• Поддержи национальную сборную

Super Liga. Etapa a 12-a în cifre

13 noi 2023 de Reporter FMF

*În 4 meciuri au fost marcate 15 goluri (gazdele – 5, oaspeţii – 10), în mediu – 3,75 goluri pe meci. De la începutul campionatului în 48 meciuri s-au înscris 141 de goluri (gazdele – 75, oaspeţii – 66), în medie - 2,93 goluri pe meci.

 

*Gazdele au câștigat 1 meci, oaspeții - 2, iar o partidă s-a încheiat la egalitate. De la începutul campionatului gazdele au câștigat 19 meciuri, oaspeții – 22, iar 7 meciuri s-au terminat nedecis.

 

*Cele mai multe goluri într-un meci (6) au fost marcate în jocuri Sheriff – FC Florești (5-1) din etapa a 5-a, Dacia Buiucani - CSF Bălți (1-5) din etapa a 8-a și Petrocub – FC Florești (6-0) din etapa a 11-a, Spartanii Sportul - CSF Bălți (1-5) din etapa a 12-a.

 

*În această etapă au fost acordate 5 lovituri de la 11 metri. Constantin Sandu (Petrocub) a transformat un penalty în meciul cu Zimbru, Vasile Luchiță (Spartanii Sportul) a transformat un penalty în meciul cu CSF Bălți, Petru Neagu (CSF Bălți) a transformat un penalty în meciul cu Spartanii Sportul, Amine Talal (Sheriff) a transformat un penalty în meciul cu FC Florești, iar Ricardinho (Sheriff) a ratat un penalty în meciul cu FC Florești. De la începutul campionatului arbitrii au dictat 18 de penalty-uri, dintre care 14 au fost transformate în gol.

 

*Arbitrii au sancţionat jucătorii, antrenorii și staful tehnic cu 10 cartonaşe galbene. În total de la începutul campionatului au fost acordate 200 cartonașe galbene.

 

*În această etapă nu au fost arătate cartonașe roșii. De la începutul camionatului au fost arătate 3 cartonașe roșii.

 

*Radu Gînsari (Milsami) și Amine Talal (Sheriff) conduc în clasamentul golgheterilor, cu câte 7 goluri. Nicolai Solodovnicov (FC Florești) a înscris 6 goluri, Henrique Luvannor, David Akpan Ankeye (ambii de la Sheriff), Serhii Molochko (CSF Bălți), Mihail Platica (Petrocub) – 5.

 

*Meciurile etapei au fost urmărite din tribune de 2.562 de spectatori, în mediu câte 640 de oameni pe meci. De la începutul campionatului meciurile au fost urmărite din tribune de 38.984 de spectatori, în mediu câte 812 de oameni pe meci.