• Fii alături de Echipa Țării

FRUMOASELE NOASTRE DUMINICI. VIERUL CHIȘINĂU

29 noi 2020 de Andrei Prodan

Istoria acestei echipe a fost foarte scurtă, dar extrem de prodigioasă. Existând doar doi ani, ea a obținut al treilea cel mai bun rezultat al echipelor moldovenești care au evoluat în campionatul Uniunii Sovietice, fiind întrecută doar de Zimbru Chișinău și Tiligul Tiraspol.

 

Pe cât ar părea de paradoxal, dar apariția acestei formații se datorează profesorului Mihail Sidorov, rectorul și fondatorul echipei de fotbal a Institutului Agricol M.V. Frunze din Chișinău. Am aflat aceasta după o discuție cu Lev Șor, primul discipol al școlii moldovenești de fotbal care a jucat în Liga superioară a campionatului URSS, fost jucător la Burevestnik, Institutul Agricol și Vierul (toate din Chișinău): ”Mihail Ivanovici era un om îndrăgostit de fotbal. Când evoluam pentru formația instituției la care învățam el era prezent practic la toate meciurile noastre, inclusiv și la cele din deplasare. Mai mult, îi obliga și pe subalternii lui să facă același lucru, chiar dacă nu iubeau fotbalul. Cu timpul mulți dintre ei au devenit microbiști adevărați. Unul dintre aceștea a fost și Grigori Kabluciko”.

În perioada 1947-1966, Grigori Kabluciko a fost profesor la Facultatea de viticultură, pomicultură şi legumicultură de la Institut Agricol, în paralel exercitând și funcția de director al Institutului de cercetări ştiinţifice în domeniul pomiculturii, viticulturii şi vinificaţiei (ICȘPVV).

La începutul anului 1959 a fost creată echipa de fotbal ICȘPVV. Antrenor a fost numit experimentatul Ivan Hovjun, cel care în a doua jumătate a anilor ’40 a evoluat la Dinamo Chișinău alături de Gheorghe Mocan și Sergiu Cornilov, iar în 1953 a stat la timona echipei dinamoviste care a realizat „eventul”, câştigând campionatul şi Cupa RSSM.

Având un lot experimentat în care au fost incluși mulți dintre discipolii lui Hovjun, echipa deja în iarna lui 1959 a câștigat Cupa Congresului al XXI al PCUS, fiind inclusă în campionatul republicii.

Formația ICȘPVV a avut un start excelent, după tur ocupând primul loc în clasament. Iar după ce în ultima etapă a învins cu scorul de 4-2 echipa Institutului Agricol (deținătoarea Cupei din acel an), ea a devenit campioană a Moldovei cu 43 de puncte la activ din 52 posibile. Pe parcursul întrecerii ICȘPVV a suferit doar două înfrângeri, amblele cu scorul de 0-1, în fața campioanei en-titre Moldavkabel Bender și a echipei din Tiraspol. Pe următoarele două locuri s-au clasat echipa orașului Tiraspol (42 puncte) și Institutul Agricol (36 puncte).

Astfel, deja după primul an de existență formația ICȘPVV a obținut dreptul să evolueze în campionatul URSS.

Tutlul de campioni ai republicii l-au obținut: V. Șimanovschi, I. Dereșciuk, A. Nikolaev, N. Nigmatullin, V. Olciuk, I. Maximenko, Iu. Goloșciapov, Iu. Mizernâi, V. Liulko, B. Epifanov, O. Gradov, A. Marcenko, M. Kleiman, D. Mândru, G. Șapoșnikov, V. Mironov.

De remarcat prezența în lot a portarului Victor Șimanovschi, cunoscut ziarist sportiv, care în anii ’70 -’90 a activat la ziarul ”Chișinăul de seară”, fiind și autorul anuarelor de fotbal ediate pe atunci la Chișinău.

Echipa ICȘPVV, care între timp a primit denumirea Vierul, a fost repartizată în seria I a diviziei secunde a campionatului URSS-1960. Adversarele ei au fost formațiile din Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus și Țările Baltice (Letonia, Lituania și Estonia), precum și Nistrul Bender.

 

Vierul Chișinău, ocupanta locului 4 în divizia secundă a campionatului URSS (de la stânga la dreapta): Dimitropulo, Ivanov, Stelmah, Melnic, Dominov, Stalnicenko, Veaceslav Savițchi, Cobâleanschi, Șor, Vladimir Savițchi. Sursa foto: arhiva privată a lui Lev Șor.

 

Debutanta competiției, Vierul Chișinău, a avut un start extraordinar. În primele 5 meciuri a obținut tot atâtea victorii, având un golaveraj de 14-0.

După 9 etape disputate formația din capitală avea la activ 8 victorii și o singură înfrânagere. Cu 16 puncte la activ ea împărțea primele două locuri cu Lokomotiv Tbilisi, echipă în atacul căreia evolua Nodar Ahalkați, viitorul antrenor al lui Dinamo Tbilisi cu care a câștigat Cupei Cupelor în 1981.

Din păcate, rezultatele ulterioare a Vierului au fost ceva mai slabe și echipa a încheiat competiția doar pe locul 4 (campioni au devenit feroviarii din capitala Georgiei).

Chiar și așa acesta a fost al treilea cel mai bun rezultat al unei echipe din Moldova pe arena unională. Mai bine s-au prezentat doar Zimbru (locul 6 în Liga superioară în 1956) și Tiligul Tiraspol (locul 2 în divizia secundă în 1991).

Culorile formației Vierul în acel sezon au fost apărate de A. Mironov, Vladimir Savițchi, V. Carpișcenco, N. Nigmatullin, Veaceslav Savițchi, L. Șor, S. Dominov, B. Stelmah, V. Cobâleanschi, E. Dimitropulo, D. Mândru, Iu. Corotcov, V. Falomeev, N. Melnic, Gh. Podaru, V. Ivanov, Mocekunas, Iu. Stalnicenko. Antrenor – Ivan Hovjun.

De menționat că practic toți jucătorii Vierului erau discipoli ai școlii moldovenești de fotbal, mulți dintre ei absolvind Școala republicană de fotbal din Chișinău, instituție creată în 1957.

 

Componenții lotului Vierul Chișinău (de la stânga la dreapta): Vladimir Carpișcenco, Boris Stelmah, Ivan Hovjun (antrenorul echipei), Vladimir Savițchi, Lev Șor, Veaceslav Savițchi. Sursa foto: arhiva privată a lui Lev Șor.

 

În pofida acestor rezultate, la sfârșitul anului a fost luată hotărârea ca echipa să fie mutată la Tiraspol, iar pe baza ei să fie creată formația Pișcevik. Astfel, în 1961 Tiraspolul pentru prima dată și-a făcut apariția pe arena unională, iar noi am rămas cu amintirile frumoase ale celor doi ani de existență a formației de fotbal a Institutului de cercetări ştiinţifice în domeniul pomiculturii, viticulturii şi vinificaţiei.