• Поддержи национальную сборную

SCURT ISTORIC AL DIVIZIEI ”A”

25 mai 2021 de Andrei Prodan
GALERIE

Astăzi, 25 mai s-a încheiat cea de-a XXX-a ediție a campionatului Republicii Moldova, Divizia A. Istoricul Vladimir HURS a realizat un scurt istoric al celui de-al doilea eșalon valoric al fotbalului nostru.

 

Divizia A a debutat odată cu Divizia Națională (pe atunci Superliga), în sezonul de primăvară a anului 1992.

La startul ediției inaugurale s-au aliniat 11 competitoare. În campionatul RSS Moldovenești din 1991 șapte dintre acestea au evoluat în prima divizie valorică (Nistru Cioburciu, Nistru Otaci, Universul Ciuciuleni, Vierul Sângerei, Speranța Drochia, Izvoraș Drăsliceni și Vilia Briceni), trei au jucat în divizia secundă (Tricon Cahul, Spicul Florești și Delia Ungheni, iar Valeologia Chișinău a luat locul concitadinei Moldovahidromaș care în toamna lui ’91 a evoluat în eșalonul superior al campionatului republican.

 

Prima campioană a Diviziei A a devenit Nistru Otaci, echipă patronată de regretatul Vasile Traghira. Începând cu sezonul 1992/93 această formație în decurs de 21 de ani a jucat în Divizia Națională și de șase ori a urcat pe podiumul de premiere. Cel mai mare succes Nistru l-a obțunut în anul 2005 când a câștigat Cupa Moldovei (1-0, în finală cu Dacia Chișinău), încă de 8 ori otăcenii au jucat în finală.

 

Vă prezentăm podiumul de premiere al Diviziei A:

SezonulCampioanaLocul IILocul III
1992NISTRU OtaciVALEOLOGIA ChișinăuUNIVERSUL Ciuciuleni
1992-93VILIA BriceniSINTEZA CăușeniSPUMANTE Cricova
1993-94MHM-93 ChişinăuCODRU LozovaSPUMANTE Cricova
1994-95CONSTRUCTORUL-93 ChişinăuSPERANȚA NisporeniSPUMANTE Cricova
1995-96LOCOMOTIVA BasarabeascaCIUHUR satul OcniţaATTILA Ungheni
1996-97MOLDOVA-GAZ ChişinăuROMA BălţiRĂUT Orhei
1997-98SHERIFF TiraspolZIMBRU-2 ChișinăuENERGETIC Dubăsari
1998-99ZIMBRU-2 ChișinăuSHERIFF-2 TiraspolENERGETIC Dubăsari
1999-00SHERIFF-2 TiraspolHAIDUC-SPORTING HânceştiPETROCUB Sărata Galbenă
2000-01SHERIFF-2 TiraspolHAPPY END CamencaPETROCUB Sărata Galbenă
2001-02DACIA ChişinăuPOLITEHNICA ChişinăuSHERIFF-2 Tiraspol
2002-03TILIGUL TiraspolZIMBRU-2 ChișinăuUNISPORT-AUTO Chişinău
2003-04STEAUA ChişinăuPOLITEHNICA ChişinăuSHERIFF-2 Tiraspol
2004-05DINAMO BenderPOLITEHNICA ChişinăuOLIMPIA Bălţi
2005-06ZIMBRU-2 ChișinăuSHERIFF-2 TiraspolOLIMPIA Bălţi
2006-07ZIMBRU-2 ChișinăuRAPID GhidighiciCSCA Chişinău
2007-08SHERIFF-2 TiraspolBEŞIKTAŞ ChişinăuACADEMIA Chişinău
2008-09VIITORUL Orhei             PODIŞ IneştiLOCOMOTIVA Bălţi
2009-10FC COSTULENILILCORA ChişinăuGĂGĂUZIA Comrat
2010-11LOCOMOTIVA BălţiURSIDOS ChişinăuDINAMO-AUTO Tiraspol
2011-12SHERIFF-2 TiraspolSPERANŢA Crihana VecheDACIA-2-BUIUCANI Chişinău
2012-13VERIS ChişinăuSHERIFF-2 TiraspolDINAMO-AUTO Tiraspol
2013-14SAXAN Ceadîr LungaDACIA-2-BUIUCANI ChişinăuVICTORIA Bardar
2014-15SHERIFF-2 TiraspolPETROCUB Sărata GalbenăSPERANȚA Nisporeni
2015-16SPICUL ChișcăreniSHERIFF-2 TiraspolZIMBRU-2 Chișinău
2016-17SHERIFF-2 TiraspolSFÂNTUL GHEORGHE SuruceniSPICUL Chișcăreni
2017VICTORIA ChișinăuSHERIFF-2 TiraspolGRĂNICERUL Glodeni
2018CODRU LozovaFC FLOREȘTIFC SÂNGEREI
2019FC FLOREȘTIDACIA-BUIUCANI ChișinăuSPARTANII Selemet
2020-21CSF BĂLȚIFC CAHUL-2005SHERIFF-2 Tiraspol

 

De 4 ori campioană a Diviziei A a devenit echipa care ulterior a obținut și titlul național.

