• Поддержи национальную сборную

UEFA a lansat calculatorul amprentei de carbon

12 mar 2024 de Reporter FMF
GALERIE

UEFA a lansat un instrument inovator pentru a susține eforturile organizațiilor de fotbal în reducerea impactului asupra mediului înconjurător. „Carbon footprint calculator" (Calculatorul amprentei de carbon) este un pas important în direcția sustenabilității, oferind un cadru clar și eficient pentru evaluarea și reducerea amprentei de carbon.

 

Acest calculator va ajuta asociațiile de fotbal să înțeleagă, să calculeze și să reducă emisiile de carbon în domenii precum deplasările, bunurile și serviciile achiziționate, facilitățile și logistica.

 

Totodată, UEFA a prezentat un ghid pentru utilizatori, inclusiv materiale video de instruire și o metodologie completă, pentru a-i sprijini pe utilizatori în fiecare etapă a procesului calculării amprentei de carbon.  

 

Evenimentul de lansare a adunat manageri de responsabilitate socială din fiecare asociație de fotbal. Republica Moldova a fost reprezentată de Cristina Braga. 

Acest pas important demonstrează angajamentul UEFA pentru o industrie fotbalistică mai verde și mai sustenabilă pentru generațiile viitoare. 

 

„Calculatorul va juca un rol crucial în identificarea surselor de emisii, stabilirea obiectivelor de reducere, demonstrarea angajamentului față de sustenabilitate, reducerea costurilor și respectarea reglementărilor", a declarat pentru FMF.md, Cristina Braga, expertă în criterii de responsabilitate socială în fotbal FMF.  

 

Mai multe detalii despre calculatorul amprentei de carbon găsiți AICI.