar echipa sa, AEL Limassol a învins Doxa Katokopia cu 3-2, în etapa a 21-a a Ligii Cyta (prima divizie valorică a Ciprului).

 

Atacantul sloven de la AEL, Amadej Maroša a deschis scorul în minutul 19, din penalty, însă Doxa a egalat două minute mai târziu, când Nicolae Milinceanu a reluat balonul cu capul în propria poartă. Atacantul moldovean și-a reparat greșeala în minutul 31, când a punctat pentru 2-1, dar imediat finlandezul Berat Sadik a egalat la doi, care a fost și scorul primei reprize. Eroul meciului a devenit Milinceanu, care a înscris golul victoriei în minutul 63!

 

După această victorie, echipa lui Milinceanu, AEL cu 24 de puncte, ocupă locul 8 (din 12 echipe) în clasament.

 

Milinceanu, 29 de ani, a înscris în al treilea meci consecutiv în campionatul din Cipru, după ce a marcat golul victoriei în poarta lui Aris Limassol (2-1), precum și un gol în poarta lui Apoel Nicosia (2-3).

 

Vă reamintim că atacantul nostru s-a transferat la formația cipriotă AEL Limassol pe 12 ianuarie 2022 de la gruparea PAS Geannina, Grecia. Azi, Milinceanu a ajuns la 4 goluri în 5 meciuri jucate în Cipru.

 

Pentru Naționala Moldovei Nicolae Milinceanu a jucat 15 meciuri și a marcat 2 goluri.

 

Foto: AEL Limassol