• Поддержи национальную сборную

Under 21. Ștefan Stoica, declarație înaintea meciului cu Olanda

24 mar 2024 de Serghei Cipilencu

Selecționata U21 a Moldovei este în perioada de pregătire pentru meciul cu Țările de Jos din cadrul preliminariilor Campionatului European 2025. Antrenorul echipei naționale U21, Ștefan Stoica, a oferit declarația oficială înainte de partida cu „portocala mecanică”, care va avea loc pe Stadionul Zimbru din Chișinău luni, 25 martie, de la ora 20:30.

 

Sunt mulțumit de prestația echipei în meciul amical cu Ungaria. A fost un test important pentru noi, o oportunitate de a evalua nivelul la care ne aflăm și de a pune în practică anumite tactici pe care le pregătim pentru meciul cu Țările de Jos din cadrul Preliminariilor Campionatului European 2025. Băieții au jucat cu intensitate și determinare, au demonstrat o atitudine bună și au reușit să obțină o pregătire fizică și morală necesară pentru meciul ce urmează. Am încercat să formez mai multe strategii de joc în care să fie implicați și jucătorii născuți în 2005-2007. Am identificat anumite aspecte la care trebuie să lucrăm în continuare, dar sunt încrezător că vom fi pregătiți pentru meciul cu Țările de Jos. Meciul de luni va fi o provocare importantă, un duel care ne poate decide soarta calificării la turneul final. Suntem conștienți de importanța meciului și de miza lui, dar suntem pregătiți să luptăm pentru victorie. Avem un grup unit, cu jucători talentați și ambițioși, și sunt convins că vom face o figură frumoasă.”, a declarat, selecționerul Naționalei U21 a Moldovei, Ștefan Stoica.

 

Vezi Lotul Moldovei pentru meciul cu Țările de Jos (clic)

Clic pentru Calendarul meciurilor Naționalei U21 în preliminariile EURO 2025

 

Amintim că selecționata U21 se află pe poziția a 4-a în clasamentul Grupei C, cu 6 puncte la activ, fiind depășită de Suedia (7 puncte), Georgia (10 puncte) și Țările de Jos (18 puncte).

 

Meciul Moldova - Olanda va fi transmis live la postul de televiziune WE SPORT TV.