• Поддержи национальную сборную

ARF Strășeni. Cojușna, campioana raionului

16 noi 2023 de Svetlana Tataru
GALERIE

Stadionul din Sireți a găzduit recent finala Campionatului raionului Strășeni, ediția 2023. În urma unui meci disputat între echipele CS Cojușna și Sireți, victoria le-a revenit jucătorilor din Cojușna, care s-au impus cu un scor de 3-1. Fiind la egalitate de puncte, campioana a fost stabilită în urma rezultatelor obținute în meciurile directe. Formația din Tătărești și-a adjudecat bronzul după o ultimă partidă cu jucătorii din Codreanca.

 

Campionatul raionului Strășeni la fotbal 2023 a fost organizat la inițiativa Asociației Raionale de Fotbal Strășeni în colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal.

 

La competiția din acest an s-au înscris 12 echipe de fotbal, care au reprezentat localitățile Lozova, Pănășești, Recea, Sireți, Țigănești, Micăuți, Tătărești, Vorniceni, Codreanca, Strășeni, Cojușna și Zubrești.