Cu o campanie plină de provocări și momente memorabile, echipa feminină de fotbal a Moldovei și-a încheiat evoluția în cadrul primei ediții a Ligii Națiunilor. Tricolorele au obținut 3 remize consecutive în ultimele partide ale competiției. Selecționerul Nicolae Bunea și-a împărtășit impresiile și gândurile sale privind evoluția echipei, provocările întâmpinate și perspectivele viitoare ale fotbalului feminin în țara noastră.
Întrebare: Cum ați evalua prestația Naționalei în cele 8 meciuri pe care le-ați avut la timona naționalei feminine de fotbal?
Răspuns: Funcția mea de antrenor interimar a început cu o victorie în amicalul cu Muntenegrul. Un meci și un joc bun cu un rezultat de 2-1. Următorul amical, cu aceeași selecționată, s-a încheiat cu scorul de 5-0, în care au jucat toate fetele convocate. A fost un meci mai puțin reușit, dar pentru noi era important să vedem la ce etapă suntem și cum vom evolua în continuare în Liga Națiunilor.
Întrebare: Cum ați reușit să gestionați schimbările în lot și absențele notabile, precum decesul prematur al Violetei Mîțul sau trauma căpitanului Nataliei Munteanu, și cum acestea au afectat performanța echipei?
Răspuns: De la primul cantonament au apărut problemele de lot, precum pierderea neașteptată a Violetei Mîțul care a afectat întreaga echipă și tot stafful. Acestea au fost urmate de absența mai multor jucătoare cheie. În debutul campaniei, în meciul cu Andorra am aflat că și Carolina Țabur nu poate juca, întrucât avea cartonașe galbene acumulate. Partida a fost bună, am și marcat prin Irina Topal. Totuși, 2 greșeli în defensivă ne-au adus o pierdere care nu a reflectat prestația echipei.
În al doilea meci din competiție, am jucat în Malta, în condiții meteo destul de complicate. Dar nu furtuna a fost cea care ne-a dezavantajat, cât lipsa Nataliei Munteanu, căpitanul și portarul naționalei care suferise o traumă anterior, dar și a Margaritei Panova. Plus, o nouă accidentare. De data aceasta pentru Irina Topal. Nu am avut nicio siguranță în defensivă, însă doar așa am reușit să stabilim sistemul de joc, lotul și echipa. Ne-au ajutat mult aceste 2 meciuri.
A urmat partida în deplasare cu Letonia, care a fost cel mai slab joc al Naționalei. A fost un duș rece pe vreme rece, la propriu. Un 5-0. Nu meritam acest rezultat. Analizând meciul am văzut greșelile pe loc drept și golurile primite aiurea, însă la 3 zile, acasă, am arătat cel mai frumos joc al competiției ce s-a încheiat cu scorul de 3-3. Am avut pe tabela de marcaj chiar și 3-1 în favoarea noastră și un jucător în plus. Atunci am înțeles că nu suntem pregătiți să învingem. Nici până acum nu pot conștientiza cum, după minutul 90 am încasat 2 goluri. Trebuia să schimbăm ceva. Așa am reușit să o readucem pe Margarita Panova la naționala și a apărut siguranța în defensivă și în cea de atac. De aici și cele 3 goluri marcate, lucru ce demult nu s-a întâmplat în evoluția naționalei.
În utimul cantonament deja știam situația și clasamentul. Așa ne-am stabilit și obiectivul. Voiam să evităm ultimul loc în grupă. Am jucat acasă cu Malta, lidera clasamentului, cu scorul 0-0. Fetele au fost foarte bravo, au fost organizate, au jucat agresiv. Și am avut situații de a marca. În meciul retur cu Andorra, în prima repriză practic am lipsit de pe teren. Am simțit cele 6 absențe ale jucătoarele titulare. A fost greu, dar cu toate acestea, am reușit să obținem din nou o remiză și un scor alb.
Întrebare: Care a fost abordarea voastră în Liga Națiunilor?
Răspuns: Poate părea straniu, dar inițial nu am avut un obiectiv prestabilit pentru meciurile din Liga Națiunilor. Am luat totul la pas. Abia la finalul competiției am înțeles că se poate și ne putem stabili altfel de obiective.
Întrebare: Care considerați că au fost momentele cheie ale campaniei, atât din punct de vedere pozitiv, cât și negativ, și cum ați intervenit pentru a îmbunătăți performanța echipei?
Răspuns: Depinde din ce aspect analizăm rezultatele. Dacă al competiției, da, nu am câștigat în grupă, însă avem 3 jocuri consecutive fără înfrângere. Fetele au început a marca, iar asta a ridicat moralul echipei și a consolidat-o, ceea ce a contribuit la formarea unei mentalități de învingător. E important ca fetele să se bucure de ceea ce fac pe teren, dar rezultatele vor veni. Sunt mândru de prestația jucătoarelor, dar și de suportul întregului staff tehnic în această campanie.
