• Поддержи национальную сборную

FRUMOASELE NOASTRE DUMINICI. RĂUT ORHEI

11 iul 2021 de Andrei Prodan

Pentru prima dată o echipă din Orhei a evoluat în campionatul RSS Moldovenești încă în anul 1946. Spartak din localitate a jucat în subgrupa a doua alături de echipele Dinamo Chișinău, Casa Ofițerilor Chișinău, Dinamo Soroca, Spartak Bălți și Spartak Călărași, ocupând locul 5.

 

În anii ’60 – ’70 pe arena republicană și-au făcut apariția formațiile orheiene Stroitel (= Constructorul), Avtomobilist (= Automobilistul) și Impuls. Cel mai bun rezultat l-a înregistrat Avtomobilist la începutul anilor ’70. În 1972 această echipă a ocupat locul 9 în grupa I (prima divizie valorică) a campionatului RSSM și a jucat în finala Cupei Moldovei pe care a pierdut-o în fața lui Pișcevik Bender cu scorul de 0-2.

 

La sfârșitul anilor ’80 în campionatul RSSM a început să evolueze formația Codru Orhei, care ulterior i-a cedat locul echipei Răut Orhei. În ultima ediție a competiției republicane, cea din toamna anului 1991, Răut a ocupat locul 13 în seria Centru a Diviziei C (al treilea eșalon valoric).

Echipa din Orhei. Sfârșitul anilor ’60. Sursa foto: arhiva Tatianei Zateeva.

Odată cu crearea campionatului independent formația din Orhei, sponsorizată de fabrica de încălțăminte din localitate (director – Gheorghe Coșciug), a fost inclusă în seria Nord a Diviziei C, ocupând locul 4. Din lot au făcut parte: Filipov, F. Coșciug, Negruță, Botnari, Filip (căpitan), Gamarț, V. Coșciug, Pascaru, Mârza, N. Gliga, B. Gliga.

 

Dar deja în sezonul următor, 1992/93, Răut devine campioana seriei Nord a Diviziei B și obține promovarea în Divizia A. În clasamentul final orheienii au acumulat 25 de puncte (16 meciuri, +11=3- 2, golaveraj 31-10), cu 2 mai multe decât ocupanta locului secund, Ciuhur satul Ocnița.

 

În decurs de 7 ediții Răut a evoluat în cel de-al doilea eșalon valoric al fotbalului moldovenesc. În primele trei sezoane orheienii au ocupat locurile 7 (din 17), 14 (din 19) și 9 (din 22).

În această perioadă culorile echipei au fost apărate de portarii – Semion Filipov, Vadim Dedeniov, Iulian Stratulat, Vadim Reuzari, D. Croitoru, jucătorii de câmp – Alexandru Răileanu, Vladimir Gherasimov, Vladimir Velcu, Ghenadie Sârbu, Iurie Milicenco, Artur Cerlat, Alexandr Semionov, Iurie Lazari, Dumitru Ciutac, Petru Olteanu, Ghenadie Novac, Veaceslav Olari, Oleg Semcov, Eugen Grigorii, Lilian Anghel, Vladimir Colbasiuc, Andrei Croitoru, Veaceslav Soltanici, Serghei Eriomenco, Victor Maimescu, Iuri Iașcenco, S. Vieru, S. Berco, V. Flocea, A. Caira, A. Guzun, V. Grosu, S. Talpă, S. Gogu, V. Maximciuc, I. Vascan, I. Bujor, S. Țâmbaliuc, O. Postoroncă, I. Țurcanu, G. Novac, D. Plămădeală.

Mulți dintre aceștia erau discipolii lui Jan Pascali, antrenor de copii și juniori la școala sportivă din oraș.

Echipa din Orhei. Începutul anilor ’70. Sursa foto: arhiva Tatianei Zateeva.

Cea mai bună evoluție orheienii au avut-o în sezonul 1996/97, când au ocupat locul 3 în Divizia A și au obținut dreptul să susțină meciul de promovare/retrogradare în Divizia Națională. În clasamnetul final Răut a acumulat 49 de puncte (26 meciuri, +14=7-5, golaveraj 44-33) și a fost întrecută doar de Sindicat-Moldova Gaz Chișinău și Roma Bălți.

 

În meciul de baraj, disputat pe data de 25 iunie 1997 pe stadionul Republican din Chișinău, Răut Orhei a întâlnit echipa Agro Chișinău (locul 11 în Divizia Națională, sezonul 1996/97). Formația din capitală s-a dovedit a fi mai puternică și a învins cu 5-2. Deja după prima repriză scorul era 3-0, datorită golurilor reușite de Barburoș (min. 10, 30) și Baran (min. 37). Imediat după pauză (min. 47) Șoimu a dus scorul la 4-0. Abia în min. 55 Mocanu a redus din diferență. Spre sfârșitul meciului adversarele au mai marcat câte un gol. Pentru „agrarieni” a înscris Gâlcă (min. 79), iar pentru orheieni – Varzari (min. 84). Partida a fost condusă la centru de Tudor Cepoi din Bălți.

 

Din „11”-le Răutului au făcut parte: Vadim Reuzari (Iulian Stratulat, 80), Serghei Sili (Vladimir Gherasimov, 46), Alexandru Raileanu, Danu Hariton, Iuri Iașcenco, Iurie Lazari, Vadim Sculea, Cătălin Mocanu, Gărbălău (Sergiu Varzari, 80), Ghenadie Sârbu, Oleg Codac. Antrenor – Iurie Milicenco.

În acel sezon pentru formația din Orhei au mai evoluat: Mihail Grigoriev, Florin Duca, Serghei Eriomenco, Oleg Coleadin, Victor Maimescu, Iurie Milicenco, Petru Silvestru.

 

În următorii trei ani Răut n-a mai repetat succesul din sezonul 1996/97, ocupând locurile 7 (1997/98), 13 (1998/99) și 12 (1999/2000).

 

În Cupa Moldovei cea mai bună performanță orheienii au reușit-o în ediția 1997/98 când s-au calificat în optimile de finală. Încă de trei ori (1993/94, 1995/96 și 1996/97) echipa a ajuns în „șaisprezecimi”.

 

Începând cu sezomnul 2000/2001 locul formației Răut l-a ocupat echipa FC Orhei. Ea a evoluat în campionatul Moldovei în decurs de 5 ani. În 2001 a ocupat locul 15 din 16 în Divizia A și a retrogradat. Peste un an a devenit campioana Diviziei B, seria Nord, revenind în „A”. În decurs de trei ani a ocupat locurile 10 (din 14), 13 (din 16) și 12 (din 16) în eșalonul secund.

 

Din 2005 în campionatul Moldovei a început să evolueze formația Viitorul Step-Soci, devenită ulterior Milsami Orhei, campioană a Moldovei din 2015 și dublă deținătoare a Cupei Moldovei, în 2012 și 2018.

RĂUT Orhei, în sezonul 1993/94, debut în Divizia A