• Fii alături de Echipa Țării

FRUMOASELE NOASTRE DUMINICI. UNISPORT-AUTO CHIȘINĂU

24 oct 2021 de Andrei Prodan

În anul 1998 în baza echipei de juniori Automobilistul Chișinău pe care o antrena Valentin Goian a fost creat clubul Vite-Auto (viteza auto). Fondatorul ei a fost Natan Bartfeld, fost arbitru de categorie unională, iar președinte a devenit Mihai Hîncu, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova. La început un ajutor esențial echipei i-a fost acordat și de către Ministerul de transport și comunicații.

 

Ideea principală a conducerii clubului era creșterea și promovarea tinerelor talente autohtone. În acest scop au fost selectați cei mai buni fotbaliști din toată Moldova. La fel ca Zimbru Chișinău și Sheriff Tiraspol, Vite-Auto avea echipe de copii și juniori în prima divizie valorică a campionatelor Moldovei la toate categoriile de vârstă. Mai mult, practic în fiecare an ele urcau pe podiumul de premiere. Formațiile de juniori Vite-Auto au participat la zeci de turnee internaționale în Barcelona (Spania), Copenhaga (Danemarca), Amsterdam (Olanda), Moscova (Rusia), Odesa (Ucraina), Erfurt, Leipzig, Manheim (toate – Germania), etc., având adversari de calibru din Spania, Italia, Germania, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, România, Rusia sau Ucraina. Nu o singură dată au fost laureați ai acestor competiții.

UNISPORT-AUTO Chișinău, anul 2003. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Ilie Vieru (antrenor principal), Alexandru Gațcan, [?], Cristian Hîncu, Veaceslav Catcov (antrenor), Andrei Miron, Mihail Cojusea, Mihai Hîncu (președintele clubului), Igor Râbacov, Vlad Ignat, Mihail Cabac ,Iulian Stratulat, [?], [?], Dragoș Hîncu (vice-președintele clubului). Rândul de jos: Vasile Postu, Alexandru Guțu, Maxim Cebotari, Alexandru Bezimov, Sergiu Damir, Alexandru Onica, Alexandr Razdorojnîi, Maxim Andronic, Vladimir Ursu, [?].

În 2000 clubul Vite-Auto a semnat un contract pe 20 de ani cu Pavel Tolmaciov, rectorul Institutului Național de Educație Fizică și Sport (INEFS) și preşedintele clubului Unisport, și a creat primul în Moldova Colegiu internațional specializat în fotbal. În gestiunea clubului a fost transmis stadionul INEFS (a fostului Tehnicum de educație fizică), un etaj din căminul studențesc, cantina. Absolvenții colegiului primeau diploma de antrenor-manager și antrenor-maseur.

De asemenea echipa INEFS-ului Unisport a cedat locul în Divizia A formației Vite-Auto care a primit denumirea Unisport-Auto.

 

În primele două sezoane, 2000/01 și 2001/02, chișinăuienii au ocupat locurile 9, respectiv 8, fără a emite pretenții la promovare. Dar în ediția 2002/03 Unisport-Auto a ocupat locul 3 (26 meciuri, +17=5-4, golaveraj 44-22, puncte – 56) după Tiligul Tiraspol (65 p.) și Zimbru-2 Chișinău (58 p.) și a obținut dreptul la barajul de promovare în Divizia Națională. Apropo, pe locurile 4 și 5 s-au clasat puternicele Olimpia Bălți (49 p.) și Iskra Râbnița (46 p.).

 

Barajul dintre Politehnica Chișinău și Unisport-Auto s-a disputat la 16 iunie 2003 pe stadionul Republican din Chișinău în prezența a circa 1.500 de spectatori. În acea zi toridă mai buni sau dovedit a fi reprezentanții Diviziei A, care au dominat jocul, și-au creat mai multe ocazii, două dintre care le-au și fructificat. Eroii meciului au fost portarul Iulian Stratulat (în câteva rânduri și-a salvat echipa de la primirea golului) și atacantul Mihail Cojusea care a marcat primul gol (min. 19) și a obținut o lovitură de la 11 metri, transformată de Maxim Andronic (min. 86).

