• Support National Team

Comitetele FMF

Deciziile Comisiei de Disciplină a FMF

20 oct 2023 de Svetlana Tataru

La ședința din 18 octombrie, Comisia de Disciplină a FMF a examinat materialele Comitetului Executiv FMF, precum și abaterile disciplinare constatate și înregistrate conform rapoartelor de joc la meciurile campionatului R. Moldova la fotbal, Super Liga, Liga 2, copii și juniori, ediția 2023/24: 

 

1.     Examinând raportul de joc și materialele video/foto al meciului FC MILSAMI – FC ZIMBRU, din data de 07.10.2023 (Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2023/24, Super Liga, etapa a VIII-a) s-a constatat că la final de meci terenul a fost invadat de către un număr mare de spectatori (cca 80 persoane), majoritatea dintre care erau copii și adolescenți, care au intrat în teren pentru a face poze cu jucătorii echipelor. De menționat că nimeni din acești suporteri nu a avut un comportament agresiv față de oficiali sau jucătorii și staff-ul ambelor echipe. În organizarea meciului au fost implicați un număr redus de specialiști care au asigurat securitatea meciului. În temeiul art. 13, art. 54.2, art.58, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», art.9.3, art.9.4, art.9.6 și art.9.7 din «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal», art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F», Comisia de Disciplină a F.M.F.,

D E C I D E:

1.1.          A aplica sancțiune sub formă de amendă FC MILSAMI, în mărime de 8 000,00  (opt mii lei, 00 bani) lei (MDL), pentru nerespectarea prevederilor art.54.2 și art.58 al Codului de Disciplină și Etică al FMF.

CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.

 

2.     Examinând raportul de joc și materialele video/foto al meciului FC CIMIȘLIA U-13 – FC PETROCUB U-13, din data de 08.10.2023 (Campionatului R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2023/24, Liga A, U-13, etapa a V-a) s-a constatat că pe toată durata meciului administrația FC CIMIȘLIA U-13, au scandat cuvinte necenzurate la adresa arbitrilor provocând și oamenii din tribune și copiii din teren la agresiuni. Managerul echipei FC CIMIȘLIA U-13, Ion SAMONI, a amenințat cu răfuială fizică arbitrul central al meciului. După fluierul final al meciului, spectatorii aflați în tribune au intrat pe teren și au agresat copii de la FC PETROCUB U-13. Părinții jucătorilor echipei FC CIMIȘLIA U-13 au agresat cu vorbe și au încercat să agreseze fizic antrenorul echipei FC PETROCUB U-13. În organizarea meciului au fost implicați un număr redus de specialiști care au asigurat securitatea meciului. Un astfel de comportament încalcă regulile de conduită a deținătorului de bilet. Comportamentul respectiv contravine normelor de conduită generală al spectatorilor. În temeiul art. 13, art. 54.2, art.58, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», art.9.3, art.9.4, art.9.6 și art.9.7 din «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal», art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F», Comisia de Disciplină a F.M.F.,

D E C I D E:

2.1.         A aplica sancțiune sub formă de amendă FC CIMIȘLIA, în mărime de 5 000,00  (cinci mii lei, 00 bani) lei (MDL), pentru nerespectarea prevederilor art.54.2 și art.58 al Codului de Disciplină și Etică al FMF.

2.2.         A avertiza FC CIMIȘLIA, în cazul în care asemenea încălcări, în ceea ce privește nerespectarea condițiilor de organizarea a meciului, se vor mai repeta, există riscul de a fi interzis accesul fanilor FC CIMIȘLIA la meciurile din deplasare a FC CIMIȘLIA și/sau accesul spectatorilor pentru meciurile de acasă al FC CIMIȘLIA, conform art.58 al Codului de Disciplină și Etică al FMF.

2.3.         A suspenda pentru 4 (patru) etape de campionat Managerul echipei FC CIMIȘLIA, Ion SAMONI, pentru amenințarea arbitrului și încălcarea art.49.1 Codului de Disciplină și Etică al FMF.

Conform art. 17 al Codului de Disciplină și Etică al FMF - Suspendarea constă în interzicerea participării la următorul meci, inclusiv a accesului la vestiare, pe banca de rezervă şi în incinta terenului de joc. Pentru antrenori, echipă tehnică și alți oficiali, suspendarea este însoțită întotdeauna de sancțiunea interzicerii accesului la vestiarele echipei și ale arbitrilor, în tunel, în incinta terenului și pe banca de rezerve. Antrenorii suspendați pot lua loc în tribună și nu au dreptul de a intra în contact cu echipa lor.

Conform prevederilor art.17.11 al Codului de Disciplină și Etică al FMF - Suspendarea cumulată cu o amendă, se va prelungi până la plata integrală a amenzii.

