Miercuri, cu Andrei Prodan

Acum 30 de ani, la Nistru Chişinău, care pe atunci evolua în Liga I (a doua divizie valorică) a campionatului URSS, au fost transferaţi primii stranieri. Este semnificativ faptul că primul jucător ”străin” care a debutat la formaţia din capitală a fost Viorel Turcu, discipolul lui Leonte Ianovschi, basarabeanul care a fost unul dintre cei mai mari descoperitori de talente din fotbalul românesc.

În 1989, bulgarul Tenio Mincev a devenit primul stranier care a jucat în campionatul Uniunii Sovietice, evoluând pentru Krîlia Sovetov Kuibîşev (astăzi Samara) în Liga a II. În acelaşi an, la Pamir Duşanbe au jucat trei fotbalişti din Zambia: Pearson Mwanza, Wisdom Chansa şi Derby Makinka.

Pînă la destrămarea URSS (1991) în campionatul sovietic au mai evoluat încă 10 fotbalişti din afara ţării (din România, SUA, Coreea de Sud şi Angola). Patru dintre aceştia au apărat culorile formaţiei Nistru/Zimbru Chişinău...

La începutul lunii martie a anului 1990, Nistru Chişinău, antrenată de Ahmed Aleskerov, a efectuat penultima etapă de pregătire pentru campionaul Uniunii Sovietice în România, unde a susţinut o serie de meciuri de verificare: 0-0 cu Politehnica Iaşi, 2-2 cu Steaua Mecanică Huşi, 1-0 cu FEPA-74 Bârlad şi 1-3 cu Sportul Studenţesc Bucureşti.

Până aici nimic deosebit, dar după meciul de la Bucureşti, la sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a fost semnat un contract care prevedea evoluarea la Nistru în sezonul ce urma să înceapă a doi fotbalişti români: atacantul Viorel Turcu şi mijlocaşul Paul Ştefan Laiys. Ambii au făcut deplasarea în cantonamentul echipei chişinăuiene, la Soci, pentru ultima etapă de pregătire către campionat.

Având pe atunci câte 29 de ani, Viorel şi Paul deţineau un palmares de invidiat. Primul era de 7 ori internaţional, cu un gol la activ, pe timpul mandatului lui Mircea Lucescu.

Viorel Turcu este originar din Slobozia, judeţul Argeş. Despre perioada junioratului îşi aminteşte următoarele:  

“La 16 ani m-am dus să mă înscriu la FC Argeş, de trei ori am fost respins pentru că eram prea slab. Întâmplarea a făcut să mă observe marele Leonte Ianovschi într-una din zile, când eu băteam mingea cu colegii pe un teren de nisip. Am reuşit la un moment dat să scap pe partea dreaptă, să şutez în bară, mingea mi-a venit pe stângul şi am şutat din nou bara. Domnul Ianovschi a oprit jocul, m-a chemat şi m-a întrebat ce vârstă am. Mi-a zis că mai am trei ani de juniorat şi o să ajung la echipa mare şi aşa am ajuns la echipa de tineret sperante a lui FC Argeş”.

Leonte Ianovschi n-a greşit. În 1978 Viorel a debutat la echipa mare a lui FC Argeş, iar peste un an a devenit campion al României în componenţa „alb-violeţilor”. A mai jucat la Steaua, Dinamo (ambele din Bucureşti), FC Olt Scorniceşti şi UTA (Arad). În 1987 a devenit al doilea jucător, după Adrian Bumbescu, care a reuşit să devină campion al României cu trei echipe diferite: FC Argeş (1979), Dinamo (1984) şi Steaua (1987). În total în campionatul României a jucat în 252 de meciuri şi a marcat 42 de goluri. A adunat 11 meciuri şi un gol în cupele europene. Cel mai memorabil meci în tricoul naţionalei României l-a disputat pe 13 mai 1982 contra Argentinei, campioană mondială en-titre, cu celebrii Fillol, Passarella, Ardiles, Maradona, Valdano, Kempes în formaţie... În minutul 60, Viorel Turcu, a marcat un gol valabil, anulat de arbitrul... argentinian Busca pe motiv de ofsaid, iar sud-americanii au câştigat cu 1-0.

Paul Ştefan Laiys de asemenea era un jucător cu experienţă, care a evoluat la FC Baia Mare, Victoria Bucureşti şi Flacăra Moreni. Cu Victoria a fost sfertfinalist al Cupei UEFA, în sezonul 1988/89, şi de două ori medaliat cu bronz în campionatul României (1988 şi 1989).

Sosiţi la Chişinău fotbaliştii români au acordat un interviu corespondentului ziarului „Tinerimea Moldovei”. Răspunzând la întrebarea „Ce te-a determinat să optezi pentru Nistru Chişinău?”, Paul Laiys a spus:  

„Mai multe lucruri. Propunerile făcute anterior pentru o posibilă evoluare la echipe de fotbal din Grecia, Cipru, Iugoslavia necesitau timp mult şi, plus la toate, erau cam lipsite de concreteţe. Conducerea Nistrului a fost mai operativă şi mai practică. Totul s-a rezolvat în câteva zile. Aceasta în primul rând. Într-al doilea: chiar dacă vor fi unele probleme, totuşi obstacolul limbii va fi depăşit mai uşor. Româna, se pare, e vorbită şi la Chişinău. Şi într-al treilea rând, aici casa natală nu-i prea departe”.  

Momentul istoric al debutului primilor starnieri la o echipă din Moldova s-a produs pe 8 aprilie 1990, când pe stadionul Republican din Chişinău, în prezenţa a 18.000 de spectatori, Nistru a întâlnit în prima etapă a Ligii I formaţia Rostselmaş (în prezent FC Rostov) din Rostov pe Don.

