FIFA a anunțat procedura tragerii la sorți a turneului final al Cupei Mondiale 2026, eveniment ce va avea loc vineri, 5 decembrie, ora 19:00, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.
Cu ocazia primei ediții a Cupei Mondiale la care participă 48 de echipe (11 iunie – 19 iulie 2026) va fi stabilită componența celor 12 grupe de câte 4 echipe. Turneul final va avea loc în SUA, Mexic și Canada.
Procedura formării urnelor:
- Canada, Mexic și SUA (țările gazdă) vor fi repartizate în urna 1.
- Cele 39 de echipe deja calificate vor fi distribuite în patru urne a câte 12 echipe, în funcție de Clasamentul FIFA/Coca-Cola, ediția de 19 noiembrie 2025.
- Cele două locuri alocate câștigătoarelor play-off-ului intercontinental și cele 4 locuri alocate câștigătoarelor play-off-ului european au fost alocate în urna 4.
Cum arată urnele:
- Urna 1: Canada, Mexic, SUA, Spania, Argentina, Franța, Anglia, Brazilia, Portugalia, Țările de Jos, Belgia, Germania
- Urna 2: Croația, Maroc, Columbia, Uruguay, Elveția, Japonia, Senegal, Iran, Coreea de Sud, Ecuador, Austria, Australia
- Urna 3: Norvegia, Panama, Egipt, Algeria, Scoția, Paraguay, Tunisia, Coasta de Fildeș, Uzbekistan, Qatar, Arabia Saudită, Africa de Sud
- Urna 4: Iordania, Capul Verde, Ghana, Curaçao, Haiti, Noua Zeelandă, Play-off European A, B, C și D, Play-Off FIFA 1 și 2
Procedura tragerii la sorți:
- Tragerea va începe cu echipele din urna 1, care vor fi repartizate în grupele A – L.
- Apoi se va continua în ordine: urna 2, urna 3, urna 4.
- Poziții prestabilite ale gazdelor: Mexic – poziția A1 (bila verde), Canada – poziția B1 (bila roșie), SUA – poziția D1 (bila albastră).
- Celelalte nouă echipe cu coeficient FIFA superior din urna 1 vor fi alocate automat pe poziția 1 din grupa în care sunt extrase.
FIFA a anunțat că, pentru echilibrul competitiv și separarea traseelor spre semifinale, Spania (locul 1 FIFA) și Argentina (locul 2) vor fi repartizate aleatoriu pe trasee opuse. Același lucru e valabil și pentru Franța (locul 3) și Anglia (locul 4). Acest mecanism asigură că, dacă își câștigă grupele, primele două echipe din clasament nu se vor întâlni înaintea finalei.
Nicio grupă nu poate avea mai mult de o echipă din aceeași confederație, cu excepția UEFA, care are 16 reprezentante.
Programul final al meciurilor, invlusiv stadioanele și orele de disputare, va fi confirmat sâmbătă, 6 decembrie.
Legenda FIFA și fostul căpitan al naționalei Angliei, Rio Ferdinand, va oficia tragerea la sorți fără precedent pentru 48 de echipe, alături de renumita prezentatoare Samantha Johnson, a transmis fifa.com.
O selecție de asistenți – Tom Brady, Wayne Gretzky, Aaron Judge și Shaquille O’Neal – va fi prezentă pe scenă, într-o întâlnire remarcabilă a unor mari nume din sportul mondial. Invitatul special Eli Manning va adăuga un plus evenimentului, în calitate de gazdă pe covorul roșu.
FIFA a dezvăluit programul de divertisment. Cu milioane de telespectatori așteptați din întreaga lume, spectacolul va reuni unele dintre cele mai cunoscute nume din divertisment, în timp ce cea mai mare scenă a fotbalului se pregătește pentru un moment istoric.
Spectacole live vor fi susținute de legendarul Andrea Bocelli, superstarul muzical Robbie Williams, cărora li se va alătura artista Nicole Scherzinger. Emisiunea va fi prezentată în comun de modelul și producătoarea TV, Heidi Klum, Kevin Hart, unul dintre cei mai de succes comedianți și actori ai generației sale, respectiv actorul și producătorul Danny Ramirez. La tragerea la sorți va fi prezent și președintele american Donald Trump.

RO
RU
EN
Tot ce trebuie să știți despre tragerea la sorți a grupelor pentru Campionatul Mondial 2026