• Support National Team

Masculin (Naționale)

U17. Moldova și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului European 2024/25

03 mai 2024 de Svetlana Tataru

Vineri, 3 mai, la sediul UEFA de la Nyon, Elveţia, a avut loc tragerea la sorţi a grupelor din cadrul preliminariilor Campionatului European pentru juniori U17, ediţia 2024/2025.

 

Naționala U17 a Moldovei a fost repartizată în grupa 10 alături de selecționatele similare ale Elveției, Israelului și Muntenegrului. Perioada și gazda mini-turneului va fi anunțată ulterior. 

 

Menționăm că din acest an, competiția pentru calificare la EURO U17 are un nou format și constă în două etape: runda 1, jucată în toamnă, și runda 2, în primăvară, ambele desfășurate sub forma unor mini-turnee.

 

În runda 1, toate echipele, 54 la număr, inclusiv gazda finalei, sunt împărțite în 14 grupe. După runda 1, 28 de echipe se vor califica în Liga A pentru runda 2, în timp ce restul - în Liga B. Fiecare câștigătoare din cele șapte grupe se va califica direct la turneul final, iar echipele de pe locul 4 vor retrogada în Liga B. 

 

Tragerea la sorți pentru runda a doua va avea loc în luna decembrie.

 

La turneul final vor participa opt echipe, concurând inițial în două grupe a câte patru formații. Primele două naționale cu cel mai bun rezultat din fiecare secțiune vor accede în semifinalele EURO U17 2025 ce va avea loc în Albania.

foto: UEFA