• Поддержи национальную сборную

FMF30. Pavel Cebanu: ”Fotbalul ne-a unit mereu”

14 apr 2020 de Sandu Grecu

Mesajul președintelui de onoare al FMF, Pavel Cebanu, cu ocazia Aniversării a 30-a a Federației Moldovenești de Fotbal

 

Luna aceasta Federația Moldovenească de Fotbal împlinește 30 de ani de la data fondării.

 

Cu regret, ne aflăm într-o perioadă foarte dificilă pentru societatea noastră, din cauza unei pandemii răspândite peste tot în lume.

Desigur și fotbalul este afectat de această situație, fiind stopate multe  activități  fotbalistice și amânate cele mai importante competiții internaționale, chiar și EURO – 2020. De aceea, în aceste zile e mai greu să vorbești despre aniversări și date jubiliare. Acum principalul este să trecem cu bine peste aceste încercări serioase.

Dar, cu toate acestea, este important să fim uniți, să ne încurajăm unii pe alții și să promovăm speranța și încrederea în mediul fotbalistic. Anume din aceste motive am acceptat să spun câteva cuvinte cu ocazia acestei date din fotbalul moldovenesc.  

 

Cu toate că, de aproape un an nu mai sunt în funcția de președinte al FMF, simt permanent responsabilitatea și presiunea anilor petrecuți în această funcție. Paginile istoriei fotbalului moldovenesc au fost scrise de mai multe generații. A fost munca noastră comună, a tuturor celor care ne-am dedicat viața acestui sport  frumos. Fiecare a avut contribuția sa, tot așa cum în jocul de pe teren, fiecare are poziția lui. Important este să joace echipa.

 

Fotbalul tot timpul ne-a unit,  pentru că el este un joc colectiv și cred că, această unitate a noastră ne-a permis să facem ceva în acești ani. Noi nu am avut infrastructură fotbalistică, care ne-ar fi rămas moștenire din perioada anterioară. De aceea am fost nevoiți să ne concentrăm concomitent atât pe dezvoltarea fotbalului, cât și pe dezvoltarea bazei tehnico-materiale.

Important, că tot ce s-a făcut a dat Federației noastre o anumită autonomie, siguranță și garanție pentru a funcționa stabil și eficient atât astăzi, cât și în viitor.

Aici trebuie să menționez, că noi permanent am fost sprijiniți în proiectele noastre de FIFA și UEFA. Cele două foruri au văzut în noi niște parteneri serioși, în care poți avea încredere. Sunt convins că în orice activitate trebuie să demonstrezi că ești corect și te ții de cuvânt.

Acum înțeleg mai bine de ce Federația noastră era apreciată de organizațiile fotbalistice internaționale, FIFA și UEFA, iar conducătorii acestora au făcut mai multe vizite în țara noastră. Și astăzi suntem recunoscători pentru toată susținerea care au acordat-o Republicii  Moldova.

 

Era la noi o părere și știu că și acum unii o au, precum că Federația trebuie să fie ca un club de fotbal, unde toată atenția și toate resursele trebuie să meargă la echipa națională. Da. Echipa națională este foarte importantă, dar ea ocupă numai o parte din activitatea Federației. Mai ales că acolo există un staf remunerat bine și sunt create toate condițiile necesare pentru pregătirea și evoluția pe arena internațională.  

 

Federația este obligată să se concentreze pe dezvoltarea fotbalului în general: de la copii și juniori, la organizarea competițiilor naționale și fotbalul de mase. FMF trebuie să acorde atenție asociațiilor raionale de fotbal și la multe alte lucruri fără de care un sistem fotbalistic nu poate funcționa. De aceea Federația i-a susținut permanent pe toți cei care veneau în fotbal, i-a asigurat cu echipament și inventar fotbalistic, a achitat arbitrajul pentru toate competițiile și a contribuit la amenajarea terenurilor și a stadioanelor, inclusiv la instalarea iluminării nocturne.

 

Pentru noi este foarte important, că s-a reușit în acești ani să avem un campionat comun, în care participă echipe de pe ambele maluri ale Nistrului. Prin fotbal, am păstrat comunicarea dintre oameni, menținând un spațiu fotbalistic comun. Este un exemplu pozitiv, care a fost apreciat de FIFA și UEFA. De menționat, că la acest lucru au contribuit toți președinții FMF în perioada activității lor.

 

Este îmbucurător faptul că s-a păstrat o continuitate și o legătură permanentă cu  foștii președinți FMF, care au fost prezenți la toate manifestațiile importante desfășurate de FMF.  

 

Desigur, fotbalul este un fenomen social, care atrage o atenție sporită din partea societății și este permanent văzut ca un indice al dezvoltării țării. Timpurile au fost diferite, dar noi am mers înainte, fără a sta pe loc. Federația Moldovenească de Fotbal a devenit o asociație națională bine organizată și apreciată, care poate rezolva multiple sarcini, inclusiv sub egida FIFA și UEFA. Acest fapt a permis să fie organizate în Moldova diverse turnee internaționale, seminare și cursuri de instruire pentru antrenori, arbitri și diferiți oficiali.

 

Este bine că pe parcursul ultimului an Federația a inițiat mai multe proiecte noi și a semnat acorduri de colaborare cu diferiți parteneri din țară și de peste hotare.

În mod special aș evidenția proiectul „Fotbalul în școli”, realizat în comun cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Sper foarte mult  că instruirea fotbalistică a unui număr mare de copii, în cadrul orelor de educație fizică, va avea un impact pozitiv asupra întregii activități fotbalistice din țară.

 

De asemenea nu pot să nu mă refer la Echipa Națională. Venirea noului antrenor  Engin Firat și ultimile două meciuri oficiale, în mod special cel cu campioana mondială, Franța, ne dau noi speranțe pentru viitor.

 

În toate aceste activități se vede rezultatul muncii actualului președinte al FMF. Leonid Oleinicenco a fost activ și insistent în promovarea acestor proiecte și acorduri de colaborare și a reușit să mobilizeze echipa Federației și Comitetul Executiv pentru realizarea obiectivelor stabilite.  

 

Important este ca și în continuare FMF să promoveze noi proiecte și activități, care vor da rezultate pozitive. Iar cei care au muncit și continuă să muncească în fotbal trebuie să fie alături și să susțină aceste eforturi.  

 

Acum, din păcate, trăim timpuri mai complicate și suntem nevoiți să ne mobilizăm cu toții ca să depășim cu bine această perioadă. Dar ea cu siguranță va trece și ne vom întoarce cu toții pe terenurile și stadioanele de fotbal.

 

Doresc să felicit din tot sufletul obștimea fotbalistică cu împlinirea a 30 de ani de la data fondării Federației Moldovenești de Fotbal. Mulțumesc tuturor oamenilor care muncesc în fotbal, celor care susțin fotbalul și celor care iubesc fotbalul, pentru tot ce au făcut și continuă să facă pentru fotbalul moldovenesc.

 

Fotbalul tot timpul ne-a unit și împreună noi vom reuși!