• Support National Team

Masculin (Naționale)

Naționala, reunită pentru meciurile cu Suedia și Polonia

09 oct 2023 de Sandu Grecu

Jucătorii Naționalei Moldovei au intrat astăzi în cantonamentul de pregătire pentru meciurile cu Suedia (amical) și Polonia (preliminariile Campionatului European 2024). Partidele sunt programate să se dispute pe 12, respectiv 15 octombrie, în deplasare.

 

Până la ora publicării acestei știri, 14:00, la Centrul de pregătire a echipelor Naționale de la Vadul lui Vodă erau prezenți 22 din cei 24 de jucători convocați de selecționerul Serghei Cleșcenco pentru aceste 2 meciuri. Doar Vladislav Baboglo și Oleg Reabciuk nu erau încă prezenți. Baboblo se afla de dimineață la Odesa și urma să ajungă la Chișinău cu mașina, în timp ce Reabciuk, care a avut aseară meci în campionatul Rusiei, are de parcurs un traseu mai lung cu avionul, urmând să se alăture echipei în această seară. Din cauza lipsei celor 2, staful tehnic a reprogramat antrenamentul de seară pentru ora 18:30.

 

Lotul Moldovei AICI.

 

Maine, la ora 10, tricolorii vor efectua ultimul antrenament înainte de plecare. La 12:30 este programată deplasarea spre aeroport, iar la 14:45 - zborul spre Stockholm, cu o escală la Varșovia.

 

Moldova va întâlni Suedia pe 12 octombrie, de la ora 20:00, la Solna, într-un meci amical, iar apoi, pe 15 octombrie, de la ora 21:45, va juca tot în deplasare, cu Polonia, la Varșovia, într-o partidă din cadrul preliminariilor Campionatului European 2024.