Alexandru Epureanu, apărătorul echipei Istanbul Bașakșehir, Turcia, conduce în clasamentul jucătorilor cu cele mai multe prezențe în Naționala Moldovei. El a adunat 91 de meciuri și a marcat 7 goluri în perioada 2006-2018.
A debutat în componența reprezentativei noastre cu ocazia meciului Norvegia - Moldova (scor 2-0) din 6 septembrie 2006, jucat la stadionul Ullevaal din Oslo. Iar ultimul său meci, Moldova - Luxemburg (1-1), l-a jucat pe 18 noiembrie 2018, la stadionul Zimbru din Chișinău.
Pe 30 septembrie 2019 Epureanu şi-a anunţat retragerea din echipa naţională de fotbal a Republicii Moldova. Motivul acestei decizii a fost o accidentare la genunchi, care l-a ţinut departe de gazon o jumătate de an.
“A fost o decizie grea, dar am luat-o după ce m-am consultat cu medicii, cu chirurgul, care m-a operat ultima dată.
A fost o onoare să îmbrac tricoul Naţionalei. Cât am avut sănătate şi putere, am făcut-o întotdeauna, dar din păcate sunt situaţii în viaţă, care nu depind de tine, cum este în cazul unui sportiv profesionist.
Întotdeauna voi ține pumnii pentru Naționala noastră. Le doresc băieților mult succes și sper că noua generație de jucători va reuși să obțină rezultate mai bune. Voi fi foarte bucuros dacă aceasta se va întâmpla”,
a menționat Alexandru Epureanu în mesajul său de adio.
Alexandru Epureanu are 33 de ani şi este discipolul clubului Zimbru Chişinău. De-a lungul carierei a mai jucat pentru Sheriff Tiraspol, FC Moscova, Dinamo Moscova, Krîlia Sovetov Samara, Anji Mahacikala. În prezent fotbalistul este legitimat la clubul Istanbul Başakşehir.
Este triplu campion (2005-2007) și deținător al Cupei Moldovei (2003, 2004, 2006), câștigător al Supercupei Moldovei (2006). De 5 ori a fost desemnat cel mai bun jucător al anului în Moldova (2007, 2009, 2010, 2012, 2018). Anul trecut el a fost desemnat cel mai bun fundaş în ultima ediţie a campionatului de fotbal al Turciei.
TOP 20
Nr. | Prenume, nume | Data naşterii | Echipe la care a evoluat/evoluează | Meciuri |
1. | Alexandru EPUREANU | 27.09.1986 | Sheriff, FC Moscova, Dinamo Moscova, Krylya Sovetov, Anji, Istanbul BB | 91 |
2. | Victor GOLOVATENCO | 28.04.1984 | Sheriff, FC Tiraspol, Khimki, Kuban, Sibir, Zaria, Zimbru | 79 |
3. | Radu REBEJA | 08.06.1973 | Zimbru, Uralan, Saturn, FC Moscova, Khimki | 74 |
4. | Serghei CLEȘCENCO | 20.05.1972 | Zimbru, Go Ahead Eagles, Zenit, Maccabi Haifa, Hapoel Tel-Aviv, Cernomoreț Novorosiisk, Bnei Yehuda, Sibir | 69 |
5. | Eugeniu CEBOTARU | 16.10.1984 | Ceahlăul, Spartak Nalcik, Sibir, Academica Clinceni | 65 |
6. | Alexandru GAȚCAN | 27.03.1984 | Unisport, Spartak Celiabinsk, Rubin, FC Rostov | 63 |
7-8. | Igor ARMAȘ | 14.07.1987 | Zimbru, Hammarby, Kuban, Anji, Voluntarii | 57 |
7-8. | Alexandru SUVOROV | 02.02.1987 | Sheriff, FC Tiraspol, Cracovia, Academia Chișinău, Mordovia, Zaria, Sfîntul Gheorghe | 57 |
9. | Ion TESTEMIȚANU | 27.04.1974 | Zimbru, Bristol City, Seongnam FC, Sheriff, Sibir | 56 |
10-11. | Valeriu CATÎNSUS | 27.04.1978 | Zimbru, Cernomoreț Odesa, Arsenal Tula, Tom | 55 |
10-11. | Alexandru DEDOV | 26.07.1989 | Sheriff, Academia Chișinău, Zimbru, ASA Tîrgu Mureș, Milsami, Zire | 55 |
12. | Igor BUGAEV | 26.06.1984 | Cernomoreț Odesa, Ural, Academia Chișinău, Metalurh Zaporojie, Lokomotiv Astana, Tobol , Zaria Bălți, Irtysh, Milsami | 54 |
13. | Serghei ROGACIOV | 20.05.1977 | Olimpia Bălți, Sheriff, Saturn, Aktobe | 52 |
14-15. | Vitalie BORDIAN | 11.08.1984 | Metalist, Hoverla, Volga, Helios, Dacia, Sheriff, Dinamo-Auto | 48 |
14-15. | Petru RACU | 17.07.1987 | Norrkoping, FC Hjorring, Veris, Milsami, Sheriff | 48 |
16. | Sergiu IEPUREANU | 12.09.1976 | Agro, Zimbru, Samsunspor, Istanbulspor, Sokol, Vorskla, Krivbass | 47 |
17. | Serghei STROENCO | 22.02.1967 | Tiligul | 46 |
18-20. | Vladimir GAIDAMAȘCIUC | 11.06.1971 | Bugeac, Tiligul, Sheriff, Agro | 45 |
18-20. | Stanislav NAMAȘCO | 10.11.1986 | FC Tiraspol, Sheriff, Kuban, Spartak Nalcik, Volgar, Domzale, Dinamo-Auto, Azal, Levadiakos | 45 |
18-20. | Artur IONIȚĂ | 17.08.1990 | Zimbru, Iskra-Stal, Aarau, Verona, Cagliari | 45 |
Iată cine sunt jucătorii-candidați să intre în TOP 20: Alexandru Antoniuc (30 de ani, Milsami, 44 de meciuri), Andrei Cojocari (33 de ani, Speranța, 39 de meciuri), Radu Gînsari (28 de ani, Ironi Kiryat Shmona, Israel, 39 de meciuri), Veaceslav Posmac (29 de ani, Sheriff, 37 de meciuri) și Eugeniu Sidorenco (31 de ani, Vllaznia Albania, 35 de meciuri).
Alexandru Epureanu, cele mai multe prezenţe în Naționala Moldovei