Pe un timp ploios partida s-a încheiat nedecis, 3-3. În minutul 78, când scorul era deja 3-3, antrenorul Nistrului Pavel Cebanu, care l-a succedat la sfârşitul lui martie pe Ahmed Aleskerov, l-a trimis în teren pe Viorel Turcu în locul lui Veaceslav Proţenco. Peste două minute a debutat la Nistru şi Paul Laiys, care l-a înlocuit pe Igor Mihăescu.

„Antrenorul principal al Nistrului îi lansează pe teren pe Turcu şi Laiys, întâlniţi de suporteri cu aplauze, dar, oaspeţii, mulţumiţi de punctul care îl aveau în mână, nu mai riscă în atac, şi meciul se încheie la egalitate”, a notat cronicarul Boris Grădinaru de la ziarul „Moldova sportivă”.

Din cauza unei accidentări în acel sezon Viorel Turcu a disputat pentru Nistru doar două meciuri în campionat (al doilea pe 17 aprilie, la Taşkent, contra formaţiei Pahtakor). Paul Ştefan Laiys a jucat 30 de partide şi a marcat 3 goluri.

În 2008 şi 2011, Viorel Turcu a trăit o adevărată dramă când i-au fost amputate ambele picioare, din cauza unor probleme medicale grave, apărute încă din 1996.

Recent am făcut legătura cu Viorel care mi-a răspus cu amabilitate la toate întrebările.

- Am fost primii stranieri, dar noi nu ne-am considerat niciodată străini.

- Cum a apărut varianta de transfer la Nistru?

- Am fost contactaţi de cineva de la FRF. Ni s-a spus că Nistru urma să joace un amical în Bucureşti cu Sportul Studenţesc. Am fost invitaţi la meci de domnul Viorel Kraus, preşedintele Sportului, care era în relaţii bune cu echipa din Chişinău. După partidă ne-am întâlnit cu domnul Constantin Soltan, şeful clubului chişinăuian, şi am discutat detaliile transferului.

- Care au fost condiţiile de transfer?

- Eu eram jucătorul formaţiei UTA (Arad). Conducătorii s-au înţeles între ei. Din câte ştiu s-au dat mingi şi echipament sportiv plus un turneu în Republica Moldova.

- Antrenor la Nistru era azerul Ahmed Aleskerov. Cum v-aţi înțeles cu el?

- Foarte bine. În cantonamentul de pregătire de la Soci făceam antrenamente dure, iar cel de dimineaţă îl făceam pe nisip, pe plaja. Dădeam şi teste fizice. Antrenorului îi plăcea să stea cu noi de vorbă, ne explica ce vrea de la noi şi cum vrea să joace, ce sistem de joc.

- Dar cum v-aţi înţeles cu colegii de echipă? În acea perioadă la Nistru jucau cam puţini băştinaşi?

- Cu toate că în echipă erau cam 60% ruşi, noi ne-am înţeles foarte bine şi cu băieţii, şi cu antrenorul. Am avut probleme cu unul singur (nu îmi vine acum numele lui), fiindcă nu-i convenea nimic, se certa cu toţi. Iar băştinaşii sunt super băieţi, ne invitau pe la ei acasă, ieşeam în oraş. Am fost colegi adevăraţi. Vreau să spun că aveam condiţii de pregătire foarte bune la bază.

- În acel sezon ai disputat doar două meciri în campionat. Care a fost cauza?

- M-am accidentat la un meci de Cupă, am avut fisură de maleola. Am stat foarte mult pe tuşă şi mi-am revenit greu, ca dovadă după aceasta am mai jucat puţin în Ungaria şi Bulgaria.

- A fost greu să te acomodezi cu distanţele mari pe care le făcea echipa jucând în campionatul URSS?

- M-am acomodat destul de repede pentru ca făcusem trei turnee cu echipa naţională în America de Sud.

- Cum ţi s-a părut nuvelul campionatului URSS în comparaţie cu cel al României?

- Nivelul campionatului URSS era foarte ridicat chiar dacă era liga secundă. Când jucam la Steaua am fost împrumutat la Dinamo pentru cupele europene şi am jucat contra echipei Dinamo Minsk pe care am eliminat-o greu, 1-1 şi 1-0 la Bucureşti. Pe atunci nu era mare diferenţa între liga secundă a URSS şi campionatul României, erau valori apropiate. Campionatul nostru era mai tehnic.

- În 1991 la Nistru, care între timp îşi schimbase numele în Zimbru, au mai jucat doi fotbalişti din România, Lică Movilă şi Claudiu Vaişcovici. Nu te-au contactat atunci pentru a afla careva detalii despre echipă şi campionat?

- Sunt prieten cu ei. Am vorbit şi le-am spus că sunt condiţii bune, oraşul este foarte frumos si echipa la nivel.

- Leonte Ianovschi a fost primul tău antrenor. Ai ştiut că avea origin basarabene?

- Da, dânsul m-a descoperit, ştiam că are origini basarabene. A fost un om foarte stimat şi respectat în România. A descoperit si promovat foarte mulţi jucători inclusiv pe unicul Nicolae Dobrin cu care am avut onoarea să joc la FC Argeş! Domnul Leonte Ianovschi a fost după părerea mea cel mai mare descoperitor de talente din România. Când privea un copil care jongla cu mingea îţi spunea dacă ajunge jucător sau nu. Avea un fler deosebit, ştia cum să vorbească şi cum să te facă să iubeşti fotbalul.

- Viorel, îţi mulţumesc mult pentru interviu şi îţi doresc multă sănătate.

- Cu plăcere. Mi-a părut bine să-mi amintesc de cele trăite acum 30 de ani.