2.4.         A aplica sancțiune sub formă de amendă Managerul echipei FC CIMIȘLIA U-13, Ion SAMONI, în mărime de 10 000,00 lei (zece mii lei, 00 bani) lei (MDL), în conformitate cu prevederile art. 49.1. al Codului de Disciplină și Etică al FMF.

CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.

 

3.     Examinând cererea parvenită din partea Ș.S.S.F. Nr. 1 și raportul oficialilor meciului FC SHERIFF U-16 – ȘSSF Nr.1 U-16, programat pentru data de 01.10.2023, (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și juniori, Ediția 2023/24, Liga Națională U-16, Etapa V-a) s-a constatat că echipa FC SHERIFF U-16 a efectuat un număr neregulamentar de schimbări (7 schimbări) pe parcursul meciului. În temeiul art.41.4, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF»,  art. 5.6 din «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori Ediția 2023/24» și art. 5.3 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F, Comisia de Disciplină al F.M.F.,

D E C I D E:

3.1.         A anula rezultatul meciului FC SHERIFF U-16 – ȘSSF Nr.1 U-16, programat pentru data de 01.10.2023  (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și juniori, Ediția 2023/24, Liga Națională U-16, Etapa V-a);

3.2.         A acorda înfrângere tehnică (0-3) echipei FC SHERIFF U-16, în cadrul meciului FC SHERIFF U-16 – ȘSSF Nr.1 U-16, programat pentru data de 01.10.2023  (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și juniori, Ediția 2023/24, Liga Națională U-16, Etapa V-a);

3.3.         A acorda victorie tehnică (3-0) echipei ȘSSF Nr.1 U-16, în cadrul meciului FC SHERIFF U-16 – ȘSSF Nr.1 U-16, programat pentru data de 01.10.2023  (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și juniori, Ediția 2023/24, Liga Națională U-16, Etapa V-a);

3.4.         A aplica sancțiune sub formă de amendă echipei FC SHERIFF U-16, în mărime de 3 000,00 lei (trei mii lei, 00 bani) lei (MDL), în conformitate cu prevederile art. 41.4. al Codului de Disciplină și Etică al FMF.

CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.

 

4.     Examinând raportul de joc al meciului ȘS EDINEȚ U-16 – FC FLOREȘTI U-16, din data de 13.10.2023 (Campionatului R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2023/24, Liga A, U-16, etapa a V-a) s-a constatat că în minutul 85’ al meciului, Președintele și Antrenorul echipei FC FLOREȘTI U-16, Dl Sergiu LITRA, a fost eliminat de pe banca tehnică pentru adresarea cuvintelor necenzurate în adresa arbitrului. După fluierul final al meciului, Președintele și Antrenorul echipei FC FLOREȘTI U-16, Dl Sergiu LITRA, s-a apropiat de arbitrul central și l-a agresat pe acesta aplicând forța fizică, amenințându-l de asemenea cu răfuială fizică. În temeiul art. 13, art. 54.2, art.58, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», art.9.3, art.9.4, art.9.6 și art.9.7 din «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal», art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F», Comisia de Disciplină a F.M.F.,

D E C I D E:

4.1.         A suspenda pentru 6 (șase) etape de campionat Președintele și Antrenorul echipei FC FLOREȘTI U-16, Dl Sergiu LITRA, pentru agresarea fizică și amenințarea arbitrului și încălcarea art. 40.3.2 și art.49.1 Codului de Disciplină și Etică al FMF.

Conform art. 17 al Codului de Disciplină și Etică al FMF, Suspendarea constă în interzicerea participării la următorul meci, inclusiv a accesului la vestiare, pe banca de rezervă şi în incinta terenului de joc. Pentru antrenori, echipă tehnică și alți oficiali, suspendarea este însoțită întotdeauna de sancțiunea interzicerii accesului la vestiarele echipei și ale arbitrilor, în tunel, în incinta terenului și pe banca de rezerve. Antrenorii suspendați pot lua loc în tribună și nu au dreptul de a intra în contact cu echipa lor.

Conform prevederilor art.17.11 al Codului de Disciplină și Etică al FMF - Suspendarea cumulată cu o amendă, se va prelungi până la plata integrală a amenzii.

4.2.         A aplica sancțiune sub formă de amendă Președintelui și Antrenorul echipei FC FLOREȘTI U-16, Dl Sergiu LITRA, în mărime de 15 000,00 lei (cincisprezece mii lei, 00 bani) lei (MDL), în conformitate cu prevederile art. 40.3.2. și art. 49.1. al Codului de Disciplină și Etică al FMF.

CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.

