• Поддержи национальную сборную

Academia FMF. Prima promoție și-a primit certificatele de absolvire

01 mar 2024 de Sandu Grecu
GALERIE

Arta managementului sportiv. Asta au studiat ”studenții” din prima promoție a Academiei FMF, care a fost lansată în luna februarie 2024, la Chișinău, de către Federația Moldovenească de Fotbal și care s-a încheiat astăzi, 1 martie, cu un examen și înmânarea certificatelor de absolvire. La ceremonia festivă au participat: invitatul special, Răzvan Burleanu, membru al Comitetului Executiv UEFA și președinte al Federației Române de Fotbal; Leonid Oleinicenco, președintele Federației Moldovenești de Fotbal și Corneliu Popovici, rectorul Academiei FMF.

 

Cursul de debut a purtat denumirea simbolică „Bazele Managementului Sportiv" și a fost adresat managerilor sportivi din industria fotbalului nostru, dar și tuturor celor pasionaților de sport, care doresc să-și consolideze cunoștințele și abilitățile în acest domeniu. Programul inovator și-a propus să ofere o perspectivă clară asupra modului în care este gestionată industria sportului, punând accentul pe aspectele esențiale ale managementului eficient al organizațiilor sportive.

 

Principalele domenii de competență abordate în cadrul acestui curs au inclus:

1.    Managementul Strategic și al Performanței.

2.    Managementul Proiectelor în Sport

3.    Legislație și Deontologie în Sport

4.    Marketing și Comunicare în Sport

5.    Atragerea de Fonduri în Sport

 

Participanții au avut ocazia de a asculta prezentările experților internaționali și naționali și de elabora împreună cu specialiști calificați din țară și de peste hotare mai multe proiecte în baza informațiilor și cunoștințelor acumulate la curs.

 

Academia FMF oferă o platformă de comunicare, instruire și schimb de experiențe între experți din domeniul industriei sportului din Republica Moldova și România. Experții de la Federația Română de Fotbal sunt printre primii traineri invitați să țină cursuri. Răzvan Burleanu, Florin Șari, Raul Șandru, Iulia Niculae-Cuciurean și Emma Bârsan au fost lectorii de la FRF, care i-au încântat pe participanți cu prezentările lor. La fel, FMF a fost reprezentată la nivel de lectori de către Ion Poalelungi, Igor Popov, Alina Capațîna și Natalia Chiriac. La primul curs au predat și 3 experți independenți din Moldova: Igor Volnițchi, Dan Dima și Veronica Butnaru. Primul curs al Academiei FMF, pe lângă instruire și schimbul de experiență, a creat o punte de legătură între managerii sportivi din Republica Moldova și cei din România.

 

Prima promoție a Academiei FMF:

Daniel ANDRONACHI, Mihai ANEGROAIE, Vadim BARIZ, Tudor BEJAN, Radu BESETI, Ion BODEAN, Mihai BURCIU, Serghei CHIRILOV, Anatolie COJOCARI, Viorel COJOCARU, Rodica COSTISANU, Victoria GOȚONOAGA, Alexandru GRECU, Dmitri IURCU, Zinaida JIOARĂ, Andrei MASCAUTAN, Vladimir PĂCĂLĂU, Ruslan PLOPA, Dumitru PLĂMĂDEALĂ, Iurie PURICE, Ion RUSU, Stelian RUSU, Dionis SECRIERU, Marin SPOIALA, Gheorghe STEGARESCU, Svetlana TATARU, Maria TEEȘANU, Vladislav TRICOLICI, Ion URSU.

 

„Vrem să trecem la un nivel nou, să știm cum se creează un brand, cum se vinde un produs, să avem capacități și putere de a identifica resurse financiare, dar pentru asta e nevoie de instruire”, a declarat Iurie Purice, președintele echipei de fotbal feminin Agarista Anenii-Noi, absolvent al cursului Academiei FMF.

 

„Arta managementului proiectelor este un domeniu în care înveți tot timpul. Am încercat să le transmit mesajul să construiască o rețea, un grup de oameni cu preocupări similare, un grup de experți pentru a putea oricând avea și o expertiză, care să includă experți din țară și din străinătate”, a declarat Florin Șari pentru pagina de Facebook a Academiei FMF, unde găsiți mai multe informații despre primul Curs.

 

Rezultatele mari se obțin cu pași mici! Învață să îi faci corect!

Fii parte a comunității FMF!