• Fii alături de Echipa Țării

Programul de presă pentru meciul Moldova – Albania

14 noi 2023 de Svetlana Tataru

Federația Moldovenească de Fotbal informează reprezentanții mass-media despre evenimentele programate cu ocazia meciului cu Albania din preliminariile Campionatului European de Fotbal din 2024.

 

Moldova – Albania
17 noiembrie, ora 19:00, stadionul Zimbru din Chișinău

 

Programul de presă include:

 

Joi, 16 noiembrie 2023
ora 12:30 – Centrul de pregătire al selecționatelor Moldovei din Vadul lui Vodă - conferință de presă cu participarea selecționerului Serghei Cleșcenco și a unui jucător;

ora 17:15  stadionul Zimbru - conferință de presă cu participarea antrenorului reprezentativei Albaniei și a unui jucător;

ora 18:00  stadionul Zimbru - antrenamentul oficial al reprezentativei Albaniei. Accesul reprezentanților presei va fi permis pe durata primelor 15 minute ale ședinței de pregătire;

ora 19:00 - Centrul de pregătire al selecționatelor Moldovei din Vadul lui Vodă - antrenamentul oficial al Moldovei. Accesul reprezentanților presei va fi permis pe durata a 15 minute ale ședinței de pregătire.

 

Amintim că solicitările de acreditare de presă pentru meciul Moldova - Albania vor fi aprobate în limita locurilor disponibile, iar cererile sosite după termenul menționat nu vor fi luate în calcul.  

Acreditările se vor acorda utilizând criteriul numărului de partide recent organizate de FMF la care instituția media s-a acreditat. Totodată, vor fi considerate prioritare instituțiile media cu specific sportiv și care au reflectat evenimentele organizate de FMF.

Jurnaliștii care vor fi acreditați la aceste meciuri își vor putea ridica acreditările joi, 16 noiembrie, la conferințele de presă de la Centrul tehnic de la Vadul lui Vodă și de la stadionul Zimbru. 

 

Notă: Compania Moldova 1 deţine dreptul exclusiv de televizare a tuturor meciurilor Naţionalei Moldovei în preliminariile Campionatului European 2024. Respectiv, reprezentanţilor celorlalte televiziuni le este interzisă filmarea în incinta stadionului, camerele video urmând să fie depozitate într-o cameră specială pe toată durata partidei. După încheierea meciurilor se permite filmarea conferinţelor de presă cu participarea antrenorilor de la cele două reprezentative, precum și interviuri cu jucătorii ambelor echipe în zona mixtă. 

 

Important: Instituțiile media, care vor fi acreditate la meci, dar nu vor fi prezente în loja presei, le va fi refuzată acreditarea la următorul eveniment organizat de FMF la care vor solicita ecuson de presă.