La Chișinău s-a încheiat astăzi seminarul UEFA GROW Strategic Communications, organizat de Federația Moldovenească de Fotbal împreună cu UEFA.
Subiectele abordate la seminar au fost crearea strategiei de comunicare a FMF, identificarea priorităților strategice, schimbul de experiență în domeniul comunicării, analiza situației în fotbalul moldovenesc, crearea planului de acțiuni, etc.
La ședința de astăzi au participat 2 reprezentanți ai Departamentului Comunicare UEFA, Ștefan Lecca (România) și Amanda Docherty (Anglia). FMF a fost reprezentată de președintele Leonid Oleinicenco, directorul executiv Adrian Ixari, directorul tehnic Serghei Butelschi, managerul de dezvoltare a competițiilor Anatolii Ostap, șeful departamentului marketing Serghei Barcari și membrii departamentului comunicare Ion Buga, Victor Daghi și Alexandru Grecu.
Conform planului de activitate al UEFA Grow ”Federațiile viitorului”, la sfârșitul anului 2019, FMF împreună cu UEFA au lansat noua Strategie de dezvoltare a fotbalului moldovenesc, cu deviza ”Accentul pe copii”. Cele 4 direcții principale pe care Federația se va axa în perioada 2020-24 sunt: fotbalul de mase (Grassroots), echipa Națională a Moldovei, Divizia Națională și fotbalul feminin.
Următorul semnar pe subiectul comunicării organizat de FMF și UEFA este programat pentru luna martie curent. Tot atunci se preconizează prima discuție comună pe proiectul final al Strategiei de comunicare a FMF pentru perioada 2020-24.
UEFA a aprobat direcțiile Strategiei de comunicare FMF