Revelația ediției a doua a turneului Cupa de iarnă „Chișinăul de seară” a fost o debutantă – echipa Institutului Agricol (în prezent – Universitatea Agrară de Stat din Moldova).
Discipolii lui Vladimir Slavinschi s-au calificat în finala competiției (în „sferturi” au trecut de Sciotmaș 1-2 și 8-2, iar în semifinale de Moldovahidromaș (3-1 și 3-4), unde au întâlnit deținătoarea trofeului en-titre, Dinamo.
Partida decisivă a avut loc la 23 februarie 1975, iar „alb-albaștrii”, conduși de pe banca tehnică de Anton Ababii, au obținut victoria la capătul unui meci plin de suspans. Cu 5 minute înainte de final (conform regulamentului din acel an timpul regulamentar era de 70 de minute: două reprize a câte 35 de minute) scorul era egal, 3-3. Șutul precis de la distanță a lui Serghei Dorohin a adus trofeul pentru a doua oară consecutiv în vitrina dinamoviștilor.
O situație inedită a fost înregistrată în sferturile de finală în confruntarea dintre Etalon și Dinamo. În ambele meciuri în poarta „alb-albaștrilor” au evoluat... atacanții Serghei Dorohin și Serghei Dubrovin. Dacă Dorohin a încasat 4 goluri (Dinamo a pierdut 3-4), atunci Dubrovin a menținut poarta intactă (scor final, 5-0). De menționat și faptul că în meciul retur un gol din cele cinci le-a marcat Dorohin.
Dinamo, lidera fotbalului republican din acea perioadă (în 1974 și 1975 echipa a realizat „eventul”, câștigând campionatul și Cupa Moldovei), a avut șansa să obțină Cupa „Chișinăul de seară” pentru al treilea an consecutiv, dar...
În „sferturi” cel mai tensionat s-a dovedit a fi duelul dintre Moldovahidromaș și echipa Institutului Agricol, liderul căreia era Ștefan Vodă, viitorul jucător la Nistru Chișinău și Avtomobilist Tiraspol. În primul meci a fost înregistrat scorul 3-2, iar partida-retur s-a încheiat nedecis, 3-3. Astfel, Moldovahidromaș și-a luat revanșa pentru nereușita de anul trecut din semifinale.
În penultimul act al competiției Dinamo a trecut de Moldovahidromaș, iar echipa Tehnicumului republican de educație fizică s-a dovedit a fi mai bună decât Politehnica. Favorită în finală era considerată Dinamo care a și deschis scorul prin Gosperschi, din penalty. Acest fapt nu i-a descurajat pe tinerii fotbaliști ai Tehnicumului. Chiar înainte de pauză Sultanov a marcat golul egalizator. În prima parte a jocului foarte bine s-a prezentat și portarul Vladimir Ghena, nu întâmplător el a fost desemnat cel mai bun goalkeeper al turneului.
Repriza secundă, contrar așteptărilor, a fost dominată de echipa Tehnicumului de educație fizică. Același Sultanov după o pasă bună a lui Cristioglo a marcat golul doi. După care s-a evidențiat Calestru. „Alb-albaștrii” au reușit doar să reducă din handicap prin Zolotariov. Astfel, discipolii antrenorului Alexandr Cormilțev au devenit câștigătorii Cupei de iarnă „Chișinăul de seară”, ediția 1976.
Pe lângă portarul V. Ghena cel mai bun mijlocaș al turneului a fost desemnat V. Răducan (Politehnica), cel mai bun atacant V. Sultanov (Tehnicumului de educație fizică), iar golgheterul competiției a devenit V. Teslev (Moldovahidromaș).
O prestație bună au avut și arbitrii V. Colbasiuc (este interesant faptul că el a fost și unul dintre cel mai buni jucători ai formației Volna, calificată în „sferturi”, unde a cedat în fața viitoarei campioane), V.Țincler, E. Șilco și N. Adamov, care au primit mențiuni.
Pe 5 februarie 1977 și-a luat startul ediția a IV-a a turneului care a primit denumirea oficială „Cupa de iarnă a orașului dotată cu premiile ziarului «Chișinăul de seară»”. Meciurile s-au disputat pe terenul de fotbal a Școlii miliției de pe strada Dzerjinski (în prezent – Gh.Asachi). A fost modificată și formula competițională: cele 19 echipe participante trebuiau să dispute două tururi eliminatorii după care cele mai bune 6 formații urmau să participe la un turneu, jucând fiecare cu fiecare.
Clasamentul final arăta în felul următor: 1. Institutul Agricol – 9 puncte; 2. Etalon – 7 p.; 3. Institutul Pedagogic – 7 p.; 4. Politehnica – 4 p.; 5. Vibropribor – 3 p.; 5. Iunosti (echipa Școlii republicane de fotbal pentru copii și juniori) – 0 p.
Cei mai buni jucători ai turneului au fost desemnați: portar – Petru Lesnic (Institutul Pedagogic), fundaș – Vladimir Muntean (Politehnica), atacant – Fiodor Cuzmenco (Institutul Agricol), golgheter –Leonid Baranov (Etalon). Victor Tiuha, căpitanul echipei Institutului Agricol, a fost numit cel mai bun mijlocaș și cel mai bun jucător al turneului.
Va urma...
ISTORIA TURNEULUI „CHIȘINĂUL DE SEARĂ” (partea II)