• Fii alături de Echipa Țării

Open Fun Football Schools

OFFS și Fotbal Sigur. Ziua Internațională a Drepturilor Copilului în Republica Moldova

20 noi 2023 de Reporter FMF
GALERIE

Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, marcată anual la 20 noiembrie, Federația Moldoveanească de fotbal (FMF) a adus în prim-plan proiectele sale „Open Fun Football Schools" și „Fotbal Sigur pentru Copiii din Moldova" printr-o serie de acțiuni ce susțin valorile fair play-ului și promovează siguranța copiilor în cadrul activităților sportive. Acestea au loc pe parcursul unei zile, sunt dedicate pentru copii și susținute de către copii.

 

Dănuț Stelian Oprea, Director Tehnic al FMF, prezent la eveniment a subliniat importanța respectării drepturilor copilului în acest context. 

Drepturile copiilor, inclusiv dreptul la joacă, educație și participare, sunt fundamentale. Fotbalul nu este doar un joc, ci și o modalitate de a ne exprima și de a ne dezvolta. Fiecare copil are dreptul să joace într-un mediu sigur, să beneficieze de instruire de calitate și să se bucure de toate aspectele frumoase ale acestui sport minunat. Fiecare mișcare pe teren reprezintă o afirmare a acestor drepturi și fiecare gol marcat este o victorie pentru drepturile copiilor în sport.”, a mai adăugat Dănuț Stelian Oprea.

 

Turneul ulterior, la care au participat echipele ȘS Telenești, FC Nistru-Ciobruciu, FC Legia și CS Anenii Noi 2020, a pus accent pe fair play, introducând în premieră cartonașele verzi ca semn de recunoaștere a comportamentului respectuos și echitabil.

FAIR-PLAY reprezintă o parte fundamentală a jocului de fotbal, cu beneficii pozitive legate de reguli, folosind bunul simț și respectând colegii jucători, arbitrii, adversarii și suporterii. În fotbal, cartonașele au o semnificație aparte în funcție de culoare și se dau jucătorilor cu scopul de a-i sancționa. Microbiștii cunosc două varietăți: cel galben și cel roșu, văzute destul de des în lumea fotbalului. Spre deosebire de cel galben și roșu, cartonașul verde nu reprezintă o sancțiune, ci o recunoștință pentru Fair Play.

 

La sesiunea de instruire, fetele au aflat despre drepturile copiilor în sport și au primit informații despre Telefonul Copilului 116111, un serviciu de asistenţă telefonică gratuită pentru copii, care are drept scop protejarea acestora impotriva oricărei forme de încălcare a drepturilor lor.

„Vrem să ne asigurăm că toți avem un comportament de protecție față de copii, în timp ce aceștia participă în cadrul activităților noastre sportive și în același timp, suntem cu toții capabili să identificăm și să întreprindem măsurile necesare dacă observăm copii, care prezintă semne de maltratare sau abuz în mediul lor acasă, la școală sau în stradă", a declarat pentru fmf.md, Svetlana Patraș, coordonatoarea proiectului CCPA/OFFS Moldova.

 

La eveniment au participat Victor Mardari, asistent al coordonatorului CCPA/OFFS Moldova, Natalia Ceban, inspector federal la fotbal feminin, Iana Pogarevici, Dănuța Chicu, Olena Hasta și Oxana Spătaru, instructori CCPA/OFFS, precum și Gabriela Tudureanu, psiholog și consilier la serviciul Telefonul Copilului 116111. 

 

Siguranța în sport se referă la prevenirea oricărei forme prin care copilul poate fi afectat negativ – emoțional, verbal, fizic sau sexual – în cadrul spațiilor în care face sport de performanță sau recreațional. Politicile de protecție sunt extrem de importante și de necesare, întrucât vizează protejarea copiilor și a tinerilor care fac sport, apără integritatea organizațiilor sportive și promovează valorile sportului. Pe data de 15 aprilie 2021, FMF a aprobat Politica de protecție a copilului.

 

Antrenori, părinții interesați de Politica de protecție a copilului pot afla mai multe detalii AICI.

 

Proiectul CCPA/OFFS este implementat în țară noastră de către organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca şi FMF din anul 2006, de asemenea fiind susținut de Guvernul Suediei.