• Support National Team

Asociații Raionale

Asociațiile raionale de fotbal. FF Bălți, campioana Ligii Veteranilor din regiunea Nord

24 oct 2023 de Reporter FMF
GALERIE

Liga Veteranilor din regiunea Nord și-a stabilit campioana ediției 2023. Pe terenul Școlii Sportive de Fotbal (ȘSSF) din municipiul Bălți s-au jucat finalele competiției, ce a adunat reprezentanții a 12 Asociații Raionale, precum FRF Glodeni, Primăria Fălești, ARF Ungheni, ARF Dondușeni, ARF Drochia, ARF Rîșcani, ARF Sîngerei, ARF Soroca, ARF Rezina, ARF Ocnița, ARF Telenești și FF mun. Bălți.  

 

Turneul, care a debutat pe 9 iunie 2023, a fost divizat în două etape. În prima fază, participantele au fost împărțite în două grupe a câte 6 formații, jucând meciuri în sistem tur-retur. Apoi, echipele clasate pe primele două locuri din fiecare grupă au avansat în semifinale.

 

În finala mică, AFR Ocnița a învins AFR Rezina cu scorul de 2:1, iar în finala mare s-a impus formația FF mun. Bălți cu 3-2, după o primă repriză în care ARF Telenești a condus cu 1:0.

 

FMF aduce sincere felicitări tuturor participanților și organizatorilot acestui turneu în care au demonstrat că vârsta nu este un obstacol în calea performanțelor sportive.

 

foto: Oficiul Fmf Nord