• Поддержи национальную сборную

Frumoasele noastre duminici. Rapid Hrușova

17 mar 2024 de Andrei Prodan

Hrușova este o comună din raionul Criuleni, formată din satele Hrușova (sat-reședință), Chetroasa și Ciopleni. Distanța directă pâna în orașul Criuleni este de 24 km., iar pâna în Chişinău este de 16 km. Prima menţiune documentară a satului Hruşova datează din 5 mai 1618. În prezent are circa 1.000 de locuitori.

 

Prima echipă de fotbal apare în Hrușova la sfârșitul anilor ’50. Denumirea formației, Scânteia, era identică cu numele colhozului din localitate. Din lot făceau parte Mihai Spetețchi, Petru Panuș, Rică Calmațui, Leonid Movilă, Vasile Cernevschi, Alexandru Briceag ș.a. În primii ani de existență Scânteia Hrușova evolua în campionatul raionului Dubăsari, din care făcea parte.

După ce satul Hrușova trece în subordinea raionului Criuleni kolhozul se desființează și devine o secție a Combinatului de vinuri și șampanie Cricova. În lot apar jucători tineri, precum Gheorghe Barbacari, Ion Mucerschi, Nicolae Medelean, Andrei și Mihai Capcanari, Dionisie Grădinari, iar calitatea fotbalului prestat de echipă crește esențial. Nu întâmplător formația din Hrușova juca de le egal la egal cu liderele fotbalului din raion, Ucihoz (ucebnoe hoziaistvo = gospodăria didactică) Criuleni sau Unitatea militară Cricova.

La începutul anilor ’70 s-a luat hotărârea de a crea o echipă de fotbal care să participe în competițiile raionale și republicane. Astfel, în 1972 la Hrușova a luat ființă formația Rapid. Antrenor a fost numit Ion Vlas, absolvent al Tehnicumului republican de educație fizică din Chișinău, participant la mai multe competiții fotbalistice republicane.

 

Mijlocul anilor ’70. Rapid Hrușova, participantă la turneul republican pentru copii „Portarul”.

După ce a trecut rodajul în turneele raionale echipa din Hrușova a debutat și pe arena republicană. Prima competiție de rang republican a fost campionatul Asociației agricole și industriale a RSSM pentru viticultură și vinificație „Moldvinprom” care a avut loc în orașul Dubăsari în anul 1976. În etapa preliminară Rapid s-a clasat pe locul doi din șase echipe participante. În acea perioadă culorile formației erau apărate de Tudor Grama, Gheorghe Panuș, Tudor Cotovici, Petru Panuș, Ion Vlas, Tudor Verdeș, frații Zinovii și Dumitru Spetețchi, Vasile Farguțu, Alexandru Țurcan, Alexandru Coverniac ș.a

Pentru îmbunătățirea pregătirii jucătorilor și crearea unei pepiniere proprii Rapid Hrușova participă la un șir de competiții republicane pentru copii și juniori, inclusiv Cupa „Portarul” cu trei grupe de vârstă.

În 1976 grupa mică se califică în etapa finală, desfășurată la Chișinău, unde se clasează pe locul trei, fiind întrecută doar de Steluța Lazovsc (în prezent, Sângerei) și o echipă din capitală. Urmează participarea la turneele „Iunosti” (= Tinerețea) și „Nadejda” (= Speranța). Pentru formația din Hrușova au evoluat: Victor Șendrea, Vasile Bacală, Nicolae Stavilă, Iurie Știrbu, Alexai Călăraș, Alexandru Ceban, Mihai Vacarea, Iurie Roibu, Valeriu Bacală, Vlad Movilă, Victor și Tudor Sologub, Victor Sercel, Genadie Stavilă, Mihai Cotovici, Semion Panuș, Serghei Roibu.

 

Rapid Hrușova, în 1977. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Mihai Stolarenco, Victor Roman, Ion Bacală, Serghei Barbacari, Iurie Godorogea, Vasile Sologub, Iurie Ceban, Vladislav Movilă, Victor Godorogea, Valeriu Șendrea. Rândul de jos: Petru Trifan, Victor Șendrea, Serghei Roibu, Ghenadie Ceban, Leonid Stolarenco, Alexandru Șendrea.

La începutul anului 1977 în vederea participării la competițile sportive ale Ministerului Învățământului din RSS Moldovenească a fost creată selecționata raionului Criuleni la fotbal. Nucleul ei l-au constituit fotbaliștii de la Rapid, pe atunci majoritatea fiind elevi ai școlii medii din Hrușova. Echipa raionului Criuleni a devenit campioană după ce în meciul decisiv a dispus de selecționata raionului Dubăsari cu scorul de 3-1 chiar pe terenul adversarei. Pentru învingători au jucat „rapidiștii” Nicolae Marin, Valeriu Perciuleac, Valentin Rusnac, Alexandru Farguțu, Valeriu Ghedrauțan, Mihai și Victor Godorogea, Leonid Garbievschi, Serghei Barbacari, Vasile Bacală, Gheorghe și Serghei Barbăneagră.

 

Echipa de fotbal Rapid Hrușova, în 1979. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Anatol Farguțu, Dumitru Melnic (directorul gospodăriei Hrușova), Alexei Călăraș, Petru Godorogea, Gheorghe Ghedrauțan, Ion Vlas (antrenor), Serghei Barbăneagră, Ion Mucerschi (primarul comunei Hrușova). Rândul de jos: Alexei Mazurchevici, Serghei Deordița, Victor Șendrea, Nicolae Vacarea (secretarul de partid al gospodăriei Hrușova), Nicolae Marin, Gheorghe Barbăneagră.

