• Support National Team

Masculin (Competiții)

Amoliga revine cu etapa a 12-a

13 mar 2024 de Serghei Cipilencu

Joi, 14 martie, revine Amoliga, sezonul 2023/24, cu etapa a 12-a. Toate cele 3 meciuri din cadrul etapei se vor desfășura pe terenul Arena FMF „La Izvor”.

 

La moment, lidera clasamentului este FC Terebna cu 24 de puncte. De asemenea, din formația antrenată de Sergiu Tacot face parte și golgheterul la zi al acestei ediții, Petru Popescu, cu 6 reușite. Cei mai buni asistenți ai campionatului sunt Sergiu Tacot și Dumitru Graur (FC Terebna), Vitalie Plămădeală (FC Volta), Ghenadie Ploniș (La Iepurași) și Vitalie Daniliuc cu Ion Sandu (FC Victoria Chișinău), toți au câte 4 pase decisive. 

 

Cel mai bun atac al acestei sesiuni îl are, la moment, echipa din capitală, FC Victoria, cu 20 de reușite, iar formația cu cea mai bună apărare este FC TehMet, care a încasat doar 8 goluri. 

 

La capitolul cartonașe galbene, 4 jucători s-au evidențiat: Victor Negara, Iulian Erhan (FC Terebna), Grigore Cojocari (FC TehMet) și Andrei Stratan (La Iepurași), toți au încasat câte 2 cartonașe galbene. Un cartonaș roșu a fost arătat jucătorului Alexandru Onică de la echipa La Iepurași.

 

Programul meciurilor etapei a 12-a:

FC Victoria Chișinău - FC Volta (18:30)
FC Moldovatransgaz - FC Terebna (19:40)
FC Avangard - FC La Iepurași (20:50)

 

Amintim că faza a doua a campionatului este programată pentru 4, 11 și 15 aprilie cu meciurile din play-off, iar finala Amoliga va avea loc pe 21 aprilie 2024, când se va stabili campioana și clubul care va reprezenta Moldova la Socca EuroCup. Turneul european al celor mai puternice echipe va avea loc în perioada 8-12 mai la Chișinău, oferind suporterilor moldoveni ocazia de a se bucura de spectacolul fotbalistic la nivel internațional chiar în propria lor țară.