 

5.     Examinând rapoartele de joc al meciului DACIA BUIUCANI – CSF SPARTANII-SPORTUL, din data de 14.10.2023 (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2023/24, Liga Tineret-2, etapa a VII-a), s-a constatat că, echipa vizitatoare s-a prezentat la meci fără al doilea echipament de joc obligatoriu, respectiv jucătorii echipei vizitatoare au îmbrăcat deasupra echipamentului veste de culoare orange pentru a putea fi delimitați pe parcursul meciului de către arbitri și coechipieri. În conformitate cu art.15, art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF», art.5.35 «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2023/24», și art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F, Comisia de Disciplină al F.M.F.,

D E C I D E:

5.1.         A avertiza echipa CSF SPARTANII-SPORTUL, în legătură cu încălcarea cerințelor art.5.35 al «Regulamentului Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2023/24».

CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.

 

6.     Examinând raportul oficialilor meciului FC ZIMBRU U-17 – FC SHERIFF U-17, programat pentru data de 18.10.2023, (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și juniori, Ediția 2023/24, Liga Națională, U-17, Etapa VI-a) s-a constatat că echipa FC ZIMBRU U-17, a folosit jucători fără drept de joc pe parcursul meciului. În temeiul art. 77, art. 78, art. 79 «Codul de Disciplină și Etică al FMF»,  art. 5.9, art. 5.20 din «Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2023/24» și art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F, Comisia de Disciplină al F.M.F.,

D E C I D E:

6.1. A anula rezultatul meciului FC ZIMBRU U-17 – FC SHERIFF U-17, programat pentru data de 18.10.2023 (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2023/24, Liga Națională, U-17);

6.2. A rejuca meciul dintre FC ZIMBRU U-17 – FC SHERIFF U-17, programat pe data de 18.10.2023 (Campionatul R. Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2023/24, Liga Națională, U-17).

6.3.  A reprograma meciul dintre FC ZIMBRU U-17 – FC SHERIFF U-17.

6.4.   A aplica sancțiune sub formă de amendă echipei FC ZIMBRU U-17, în mărime de 5 000,00 lei (cinci mii lei, 00 bani) lei (MDL), în conformitate cu prevederile Codului de Disciplină și Etică al FMF.

6.5. A suspenda pentru 5 (cinci) etape de campionat antrenorul echipei FC ZIMBRU U-17, Iuri CIUNCIUC, pentru încălcarea prevederilor Regulamentului Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2023/24.

Conform art. 17 al Codului de Disciplină și Etică al FMF - Suspendarea constă în interzicerea participării la următorul meci, inclusiv a accesului la vestiare, pe banca de rezervă şi în incinta terenului de joc. Pentru antrenori, echipă tehnică și alți oficiali, suspendarea este însoțită întotdeauna de sancțiunea interzicerii accesului la vestiarele echipei și ale arbitrilor, în tunel, în incinta terenului și pe banca de rezerve. Antrenorii suspendați pot lua loc în tribună și nu au dreptul de a intra în contact cu echipa lor.

Conform prevederilor art.17.11 al Codului de Disciplină și Etică al FMF - Suspendarea cumulată cu o amendă, se va prelungi până la plata integrală a amenzii.

6.6.         A sesiza organele competente al FMF privind adoptarea reglementărilor suplimentare, în legătură cu faptul că pentru încălcarea săvârșită de FC ZIMBRU U-17, prevăzută în Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, Ediția 2023/24, nu există categorie de sancțiune, din acest considerent Comisia de Disciplină al FMF, la intima convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, nepărtinitoare și nemijlocită a cazului, decide în mod liber, conform Codului de Disciplină și Etică al FMF și Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F, sancțiunea care se aplică FC ZIMBRU U-17.     

CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.

 

7.     Alte abateri disciplinare constatate și înregistrate conform rapoartelor de joc la meciurile «Campionatului R. Moldova la Fotbal, Liga 2, Ediția 2023/24».

7.1.         Conform rapoartelor de joc de la meciurile «Campionatului R. Moldova la Fotbal, Liga 2, Ediția 2023/24.

1.     FC CONSTRUCTORUL LEOVA – CSF LA FAMILIA (07.10.2023) – Liga 2,

2.     CF BARSA UNGHENI – EFA VISOCA (07.10.2023) – Liga 2,

3.     FC PEPENI – CF OLIMPIA (14.10.2023) – Liga 2,

4.     CS ATLETIC STRĂȘENI – FC SOCOL (14.10.2023) – Liga 2,

5.     CS ATLETIC STRĂȘENI – FC SOCOL (14.10.2023) – Liga 2,

6.     CODRU CĂLĂRAȘI – FC SLOBOZIA MARE (14.10.2023) – Liga 2,

7.     CF GHIDIGHICI – FC CONGAZ (14.10.2023) – Liga 2,

8.     CSF LA FAMILIA – CF MAIAK (14.10.2023) – Liga 2.

Jucătorul:

1)    Nichita TURCEANINOV (CSF LA FAMILIA) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru „Comportare nesportivă – Fault dur” și „Comportare nesportivă – Întreruperea atacului de perspectivă”  în minutul 67’ și 71’ al meciului.

