• Поддержи национальную сборную

LIVE. Super Liga. FC Sheriff - Dacia Buiucani

09 mar 2024 de Reporter FMF

 

FC Sheriff Tiraspol și Dacia Buiucani se întâlnesc astăzi de la ora 14:00 în primul meci a etapei cu numărul I din cadrul fazei a doua a Super Ligii Moldovei, ediția 2023/24. Partida de la Tiraspol va fi transmisă în direct platforma media ligatv.md şi de postul de televiziune We Sport.

 

Sheriff – Dacia Buiucani

 

9 martie. Tiraspol, CS Sheriff, Manej

Arbitru: Roman JITARI

Asistenți: Artur MACOVEI și Vadim ROȘCA

Al 4-lea oficial: Igor BOȘCA

 

Sheriff Tiraspol: 13.Toni SILIC, 4.Bernardo VILAR, 8.Joao Paolo MOREIRA FERNANDES, 9.Thierry Odaine NEVERS, 10.Cedric BADOLO, 17.Jerome NGOM MBEKELI, 18.Moussa KYABOU, 22.Tyler Mark REID, 23.Cristian Camilo TOVAR ANGOLA, 30.Anas OAHIM, 61.Ibrahim AKANBI RASHEED,

Rezerve: 34.Dumitru CELEADNIC, 6.Mario Valentin GARCIA FERNANDEZ, 11.RICARDINHO, 19.Carabali Wilinton APONZA, 26.Artiom DIJINARI, 27.Luis Mateo ORTIS LARA, 28.Alejandro ARTUNDUAGA MENESES, 32. Rodrigo DOS SANTOS DE FREITAS, 43.Dos Santos RAMON VINISIUS, 55.Maicol Sebastian FERREIRA SOPPI, 77.Mihail GHECEV

Antrenor: Roman PYLYPCHUK

 

Dacia Buiucani Chișinău: 1.Victor DODON, 3.Denis BACIU, 4.Maxim FOCȘA, 7.Dumitru BIVOL, 8.Vasile BÎTLAN, 10.Eugen ZASAVIȚCHI, 11.Ilie BOTNARI, 14.Sandu ROMAN, 16.Daniel DOSCA, 20.Ștefan EFROS, 29.Alex GUTIUM

Rezerve: 12.Eduard VALUȚA, 5.Tudor BUTUCEL, 9.Vlad LUPAȘCO, 17.Dumitru GALUȘCA, 22.David GOLBAN, 23.Vitalie DUMBRAVA, 26.Viorel VĂRZARU

Antrenor: Viorel FRUNZĂ

 

Începând cu vara anului 2020, cele două echipe au jucat până acum 10 meciuri directe. Sheriff-ul a obținut 8 victorii, iar alte 2 partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul general este favorabil echipei din Tiraspol: 27-3.

 

Interesant este faptul că Dacia Buiucani a remizat de două ori cu Sheriff-ul în partidele din deplasare, ambele în ediţia 2020/2021. Pe 7 noiembrie 2020, la Tiraspol, cele două formaţii s-au despărțit la egalitate, scor alb, 0-0. Croatul Zoran Zekic se afla pe banca formaţiei tiraspolene, iar Andrei Martin o pregătea pe Dacia Buiucani.

 

Pe 26 mai 2021, la Tiraspol, partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, iar golurile au fost marcate de Lovro Bizjak, respectiv, Cristiano da Silva (autogol). Sheriff-ul se afla în rol de campioană a Republicii Moldova, ucraineanul Yuriy Vernydub se afla pe banca tehnică, iar până la meciurile memorabile din grupele Ligii Campionilor cu Shakhtar Donetsk, Real Madrid şi Internazionale Milano rămâneau câteva luni. Acelaşi Andrei Martin se afla la timona Daciei Buiucani.  

 

În primele două dueluri directe ale acestei ediţii de campionat, "viespile" au repurtat două victorii convingătoare în faţa Daciei Buiucani: 5-0 pe teren propriu şi 4-0 în deplasare.  În urmă cu o săptămână, ambele echipe au fost angrenate în sferturile de finală ale Cupei Moldovei Moldtelecom. "Galben-negrii" au câştigat cu scorul de 2-0 prima manşă cu Victoria Chişinău. Golurile formaţiei antrenate de Roman Pilipchuk au fost marcate de Mihail Ghecev şi englezul Thierry Nevers.  

 

În săptămâna premergătoare acestui meci, Sheriff-ul l-a transferat pe Anas Ouahim, fotbalist german cu origini marocane. Acesta are 26 de ani, este mijlocaş ofensiv şi va purta pe tricou numărul 30. Anas Ouahim s-a născut în oraşul german Leverkusen şi conform portalului transfermarkt, acesta a semnat un contract valabil până la sfârşitul acestui an.  

 

De partea cealaltă, Dacia Buiucani a pierdut prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Moldovei, scor 1-2 pe terenul formaţiei CSF Bălţi. Echipa lui Viorel Frunză a deschis scorul prin atacantul Vlad Lupaşco, însă gazdele au răsturnat scorul. Dacia Buiucani a rămas în inferioritate numerică după eliminarea fundaşului central Maxim Foşca, iar acest lucru i-a costat pe chişinăueni. Chiar dacă a fost eliminat, Focşa are drept de joc în Super Liga.  

 

Fotbaliştii Daciei Buiucani sunt încrezători înaintea acestei partide. Maxim Focşa a declarat pentru un post de televiziune că fiecare meci începe de la scorul de 0-0, iar Dumitru Bivol spune că o partidă cu Sheriff este mereu o motivare un plus. Mai mult, fotbaliştii lui Viorel Frunză s-au antrenat pe un teren sintetic, iar partida de la Tiraspol se va juca pe o suprafaţă artificială.  

 

În această săptămână selecţionerul naţionalei de tineret Ştefan Stoica a anunţat lotul pentru partidele cu Ungaria şi Ţărilor de Jos. De la Dacia Buiucani au fost convocaţi portarul Victor Dodon, mijlocaşul Ilie Botnari şi atacantul Vlad Lupaşco. La fel, la lot se va regăsi şi portarul legitimat la Sheriff Roman Dumenco.  

 

Intrarea la meci va fi gratuită.