• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Nichita Moțpan, primul gol pentru Fakel

21 oct 2023 de Sandu Grecu

Internaționalul moldovean Nikita Motpan a marcat primul său gol pentru echipa Fakel Voronej, în prima ligă valorică a Rusiei. Jucătorul nostru a înscris golul victoriei echipei sale în deplasarea de la Orenburg, scor 2-1. În minutul 90+2, Moțpan și-a asumat executarea unei lovituri de la 11 metri. Portarul gazdelor a respins balonul, dar mijlocașul moldovean a fost pe fază și a reluat în plasă.

 

După această victorie, Fakel a depășit  în clasament formația Orenburg și după 12 meciuri, cu 12 puncte, ocupă locul 12 din 16 echipe participante.

 

Nichita Moțpan (22 de ani) s-a transferat la Voronej în vara acestui an.

 

Pentru Naționala Moldovei, Moțpan a jucat 14 meciuri și a marcat 2 goluri.