2)    Serghei DUDCA (CF BARSA UNGHENI) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru „Comportare nesportivă – Întreruperea atacului de perspectivă” și „Comportare nesportivă – Fault dur”  în minutul 26’ și 48’ al meciului.

3)    Pavel EREMCIUC (FC PEPENI) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru „Comportare nesportivă – Fault dur” și „Comportare nesportivă – Protest prin gest”  în minutul 31’ și 53’ al meciului.

4)    Alexandru ȚÎMBALIST (CS ATLETIC STRĂȘENI) a fost eliminat de pe terenul de joc, după primirea cartonașului roșu direct, pentru „Comportament agresiv - Fault grosolan – Jucătorul a lovit cu piciorul în piciorul adversarului când mingea se afla la o distanță de aproximativ 15 metri de jucător” în minutul 87’ al meciului.

5)    Valentin CEAVDARI (FC SOCOL) a fost eliminat de pe terenul de joc, după primirea cartonașului roșu direct, pentru „Comportament agresiv - Fault grosolan – lovirea adversarului cu mâna în regiunea feței în timpul opririi jocului” în minutul 87’ al meciului.

6)    Oleg GOLOVATENCO (FC SLOBOZIA MARE) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru „Comportare nesportivă – Protest prin vorbe” și „Comportare nesportivă – Fault dur”  în minutul 23’ și 37’ al meciului.

7)    Grigorii LOMACA (CF GHIDIGHICI) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru „Comportare nesportivă – Fault dur” și „Comportare nesportivă – Simulare”  în minutul 57’ și 80’ al meciului.

8)    Alexandru SVET (CSF LA FAMILIA) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru „Comportare nesportivă – Întreruperea atacului de perspectivă” și „Comportare nesportivă – Întreruperea atacului de perspectivă”  în minutul 29’ și 90+3’ al meciului.

Astfel, luând în considerație cele expuse mai sus, în conformitate cu art. 13, art.15, art. 40.1.b, art.40.1.c, art. 40.2, art. 40.4, art. 40.6, art. 77, art. 78, art. 79 « Codul de Disciplină și Etică al FMF», «Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal», art. 6 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Organelor Judiciare din cadrul F.M.F.», Comisia de Disciplină a F.M.F.,

D E C I D E:

7.1.1.    A suspenda pe Nichita TURCEANINOV (CSF LA FAMILIA) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa CSF LA FAMILIA cu amendă în mărime de 100,00 (una sută) lei (MDL).

7.1.2.    A suspenda pe Serghei DUDCA (CF BARSA UNGHENI) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa CF BARSA UNGHENI cu amendă în mărime de 100,00 (una sută) lei (MDL).

7.1.3.    A suspenda pe Pavel EREMCIUC (FC PEPENI) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa FC PEPENI cu amendă în mărime de 100,00 (una sută) lei (MDL).

7.1.4.    A suspenda pe Alexandru ȚÎMBALIST (CS ATLETIC STRĂȘENI) pentru 2 (două) etape de campionat.

A sancționa CS ATLETIC STRĂȘENI cu amendă în mărime de 400,00 (patru sute) lei (MDL).

7.1.5.    A suspenda pe Valentin CEAVDARI (FC SOCOL) pentru 2 (două) etape de campionat.

A sancționa FC SOCOL cu amendă în mărime de 400,00 (patru sute) lei (MDL).

7.1.6.    A suspenda pe Oleg GOLOVATENCO (FC SLOBOZIA MARE) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa FC SLOBOZIA MARE cu amendă în mărime de 100,00 (una sută) lei (MDL).

7.1.7.    A suspenda pe Grigorii LOMACA (CF GHIDIGHICI) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa CF GHIDIGHICI cu amendă în mărime de 100,00 (una sută) lei (MDL).

7.1.8.    A suspenda pe Alexandru SVET (CSF LA FAMILIA) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa CSF LA FAMILIA cu amendă în mărime de 100,00 (una sută) lei (MDL).

CONFORM «CODULUI DE DISCIPLINĂ ȘI ETICĂ AL FMF», PREZENTA DECIZIE ESTE DEFINITIVĂ ŞI IREVOCABILĂ.

TERMENUL   DE ACHITARE A AMENZII ESTE DE 30  (TREIZECI)  ZILE CALENDARISTICE

 

Atenție: Neexecutarea Deciziilor Comisiei de Disciplină constituie o încălcare a regulamentelor FMF și reprezintă temei pentru aplicarea sancțiunilor suplimentare.