MHM-93 Chișinău este succesoarea echipei Moldovahidromaș, una dintre cele mai cunoscute formații moldovenești din perioada sovietică, câștigătoarea campionatului și a Cupei RSSM din 1990, campioană a ASB ”Moldova”, multiplă campioană și deținătoare a Cupei Chișinăului, participantă la Cupa URSS și la Cupa URSS rezervată colectivelor de amatori.
În vara anului 1993, după o pauză de un an și jumătate, în cadrul uzinei ”Moldovahidromaș” din Chișinău a fost reînființată echipa de fotbal care a primit denumirea MHM-93.
Clubul avea sediul pe strada Meșterul Manole, 7, a adoptat culorile roșu și albastru, iar meciurile le disputa pe stadionul ”Dinamo” din capitală sau pe cel din orășelul Codru. Președinte al clubului era Valeriu Beregoi, director tehnic – Veaceslav Mititel, iar manager – Victor Cașcaval.
Chiar în primul an de existență MHM-93 a devenit campioană a Diviziei A, obținînd dreptul de participare în primul eșalon valoric al fotbalului moldovenesc. În cele 32 de meciuri disputate chișinăuienii au obținut 25 de victorii, 5 egaluri și au suferit doar două înfrângeri, având un golaveraj de invidiat: 71-13. Echipa a acumulat 55 de puncte (atunci pentru victorie se acordau 2 puncte), cu 8 mai multe decât Codru Lozova (clasată pe locul 2) și cu 11 mai multe decât Spumante Cricova (clasată pe locul 3).
Atacantul ”roșu-albaștrilor” Igor Ursachi a devenit golgheterul Diviziei A cu 29 de reușite la activ. Din lotul echipei în acel sezon, printre alții, au mai făcut parte Iu. Bodiu, S. Calistru, A. Ciumac, G. Costiuc, A. Loghinov, O. Petrov, G. Rusu, V. Semionov, G. Stratulat, S. Tarlapan, V. Trostinețchi sau V. Untilă.
Un parcurs bun în acel sezon au avut chișinăuienii și în Cupa Moldovei, ajungând în sferturile de finală. După ce au trecut pe rând de Haiducul Dubăsarii Vechi, Viișoara Mileștii Mici, Codru Călărași și Agro Chișinău (ultimele două reprezentante ale Diviziei Naționale), ”roșu-albaștrii” au fost stopați de o altă echipă din capitală, Zimbru.
În eșalonul de elită al fotbalului moldovenesc MHM-93 a evoluat în decurs de trei ediții, reușind cea mai bună performanță chiar în sezonul de debut, 1994/95, când s-a clasat pe locul 6, cu următoarea linie de clasament: 26 meciuri, +10=6-10, golaveraj 28-30, puncte – 36.
În ultima etapă de campionat, ”roșu-albaștrii” au obţinut la Tiraspol o victorie istorică în dauna Tiligulului (3-1), permițând astfel Zimbrului să câştige medaliile de aur.
Tot în acea ediție chișinăuienii au reușit și cea mai bună performanță în Cupa Moldovei, calificarea în semifinale. În ”șaisprezecimi” MHM-93 a surclasat Locomotiva Bălți cu scorul de 5-0 (au marcat Maxim – 2, Boicenco, Ursachi și Petrov), în ”optimi” a învins în două rânduri pe Torentul Chișinău 1-0 (Maxim) și 2-1 (Stratulat, Maxim), iar în ”sferturi” a trecut de Nistru Otaci prin regula golului marcat în deplasare: 1-1 (Maxim) și 0-0. Abia în semifinale ”roșu-albaștrii” au cedat în fața viitoarei câștigătoare a competiției, Tiligul Tiraspol, 0-0, acasă, 0-3, în deplasare.
Iată și lotul utilizat în ediția 1994/95: V. Anghel, V. Bogdaneţ, A. Boicenco, A. Ciumac, I. Colesnic, G. Costiuc, S. Crasilevschi, I. Cristinoi, A. Iacubovschi, A. Loghinov, V. Maxim, I. Munteanu, Iu. Munteanu, N. Panu, O. Petrov, G. Rusu, V. Rusu, G. Stratulat, D. Ştefănescu, A. Tătaru, G. Tudorache, V. Untilă, I. Ursachi. Antrenor – Nicolae Esin.
În sezonul 1995/96 MHM-93 a ocupat locul 8 în campionat și a pierdut, 1-2, în fața reprezentantei Diviziei A, Ciuhur s. Ocnița, deja în ”șaisprezecimile” Cupei.
Ediția 1996/97 a fost ultima din istoria clubului MHM-93 Chișinău. În Cupă echipa a ajuns în ”optimi”. După ce în ”șaisprezecimi” a trecut de Lactis Râșcani, 3-0, a cedat în fața Zimbrului, 2-5 și 0-1. În campionat s-a clasat pe locul 13 din 16 și a retrogradat direct (începând cu sezonul 1997/98 numărul echipelor din DN a fost redus la 14).
În acești doi ani tricoul ”roșu-albastru” a fost îmbrăcat de o serie de jucători cunoscuți, precum V.Antonov, V. Botezatu, S. Butelschi, O. Coleadin, S. Dodul, I. Gheorghieș, V. Goian, L. Golban, D. Gușilă, G. Olexici, Iu. Osipenco, S. Pogreban, M. Reșitca, R. Roic, Iu. Romaniuc, S. Savcenco, V. Sosnovschi, I. Spelnicov, V. Șohirev, V. Tabaciuc, A. Tolsticov, A. Topalo.
În clasamentul all-time al Diviziei Naționale MHM-93 Chișinău ocupă locul 26 (86 meciuri, +29=19-38, golaveraj 103-109, 106 puncte). Jucătorul cu cele mai multe prezențe în DN este Veaceslav Untilă – 64 meciuri, în perioada 1994-1996. Golgheterul formației în DN este Igor Ursachi – 22 goluri, în perioada 1994-1996.
FRUMOASELE NOASTRE DUMINICI. MHM-93 CHIȘINĂU