• Поддержи национальную сборную

Câștigă bilete la evenimentul fotbalistic al anului - EURO 2024

12 mai 2024 de Svetlana Tataru

Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) se alătură campaniei „Timpul dedicat fotbalului este cel mai bun timp" (Fussballzeit ist die beste Zeit) inițiată de gazda EURO 2024, Federația Germană de Fotbal (DFB). Inițiativa are ca scop capturarea celor mai frumoase amintiri ale fanilor de pe bătrânul continent și evidențierea impactului pozitiv al fotbalului în viețile oamenilor. 

 

Cu mai puțin de 40 de zile până la debutul EURO 2024, FMF îndeamnă toți microbiștii din Republica Moldova să se implice activ în această campanie, care le poate oferi șansa să ajungă la meciurile din cadrul EURO 2024. Federația Germană de Fotbal (DFB) va oferi 10 invitații duble.

 

Prin intermediul campaniei #Fussballzeit, participanții sunt invitați să încarce o fotografie cu momentul lor preferat legat de fotbal sau cu ei înșiși demonstrând ce iubesc cel mai mult la acest sport. Aceștia sunt încurajați să împărtășească povestea din spatele imaginii și să menționeze de ce acest moment este atât de special pentru ei.

 

Pentru a ajunge printre câștigători biletelor norocoase la EURO 2024, încarcați AICI imaginea însoțită de o scurtă istorie. Data limită - 31 mai 2024.

 

Iar dacă vă doriți să ajungeți și pe pagina de Instagram a Federației Germane de Fotbal (DFB), nu uitați să faceți un share al fotografiei utilizând hashtagul #Fussballzeit și să dați un like la paginile dfb_team și fussball_de. 

 

Mai multe detalii despre campanie, aflați aici.