Miercuri, cu Andrei Prodan
Pe 1 ianuarie, unul dintre cei mai buni atacanţi şi conducători ai clubului Zimbru (care pe atunci purta numele Moldova, Avântul şi Nistru) Chişinău, Alexandru Proţenco, ar fi împlinit 80 de ani. Maestru al sportului din URSS, antrenor emerit al RSSM, el a susţinut pentru clubul fanion al republicii 112 meciuri şi a marcat 14 goluri. În 1982, când Nistru Chişinău a promovat în Liga superioară a campionatului URSS, a fost şeful echipei.
Alexandru Proţenco s-a născut la 1 ianuarie 1940 în oraşul Budionnovsk, din regiunea Stavropol (Rusia). A început să practice fotbalul la mijlocul anilor 1950, la formaţia Dinamo din Edineţ, alături de fratele său mai mare, Victor.
După ce familia s-a stabilit la Chişinău, în 1957 s-a înscris la Şcoala republicană de fotbal (detalii despre activitatea instituţiei poţi găsi aici: https://fmf.md/ro/news/fotbalul-scoli-acum-60-de-ani). Alături de alţi discipoli ai şcolii, fundaşul Valeriu Colbasiuc, mijlocaşul Victor Boţan şi atacantul Victor Malcenco, deja la vârsta de 18 ani a fost cooptat în lotul echipei fanion al republicii, Moldova Chişinău.
În 1959 a debutat în campionatul URSS. În cei 3 ani (1959-1961) cât a jucat pentru Moldova în Clasa „A” (denumirea de atunci primei divizii valorice a fotbalului sovietic) a adunat 16 meciuri şi a marcat 3 goluri.
Din 1962 până în 1964 a apărat culorile formaţiei din Tiraspol, Pişcevik/Luceafărul, care evolua în Clasa „B”.
După o scurtă escală la Zvezda Kirovograd (în prezent Kropivniţki), revinte la Moldova Chişinău, unde joacă până în 1967.
În 1968 evoluează la formaţia ucraineană Avtomobilist Jitomir (12 meciuri, 1 gol în Clasa „B”).
Revinte în Moldova şi se dedică antrenoratului, devenind secundul lui Gheorghe Mocan la Politehnica Chişinău. În calitate de antrenor-jucător la formaţia din capitală obţine titlul de campion al RSS Moldoveneşti în 1969 şi 1970.
În anii 1970-1980 activează în calitate de antrenor principal la Comitetul sportiv al RSSM, dar şi ca şef al formaţiei Nistru Chişinău (în 1976-1977, 1980-1983 şi 1987-1988). În 1982 promovează cu echipa în Liga superioară a campionatului Uniunii Sovietice (performanţă pentru care i se decernează titlul de antrenor emerit al Moldovei), iar în 1988 promovează în Liga I.
Alexandru Proţenco s-a stins din viaţă în 1994, la Chişinău, după ce a nimerit într-un accident rutier.
Feciorul lui, Veaceslav Proțenco, de asemenea a jucat pe post atacant. Este membru al „Clubului golgheterilor moldoveni Petre Vâlcov” (detalii vezi aici: https://fmf.md/ro/news/clubul-golgheterilor-moldoveni-petre-valcov). Evoluând la Nistru/Zimbru Chişinău a susţinut 218 meciuri şi a marcat 59 goluri, iar pentru Avtomobilist/Tekstilşcik Tiraspol – 66 meciuri, 29 goluri.
Legende la poze:
1. Alexandru Proţenco a debutat la Moldova Chişinău în primul eşalon al fotbalului sovietic la vârsta de 19 ani.
2. Anul 1987. Banca de rezerve a formaţiei Nistru Chişinău. Şeful echipei, Alexandru Proţenco, al doilea din dreapta.
LEGENDELE FOTBALULUI: ALEXANDRU PROŢENCO