Astfel, în 1995 succesul a fost de partea chișinăuienilor de la Constructorul-93. Deja peste doi ani această formație a câștigat și medaliile de aur ale Diviziei Naționale. Fotbaliștii din capitală mai au la activ un titlu de vice-campioană, iar în trei rânduri au obținut medaliile de bronz.

Ediția a VII-a a Diviziei A a fost câștigată de Sheriff Tiraspol, în prezent cea mai titrată echipă de fotbal din Moldova. Recent tiraspolenii au devenit campioni pentru a 19-a oară. În palmaresul echipei se mai află 10 Cupe și 3 Supercupe ale Moldovei, precum și două Cupe ale campionilor CSI.

Cea mai titrată echipă a Diviziei A este formația secundă a Sheriff-ului: 6 victorii, 4 clasări pe locul doi, și 2 pe locul trei.

În 2002 campioană în ”A” a devenit Dacia Chișinău. Peste 9 ani ”lupii galbeni” devin campioni naționali. Încă de 7 ori formația din capitală a fost vice-campioană, iar o dată a obținut medaliile de bronz.

Campioana Diviziei A din 2009, Viitorul Orhei, ulterior și-a schimbat numele în Milsami. Sub această denumire a devenit campioană în Divizia Națională în 2015. Orheienii mai au în palmares două titluri de vice-campioni, iar recent au câștigat pentru a treia oară medaliile de bronz.

La polul opus se află Ciuhur satul Ocniţa, Attila Ungheni, Energetic Dubăsari, Happy End Camenca, Steaua Chişinău, Găgăuzia Comrat, formații care după ce au obținut foaia de calificare în eșalonul superior al fotbalului moldovenesc au avut evoluții palide în Divizia Națională.

 

Lista echipelor care au obținut promovarea din Divizia A în Divizia Națională:

Sezonul

Nr. de echipe participante

Echipele promovate

1992

 11

NISTRU Otaci, UNIVERSUL Ciuciuleni, NISTRU Cioburciu – locul 4, TRICON Cahul – locul 5, CODRU Călărași – locul 3 în Divizia B

1992-93

 15 (14)

VILIA Briceni, SINTEZA Căușeni

1993-94

 17

MHM-93 Chişinău

1994-95

 19

CONSTRUCTORUL-93 Chişinău, SPERANȚA Nisporeni, SPUMANTE Cricova

1995-96

 22

LOCOMOTIVA Basarabeasca, CIUHUR satul Ocniţa / ATTILA Ungheni, CSA VICTORIA Cahul

1996-97

 16 (14)

MOLDOVA-GAZ Chişinău, ROMA Bălţi / STIMOLD-MIF Chișinău – locul 4

1997-98

 14

SHERIFF Tiraspol

1998-99

 16

ENERGETIC Dubăsari

1999-00

 14

HAIDUC-SPORTING Hânceşti

2000-01

 16

HAPPY END Camenca

2001-02

 16

DACIA Chişinău / POLITEHNICA Chişinău

2002-03

 14

TILIGUL Tiraspol / UNISPORT-AUTO Chişinău

2003-04

 16

STEAUA Chişinău

2004-05

 16

DINAMO Bender / POLITEHNICA Chişinău

2005-06

 16 (15)

OLIMPIA Bălţi, ISKRA-STAL Râbnița – locul 4

2006-07

 14

RAPID Ghidighici, CSCA Chişinău

2007-08

 18 (17)

ACADEMIA Chişinău

2008-09

 17 (16)

VIITORUL Orhei, SFÂNTUL GHEORGHE Suruceni – locul 11

2009-10

 16

FC COSTULENI, GĂGĂUZIA Comrat

2010-11

 16 (15)

URSIDOS Chișinău a fuzionat cu MILSAMI Orhei

2011-12

 16

SPERANŢA Crihana Veche

2012-13

 16 (15)

VERIS Chişinău, DINAMO-AUTO Tiraspol

2013-14

 13

SAXAN Ceadîr Lunga

2014-15

 12

PETROCUB Sărata Galbenă, SPERANȚA Nisporeni

2015-16

 14

CF UNGHENI – locul 4

2016-17

 15

SFÂNTUL GHEORGHE Suruceni, SPICUL Chișcăreni

2017

 13

---------

2018

 12

CODRU Lozova

2019

 15

FC FLOREȘTI, DACIA-BUIUCANI Chișinău

2020

 14

CSF BĂLȚI

 

Meciurile de baraj pentru promovare/retrogradare în Divizia Națională:

Sezonul

 Meciul

 scorul

1992

CRISTALUL Fălești – TRICON Cahul

2:2, penalty – 5:4

 

CONSTRUCTORUL Leova – NISTRU Cioburciu

-:+ (refuz)

1995-96

TORENTUL Chișinău – CSA VICTORIA Cahul

2:3

 