 

Ilie Vieru, antrenorul principal al echipei Unisport-Auto a utilizat în acel meci următorul „11”: Stratulat, M. Andronic, M. Cebotari (căpitan), Razdorojnîi, Postu, Onica, Guțu, Miron (Râbacov, 90+1), Gațcan, Damir (Bezimov, 88), Cojusea.

 

În acea ediție de campionat pentru „automobiliști” au mai evoluat: C. Hîncu (portar), S. Gafina, Gnelițchi, Ursu, Hvorostianov, Cabac, Bâtca, Greciuhin.

 

În primul sezon în Divizia Națională Unisport-Auto a ocupat locul 7 (penultimul) cu următoarea linie de clasament: 28 meciuri, +6=5-17, golaveraj 29-52, puncte – 23. Cel mai bun meci chișinăuienii l-au reușit la Tiraspol în compania viitoarei campioane, Sheriff, care s-a încheiat cu scorul de 3-3. Două victorii acasă (2-1 și 1-0) au fost obținute în duelurile cu o altă echipă tiraspoleană, Tiligul.

 

În ediția 2003/04 „automobiliștii” au reușit și cea mai bună performanță din istoria participării în Cupa Moldovei, calificându-se în sferturile de finală, unde au cedat în fața viitorei finaliste a competiției, Sheriff Tiraspol (0-2 și 0-2). Pe ultimul loc în DN s-a clasat Agro Chișinău, iar Unisport-Auto din nou urma să participe la barajul de promovare/retrogradare în compania Politehnicii (locul 2 în Divizia A).

 

Meciul a avut loc la 17 iunie 2004 pe stadionul Dinamo din capitală și la el au asistat circa 1.000 de spectatori. Și de această dată mai buni s-au dovedit a fi „automobiliștii” care au învins cu scorul de 2-1. Golurile au fost marcate de Gațcan (min. 57) și A. Muntean (min. 63), respectiv Gușilă (min. 90).

Învingătorii au evoluat în următoarea formulă: Mereuță (C. Hîncu, 88), M. Andronic, M. Cebotari (căpitan), Razdorojnîi, Postu, Ogbuka Ugochukwu (Straciuc, 82), Odibe Ogochukwu, Stăvilă (S.Gafina, 76), A. Muntean, Onica, Gațcan. Antrenor – Ilie Vieru.

 

În sezonul 2004/05 Unisport-Auto iarăși a ocupat locul 7 (28 meciuri, +3=5-20, golaveraj 16-51, puncte – 14), întrecând-o doar pe nou promovata Steaua Chișinău. De această dată echipa a reușit să obțină punte de la puternicele FC Tiraspol (1-1, acasă, și 0-0, în deplasare), Zimbru Chișinău (0-0, acasă) sau Tiligul-Tiras Tiraspol (0-0, acasă).

UNISPORT-AUTO Chișinău, anul 2005. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Serghei Ciuico, Andrian Bogdan, Eduard Tamașcov, Vicu Marian, Maxim Cebotari. Rândul de jos: Alexandr Razdorojnîi, Vitalie Greciuhin, Ghenadie Ochinca, Dan Pâslă, Alexei Muntean, Iurie Șoimu.

Pentru al treilea an consecutiv barajul de promovare/retrogradare în Divizia Națională a opus formațiile Unisport-Auto și Politehnica. În sfârșit „alb-negrii” și-au luat revanșa învingând cu scorul de 4-0. Este interesant faptul că toate golurile au fost marcate în prelungiri de A. Donici (min. 103), V. Tanurcov (min. 107), I. Marțun (min. 112), Cojusea (min. 114). Partida a avut loc la 16 iunie 2005 pe stadionul Dinamo din Chișinău în prezența a circa 1.000 de spectatori. Acest meci a fost ultimul din istoria echipei Unisport-Auto, care a evoluat în următoarea componență: Bogdan (Levanov, 105), Pâslă, M.Cebotari (căpitan), Ochincă, Razdorojnîi, V. Marian, A. Muntean, Greciuhin (Mititel, 68), Iu. Șoimu, Tamașcov, Ciuico. Antrenor – Ilie Vieru.

 

Pe final trebuie de menționat că Vite-Auto/Unisport-Auto a pregătit 12 fotbaliști care au jucat în naționalele Moldovei la diferite categorii de vârstă, dintre care mijlocașii Alexandru Gațcan și Alexandru Onica și fundașul Vasile Postu la naționala mare.