• Support National Team

Arbitraj

Cantonamentul arbitrilor din Divizia B

31 iul 2020 de Ion Buga
GALERIE

În perspectiva startului noului sezon fotbalistic în Divizia B, 44 de arbitri desemnați pentru deservirea meciurilor din aceste ligi participă săptămâna aceasta la un cantonament la Centrul de Pregătire al Selecționatelor Moldovei de la Vadul lui Vodă.

 

Sesiunea este organizată de Comitetul de Arbitri al FMF, conducătorii căruia vor avea misiunea să examineze pregătirea fizică și teoretică a arbitrilor. O atenție deosebită este acordată subiectului cu privire la schimbările în regulile de joc care intră în vigoare în toate competițiile naționale începând cu sezonul 2020/2021. 

 

"A fost o perioadă lungă de așteptare pentru arbitri, din luna noiembrie a anului trecut. De aceea, ca și la cantonamentul precedent, am decis să ne adunăm pentru mai multe zile. Astfel, arbitrii vor avea posibilitatea să se pregătească cât mai bine pentru primele meciuri care vor avea loc deja pe 8 august" 

a declarat Vlad Țurcan, inspector federal FMF.

 

Tot în timpul cantonamentului, a fost premiat Eugen Scorolitnîi, câștigătorul concursului arbitrilor în perioada de carantină inițiat de instructorul de pregătire fizică al arbitrilor, Anatolie Cojocari.

 

Buna desfășurare a evenimentului este asigurată de către Vladimir Antonov, vicepreşedintele Comitetului de Arbitri al FMF, Vladislav Țurcan, Olga Tanschi, Tudor Zaharii și Victor Stînă, membri, Anatolie Cojocari, instructor de pregătire fizică, Ghenadie Crasnoșan, Valeriu Guțu, Victor Josan, Denis Borisov, Gheorghe Dandeș, instructori. 

Foto: Vadim CAFTANAT