Acești fotbaliști au obținut și cel mai mare succes din istoria Rapidului când în 1979 echipa de juniori a câștigat prestigiosul turneu dotat cu Cupa ASB „Kolhoznicul”. Tot în acel an formația din Hrușova a fost vicecampioana turneului republican organizat de Comitetul pentru Cultură Fizică și Sport al RSSM, cedând în finală în fața echipei Kolos Slobozia cu scorul de 1-2.

Începând cu anul 1977 și până în 1982 echipa de seniori a participat în campionatul ASB „Kolhoznicul” (competiție republicană rezervată echipelor sătești). Cel mai bun rezultat Rapid Hrușova l-a înregistrat în 1979, când a ocupat locul 5 din paisprezece participante.

 

Anul 1979. Rapid Hrușova, participantă la campionatul de juniori a ASB „Kolhoznicul”.

Pe parcursul anilor rapidiștii au luat parte la Cupa „Iuri Gagarin” care se desfășura în perioada de iarnă – primăvară (duminică) și lua sfârșit la 12 aprilie de ziua Ziua Cosmonauticii. În aceasă perioadă fotbaliștii au acumulat o bogata experiență de joc având ca adversari formațiile Iskra Râbnița, Temp Vărăncău, Energetc Dubăsri etc.

Tot în perioada de iarnă (sâmbăta) Rapid evolua în Cupa dotată cu premiile ziarului „Chișinăul de seară” unde se confrunta cu echipe puternice ca Institutul Agricol, Politehnica, Moldhidromaș, Moldgaz.

 

Selecționata ASB „Kolhoznicul” la Turneul unional de fotbal din orașul Sudak (1982) cu V. Rabei, G. Sturza, N. Marin, I. Scutelnic, V. Golovei, V. Dvoreanu, A. Scutelnic, V. Țurcan, S. Barbacari, Ion Vlas.

Asociația Sportivă Benevolă „Kolhoznicul” în comun cu redacția ziarului „Tinerimea Moldovei” organiza competiția republicană dotată cu Cupa ziarului respectiv. Echipa din Hrușova a participat la mai multe ediții, dar de fiecare dată ocupa locuri modeste.

Culorile echipei în această perioadă au fost apărate de Nicolae Marin, Victor Godorogea, Serghei Barbacari, Mihai Godorogea, Alexandru Faruțu, Valentin Rusnac, Gheorghe Barbăneagră, Leonid Vozian, Iurie Mitrofanschi, Nicolae Moșu, Alexandru Damaschin, Alexei Mazurchevici, Petru Godorogea, Victor Roman, Leonid Stolarenco, Vlad Movilă, Victor Șendrea, Valeriu Perciuleac, Nicolae Arseni, Valeruu Romanciuc, Alexandru Razarionov, Alexandru Țurcan.

Nicolae Marin, unul din fotbaliștii de la Rapid Hrușova, povestește: „Echipa noastră nu a obținut locuri premiante la turneele organizate de ASB „Kolhoznicul”, dar concurența cu echipele din fruntea clasamentului a fost una destoinică. Mulți ani la timona Rapidului s-a aflat Ion Vlas, cel mai longeviv fotbalișt și antrenor din Hrușova, majoritatea fotbaliștilor fiind discipolii săi. Ivan Sergheievici, așa era numit în echipă, dispune de calități profesionale serioase, la antrenamente și mai cu seamă la meciuri oficiale manifesta seriozitate și exigență, fiind rezervat la vorbe sau la laudă individuală. Totodată, fiind veritabil profesor de fotbal și sportiv autentic, știa să asculte, să înțeleagă şi să ajute elevii pe terenul de fotbal, sugerând sfaturi înțelepte”.

Mai mulți fotbaliștii de la Rapid au avut oferte de la echipe mari: Nicolae Marin – de la selecționata de tineret a RSSM; Serghei Barbacari și Gheorghe Barbăneagră – de la echipa Nistru Chișinău; Ion Vlas și Alexandru Țurcan – de la selecționata ASB „Colhoznicul” și „Moldvinprom”.

 

Rapid Hrușova, participantă la campionatul raionului Criuleni din 2012.

Timp de opt ani rapidiștii au participat la campionatul raionului Criuleni și de fiecare dată s-au aflat printre lideri. După reforma administrativ-teritorială și crearea județelor survin schimbări și în cadrul formației de fotbal. La cârma echipei vin președintele Valentin Romanov și antrenorul Vasile Stepanov care fac transformări radicale în fotbalul hrușovean, inclusiv schimbă denumirii echipei în Molda. În sezonul 2002/03 Molda Hrușova devine campioană a Județului Chișinău cu ambele echipe, cea de seniori și cea de juniori.

După alte schimbări administrative formația din Hrușova a revenit la denumirea tradițională „Rapid” și până la desființare (2012) a continuat să participe în campionatul raionului Criuleni.

 

22 februarie 2016. Rapid Hrușova, participantă la Memorialul Andrei Reus, ediția a IV-a. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Marin Bisca, Adrian Corochi, Octavian Capcanari, Ion Vlas (antrenor), Denis Cernevschi, Nicolae Moroga, Radu Sologub. Rândul de jos: Victor Bunescu, Serafim Verdeș, Cătălin Sandu, Tudor Solonari, Serghei Ivanov, Vadim Sologub.