• Поддержи национальную сборную

LIVE. Dacia Buiucani - CSF Spartanii Sportul

04 noi 2023 de Reporter FMF

 

Dacia Buiucani şi CSF Spartanii Sportul se întâlnesc astăzi, de la ora 13:00, în primul meci al etapei a 11-a din Super Liga, ediția 2023/2024. Partida se va disputa pe terenul 2 al bazei Zimbru din capitală şi va fi transmisă în direct de platforma media ligatv.md şi postul de televiziune We Sport. 

 

Dacia Buiucani – Spartanii Sportul

 

4 noiembrie. Chișinău, stadion Zimbru 2

Arbitru: Piotr STOIANOV

Asistenți: Nicolae MACARI și Eugeniu STEFCIUC

Al 4-lea oficial: Andrei BREGUȚA

 

Dacia Buiucani Chișinău: 1.Victor DODON, 3.Denis BACIU, 5.Mihai ȚÎPAC, 7.Dumitru BIVOL, 8.Vasile BÎTLAN, 10.Eugen ZASAVIȚCHI, 11.Ilie BOTNARI, 14.Sandu ROMAN, 20.Ștefan EFROS, 27.Valentin REBEJA, 29.Alex GUTIUM

Rezerve: 12.Eduard VALUȚA, 2.Vlad PASCARI, 4.Dumitru STRAISTARU, 6.Cristian PRUTEANU, 9.Vlad LUPAȘCO, 17.Dumitru GALUȘCA, 18.Daniel POPOVICI, 19.Antonii JOSAN, 23.Vitalie DUMBRAVĂ, 25.Andrei SOSNOVSCHI

Antrenor: Viorel FRUNZĂ

 

Spartanii Sportul: 1.Victor BUGA, 3.Igor ARHIRII, 4.Marc Anderson KOUADJO, 5.Alexei CIOPA, 6.Vasile LUCHIȚĂ, 11.Gheorghe SPÎNU, 14.Ocante George VIEIRIA TOTO, 16.Ion GHIMP, 17.Sorin CHELE, 23.Pavel NAZARI, 24.Serghei ȚURCAN

Rezerve: 12.Valentin MATVEEVICI, 13.Roman ȘUMCHIN, 18.Gheorghe BRÂNZANIUC, 19.Victor BEȘETI, 25.Nicolae ROTARU

Antrenor: Viorel COJOCARU

 

Formaţia gazdă a anunţat că intarea la meci va fi gratuită.   

 

Dacia Buiucani şi Spartanii Sportul s-au întâlnit până acum în competițiile organizate de Federaţia Moldovenească de Fotbal de 8 ori: de 6 ori în divizia a doua valorică (Divizia A sau Liga 1), o dată în Super Liga şi o data în Cupa Moldovei Moldtelecom. Astfel, bilanțul celor 8 întâlniri directe arată astfel: 6 victorii pentru Dacia Buiucani, un egal și o victorie pentru Spartanii Sportul. Golaverajul general este de 21-5 în favoarea Daciei Buiucani.

 

În etapa a 4-a, în prima întâlnire directă între cele două echipe pe prima scenă a fotbalului moldovenesc, Dacia Buiucani s-a impus fără probleme la Suruceni cu 4-1. Dumitru Bivol, Dumitru Galuşca, Sandu Roman şi Ilie Botnari au marcat golurile formaţiei antrenate de Viorel Frunză. Golul Spartanilor a fost un autogol a lui David Golban.

 

Înaintea acestei partide, Dacia Buiucani se află pe locul 7 cu 5 puncte, la 2 puncte de FC Floreşti, echipă ce se clasează pe ultimul loc ce duce în faza a doua. Partida poate avea o importanţă colosală în configuraţia finală a clasamentului după 14 etape. Asta deoarece şi Spartanii Sportul păstrează şanse de a încheia sezonul regular pe locul 6. Aşa cum se spune în fotbal, este un meci de 6 puncte.

 

Ambele echipe au susţinut în această săptămână meciuri din faza optimilor de finală ale Cupei Moldovei Moldtelecom. Spartanii Sportul a pierdut surprizător pe teren propriu partida cu FC Stăuceni, scor 1-5. A treia divizionară a eliminat-o din Cupă pe formaţia antrenată de Viorel Cojocaru. Gazdele au încheiat meciul cu doi jucători eliminaţi: atacantul Roman Şumchin şi fundaşul central Alexei Ciopa. Aceştia însă au drept de joc în Super Liga.

 

De partea cealaltă, Dacia Buiucani are un moral bun. Fotbaliştii formaţiei din capitală s-au impus cu 4-2 în faţa echipei Real Succes, şi s-au calificat în sferturile de finală. Într-un meci jucat pe Joma Arena, Ilie Botnari, Vasile Bîtlan, Dumitru Bivol şi Vlad Lupaşco au marcat golurile Daciei Buiucani. Forma bună a unor jucători se confirmă şi prin convocarea lor la naţionala U21 pentru partida cu Gibraltarul din preliminariile EURO 2025.

 

Portarul Victor Dodon, mijlocaşul Vasile Bîtlan, dar şi atacantul Ilie Botnari se vor afla sub comanda lui Ştefan Stoica. Echipa Spartanii Sportul are la fel un jucător convocat la naţionala de tineret. Este vorba despre mijlocaşul de bandă Sorin Chele. Ambele formaţii nu au jucători suspendaţi pentru acest meci.

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.