• Support National Team

Masculin (Naționale)

Nicolaescu înscrie golul 4 pentru Heerenveen

17 dec 2023 de Sandu Grecu

Atacantul moldovean, Ion Nicolaescu a marcat al 4-lea său gol în campionatul Olandei! Intrat pe teren în minutul 57, internaționalul nostru a înscris singurul gol al echipei sale, Heerenveen, în meciul cu Volendam, încheiat cu victoria oaspeților 1-2. După această înfrângere, Heerenveen a coborât pe locul 9 din 18 formații în campionatul Țărilor de Jos cu 19 puncte la activ în 16 meciuri. 

 

Ion Nicolaescu a semnat un contract pe 3 ani cu echipa SC Heerenveen în vara acestui an. El s-a transferat de la formația Beitar Ierusalim, Israel, pentru care a marcat 19 goluri în 34 de meciuri jucate în toate competițiile.  

 

Pentru naționala Moldovei, Nicolaescu evoluează din anul 2018, iar de atunci a disputat 41 de meciuri și a marcat 14 goluri, fiind golgheterul all-time al tricolorilor. Nicolaescu a devenit recent primul fotbalist moldovean din istorie, care a marcat cele mai multe goluri într-o grupă preliminară, 4.