NISTRU Cioburciu – ATTILA Ungheni

-:+ (refuz)

1996-97

AGRO Chișinău – RĂUT Orhei

5:2

 

CODRU Călărași – STIMOLD-MIF Chișinău

1:2 (prelungiri)

 

 Meciurile de baraj pentru menținerea în Divizia A

 

LIMS USM Chișinău – AVÂNTUL Nimoreni

1:0

 

ZIMBRU-2 Chișinău – TTA Strășeni

3:0

1997-98

ENERGETIC Dubăsari – AGRO Chișinău

0:2

 

AGRO Chișinău – ENERGETIC Dubăsari

7:1

1998-99

UNISPORT Chişinău – MIGDAL Carahasani

+:- (refuz)

2001-02

TILIGUL Tiraspol – POLITEHNICA Chişinău

1:2

2002-03

POLITEHNICA Chişinău – UNISPORT-AUTO Chişinău

0:2

2003-04

UNISPORT-AUTO Chişinău – POLITEHNICA Chişinău

2:1

2004-05

UNISPORT-AUTO Chişinău – POLITEHNICA Chişinău

0:4 (prelungiri)

2019

CODRU Lozova – SPARTANII Selemet

1:0

 

Numărul de competitoare din Divizia A a variat de la 11 în sezonul de debut (primăvara 1992) până la 22 în ediția 1995/96.

Spre regret, nu au fost rare cazurile când echipele au abandonat competiția: Constructorul Leova (1992-93), Tiras Soroca și Gloria Cvarc Edineț (1996-97), FC Otaci (2005-06), Rapid-2 Ghidighici (2007-08), FC Floreni (2008-09), Academia-2 Chișinău (2010-11), Olimpia-2 Bălți (2012-13), Sparta Chișinău (2019).

 

Lista golgheterilor Diviziei A 

Sezonul

Golgheterul (echipa)

1992

Igor URSACHI (Valeologia) – 19

1992-93

Sergiu VARZARI (Izvoraș Drăsliceni) – 16

1993-94

Igor URSACHI (MHM-93) – 29

1994-95

Gabriel ROTARU (Locomotiva) – 31

1995-96

Alexandru POCINCIUC (Locomotiva) – 31

1996-97

Dmitri KOȘAKOV (Moldova Gaz) – 23 (17+6 anulate)

1997-98

Veaceslav UNTILĂ (Dumbrava) – 23

1998-99

Veaceslav UNTILĂ (Dumbrava, Petrocub) – 23

1999-00

Eduard BLĂNUȚĂ (Petrocub) – 17

2000-01

Andrei NESTERUK (Sheriff-2) – 21

2001-02

Alexandru GOLBAN (Dacia) – 21

2002-03

Oleg HROMȚOV (Tiligul) – 31

2003-04

Gheorghe BOGHIU (Olimpia), Vladimir ȘOHIREV (Steaua), Vladimir CIUBCO (Iskra) – câte 18

2004-05

Gheorghe BOGHIU (Olimpia) – 34

2005-06

Alexandru GHEORGHIEV (Gagauzia) – 21 (20+1 anulat)

2006-07

Alexandru MAXIMOV (Rapid) – 20

2007-08

Artur CALININ (Viitorul) – 21

2008-09

Sergiu BARAN (Podiș Inești) – 30

2009-10

Mihai COJUSEA (Lilcora, Gagauzia) – 33

2010-11

Maxim ANTONIUC (Zimbru-2) – 19

2011-12

Evghenii DOVBÂȘENCO (Speranța Crihana) – 23

2012-13

Viorel FRUNZE (Veris) – 30

2013-14

Alexandru RAILEAN (Sfîntul Gheorghe) – 20

2014-15

Vladimir АMBROS (Petrocub) – 25

2015-16

Ghenadie ОRBU (Victoria Bardar) – 22

2016-17

Artiom ZABUN (Victoria Bardar) – 21

2017

Ghenadie ОRBU (Victoria Bardar) – 19

2018

Ghenadie ОRBU (Victoria Bardar) – 21

2019

Artiom LITVEACOV (Tighina) – 30

2020/21Serhii MOLOCHKO (Bălți) și Clement Udeh GODDAY (Sucleia) - ambii câte 24

 

Notă: Golurile anulate sunt cele înscrise echipelor, care s-au retras din competiție în timpul sezonului, iar rezultatele meciurilor cu participarea acestor echipe au fost anulate.

 

TOP-10 golgheteri ai Diviziei A (cursiv, indicați fotbaliștii care joacă în prezent):

1. Veaceslav UNTILĂ – 112

2. Мihai COJUSEA – 107

3. Ghenadie ОRBU – 103

4. Оleg MOLLA – 100

5. Gheorghe BOGHIU – 97

6. Аlexandru MAXIMOV – 91

7. Roman ȘUMCHIN – 86

8. Gabriel ROTARU – 84

9. Valeriu BAEȘU – 83

10. Eduard BLĂNUȚĂ – 82

 

2004 Steaua Chișinău