Întrebare: Care este cea mai mare realizare personală în procesul de formare a echipei naționale?
Răspuns: Cea mai mare realizare personală a fost descoperirea și formarea tandemului Felicia Guțu - Mădălina Bădiceanu, care la doar 19 ani joacă în poziție cheie de fundași centrali ai naționalei feminine.
Întrebare: Care dintre jucătoare s-au evidențiat în această ediție a Ligii Națiunilor?
Răspuns: Lotul Naționalei e format din cele mai bune jucătoare ale Moldovei și aici nu putem trece cu vederea experiența Claudiei Chiper, Anastasiei Toma, Nadejdei Colesnicenco, Anastasiei Sivolobova, Margaritei Panova, Carolinei Țabur. Însă din urmă vine și o generație de fete tinere plină de perspectivă precum Felicia Guțu, Mădălina Bădiceanu, Denisa Bojenco și Valeria Vîrlan, de care la sigur vom mai auzi. De fapt, le mulțumesc fiecăreia dintre jucătoarele convocate pentru aportul adus în această campanie.
Întrebare: Cum se realizează selecția jucătoarelor pentru echipa națională și care sunt criteriile principale luate în considerare de către staff-ul tehnic?
Răspuns: Selecția se bazează pe performanțe, dedicare și potențial. Criteriile includ abilitățile tehnice, spiritul de echipă și angajamentul față de dezvoltarea continuă.
Întrebare: Care este cea mai mare provocare în procesul de antrenare a unei echipe de fotbal feminin?
Răspuns: Probabil că orice antrenor ar fi de acord cu mine și ar menționa că e nevoie de multă răbdare. E important cum și ce vorbești. Trebuie să fii atent. Să nu ceri imposibilul. Gestionarea emoțiilor și construirea unei mentalități de învingător necesită timp și dedicare. Totodată, un proces de antrenament constant, un campionat puternic, câteva cluburi de top, la care s-ar adăuga și niște antrenori dedicați ar oferi calitate naționalei feminine a Moldovei. Și asta pentru că avem jucătoare care nu se antrenează deloc, iar altele - doar de 2 ori pe săptămână pe un teren artificial. Foarte mult contează și ce se întâmplă la cluburile lor de joc. Un mediu de instruire potrivit valorează enorm pentru un fotbalist. Orice lucru abordat corect va da rezultate pe măsură, însă dacă se întâmplă ceva pe parcurs, se va simți și la final.
Întrebare: Cum v-a influențat parcursul DVS de la jucător și antrenor în diverse cluburi și proiecte în dezvoltarea strategiei și abordării pentru formarea și conducerea echipei feminine în competițiile internaționale?
Răspuns: În timpul adolescenței, am ocupat pe poziția de mijlocaș. Totuși, la vârsta de 16 ani, din lipsa unui portar în echipă, am fost nevoit să fac tranziția către postul de portar. În perioada studiilor la Politehnica din Chișinău, am continuat să exersez și să evoluez în această poziție. Ulterior, am făcut parte din echipele de seniori la Bălți, apoi am obținut licențele B, A și Pro. Am petrecut 12 ani la Nistru Otaci, unde nu doar am făcut o școală nu doar de fotbal, ci și de viață. Parcursul meu a continuat în calitate de antrenor principal la echipa Olimpia Bălți, urmat de o implicare în cadrul Federației Moldovenești de Fotbal, în calitate de antrenor regional, ba chiar și coordonator de proiect. Mai apoi, am preluat responsabilitatea de selecționer interimar al naționalei feminine. Cred că e important să înțelegem de unde am pornit, pe unde am mers și unde am ajuns.
Întrebare: Care credeți că este cheia pentru dezvoltarea continuă a fotbalului feminin în Moldova?
Răspuns: Cheia este investiția în infrastructură, programe de formare și promovarea culturii fotbalului feminin. Avem nevoie de susținere pentru a oferi jucătoarelor oportunități adecvate de dezvoltare și competiție.
Întrebare: Ce urmează pentru naționala feminină de fotbal?
Răspuns: Urmează o scurtă pauză, dar din februarie, selecționata se va pregăti intens în cadrul cantonamentelor, unde jucătoarele vor avea oportunitatea să își îmbunătățească abilitățile pentru competițiile viitoare.
Vă dorim mulțumim și mult succes naționalei!
Nicolae Bunea: Sunt mândru de prestația jucătoarelor, dar și de suportul întregului staff tehnic în această campanie