• Поддержи национальную сборную

COMITETUL EXECUTIV FMF. DECIZII IMPORTANTE!

24 dec 2019 de Sandu Grecu

La Casa Fotbalului din Chișinău a avut loc astăzi ședința Comitetului Executiv al FMF. Pe ordinea de zi au fost incluse mai multe subiecte importante.

 

În urma dezbaterilor, Comitetul Executiv a luat următoarele decizii:

 

- Aprobarea Regulamentului FMF "cu privire la modalitatea de convocare a jucătorilor la Selecționatele Naționale".

 

- Aprobarea propunerii Comitetului de Antrenori referitor la desemnarea în funcția de antrenori principali ai Selecționatelor Naționale:
Valeriu Andronic - U15/U16
Igor Negrescu - U17
Serghei Secu - U18
Alexandra Bocancea - WU15
Elena Subbotina - WU17
Eduard Blănuță - WA

Antrenorul U19 va fi confirmat de către președintele FMF, după consultarea Comitetului de Antrenori în componență nouă.

 

- Confirmarea prelungirii contractului cu selecționerul Engin Firat, până la finele anului 2020.

 

- Aprobarea modificării Regulamentului de organizare și funcționare a Comitetului de Antrenori în componență nouă:
Ion Caras - președinte
Alexandru Golban - secretar
Anatol Teslev, Serghei Dubrovin, Valentin Cojuhari, Marian Ciobanu - membri

 

- Aprobarea unor modificări în Regulamentul Școlii Federale de Antrenori și a Ghidului Metodologic, în vederea implementării unor probe noi de admitere.

 

- Aprobarea repartizării sumelor obținute din taxele de legitimare ale jucătorilor străini pentru cluburile care au utilizat jucători U-21, reieșind din prezența efectivă pe teren a acestora (suma totală: 1 954 166 lei).

 

- Aprobarea repartizării a 1/2 din veniturile obținute din drepturile TV pentru Divizia Națională cluburilor, care urmează să participe în DN, sezonul 2020 (suma: 30.000 $).

 

- Aprobarea planului de activitate al FMF pentru anul 2020.

 

De asemenea, Comitetul Executiv a acceptat o parte dintre propunerile Comitetului Profesionist (cluburile din Divizia Națională) și a aprobat Regulamentul campionatului R.Moldova la fotbal, cu următoarele prevederi:

 

-    Se menține formatul campionatului primăvară-toamnă.
-    Se anulează Divizia Tineret-Rezerve.
-    Se exclude limita numerică a jucătorilor U21 (anularea Regulii U21).
-    Se admite legitimarea în Divizia Națională a jucătorilor U-21 în baza contractelor de joc (Cluburile sunt obligate să semneze contracte profesioniste cu jucătorii care împlinesc 21 de ani).
-    Se anulează limita pentru jucătorii străini, cu majorarea taxei de legitimare a acestora până la 100.000 lei.
-    Se acceptă majorarea numărului de jucători înscriși în raportul de joc până la 22 de persoane.