• Поддержи национальную сборную

OFFS. Ziua Internațională a Drepturilor Copilului

20 noi 2024 de Reporter FMF
GALERIE

În contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, a fost organizat un workshop cu tematica “Drepturile și responsabilitățile copiilor în fotbal”,  în cadrul proiectelor “Open Fun Football Schools” și  „Fotbal sigur pentru copiii din Moldova” la care au participat 28 de fete cu vârsta între 10-12 ani de la echipele FC Zimbru și Real Succes ȘS11 Pudra - Chișinău. Micele fotbaliste au participat cu mult entuziasm în activități de educație nonformală, care au dezvoltat cunoștințele privind drepturile copilului și totodată abilități și atitudini în acord cu acestea.

    

Toate  participante la workshop au primit tricouri cu logo-ul Fotbal sigur pentru copiii din Moldova și cadouri din partea proiectului Open Fun Football Schools și din parte partinerilor UNICEF Moldova și TELEFONUL COPILULUI - 116111. 

 

Federația Moldovenească de Fotbal susține activ promovarea Drepturilor Copiilor în societate, în special în sport, aderând la principiile UEFA și FIFA. În acest sens, FMF implementează proiecte Open Fun Football Schools  și Fotbal sigur pentru copiii din Moldova, care au drept scop asigurarea unui mediu protectiv și sigur pentru toți copiii care practică fotbalul în Republica Moldova.

 

Buna desfășurare a evenimentului a fost asigurată de către Coordonatorul proiectului CCPA/OFFS Moldova, Svetlana Patraș, asistentul Coordonator, Victor Mardari, Manager Fotbal Feminin, Natalia Ceban și Instructor OFFS, Artur Patraș.

 

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Convenția cu privire la Drepturile Copilului la 12 decembrie 1990, și acest document internațional este în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993. Ratificând acest act internațional, Republica Moldova s-a angajat să protejeze copiii (orice persoanã sub 18 ani, conform Convenției) de orice gen de discriminare, să le asigure o bună securitate socială și condiții pentru dezvoltare intelectualã și fizică cît mai completă.

 

foto: Anna Rotary