Cea de-a treia ediție a campionatului Moldovei la futsal feminin (senioare) a demarat astăzi în sala Școlii Sportive Specializate de Handbal nr.2. La competiţie participă 10 echipe care au fost repartizate în două grupe:
Grupa A: Agarista Anenii Noi, Noroc Nimoreni, Narta-ȘS Drăsliceni, Maksimum Cahul și Olimpia Budești
Grupa B: Alga Tiraspol, ȘS Cioburciu-GTC, ŞS 11-Real Succes Chișinău, Cherry Boom și ȘS Anenii Noi
La ceremonia oficială de deschidere a competiţiei au participat Anatol Teslev, membru al Comitetului Executiv FMF, Alexandru Golban, director al selecționatelor specializate de fotbal ale FMF.
Rezultatele primei etape:
Noroc - Olimpia 1-6
După o primă repriză albă, Olimpia s-a dezlănțuit în partea secundă a meciului când a marcat de 6 ori prin Irina Topal, triplă, Anastasia Sivolobova, dublă, și Anastasia Melnic. Golul de onoare pentru Noroc a fost înscris de Dumitrița Prisăcari.
ȘS Cioburciu-GTC - ŞS 11-Real Succes 2-6
Echipa din stânga Nistrului a deschis repede scorul prin Viorica Tonu, dar n-a reușit să mențină acest avantaj. Stela-Aleyna Tez a marcat un hat-trick, în timp ce alte goluri pentru Real Succes au fost semnate de Victoria Țurcanu, Vanesa Andrieș și Valeria Tataru. Încă un gol pentru formația din Cioburciu a fost reușit de Veronica Cojuhari.
Cherry Boom - ȘS Anenii Noi 6-6
Un meci plin de spectacol și dramatism. ȘS Anenii Noi a salvat un punct în extremis abia pe final datorită golului marcat de Alina Chirică, autoarea unei triple în acest meci, alături de coechipiera Mihaela Gamarț. De partea cealaltă, s-au remarcat Ecaterina Onică și Ana Arhirii, câte o dublă, Vlada Patrașco și Daniela Luca.
Narta-ȘS Drăsliceni - Maksimum 1-4
Maksimum, cu mai multe straniere din Rusia în lot, s-a văzut condusă după golul semnat de Cristina Costică. Abia în repriza secundă, formația din Cahul și-a confirmat statutul de favorită, înscriind de patru ori prin Yana Usenko, dublă, Veronica Suslova și Alina Nistor.
Campionatul este organizat în conformitate cu cerințele Programului de Dezvoltare al Fotbalului Feminin din Moldova și oferă cluburilor feminine posibilitatea să acumuleze practică de joc chiar și în perioada de iarnă.
Primele două ediții au fost câștigate de Agarista Anenii Noi.
FUTSAL FEMININ / CAMPIONATUL MOLDOVEI 2019-2020