Observatorul federal responsabil de arbitraj în cadrul Federației Moldovenești de Fotbal spune ce fac arbitrii în perioada de pandemie și din ce cauză a fost amânat un Seminar cu participarea lui Alexandru Deaconu, vicepreședintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din România.
- Ce fac arbitrii pe timp de criză?
- La fel ca toți oamenii, stau acasă cu familiile lor. Fac exerciții fizice, iar până ieri alergau prin parcuri sau pe terenuri de sport. Cu toții cunoaștem Dispoziția Comisiei Situații Excepționale despre restricționarea începând cu 25 martie a accesului în locurile publice. Toți arbitrii se vor conforma acestei hotărâri.
Noi avem pe Viber un grup al arbitrilor din Divizia Națională și comunicăm zilnic. Slavă Domnului, toți sunt sănătoși. Toți sperăm să depășim această perioadă grea din viața noastră și să începem campionatul. Pentru mulți dintre ei arbitrajul este unica sursă de venit, iar această pauză le crează probleme.
- Ce planificați să faceți în următoarea perioadă?
- Pe 26 martie ne-am dorit să organizăm la Chișinău un Seminar pentru arbitri, la care a fost invitat domnul Alexandru Deaconu, vicepreședintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din România. Din păcate, am fost nevoiți să amânăm acest Seminar pentru o dată ulterioară.
Avem multe de discutat, inclusiv și despre colaborarea de mai departe cu colegii noștri din România. Sunt voci care susțin că nu mai este necesar să fie delegați observatori de arbitri din România la meciurile din Divizia Națională. În același timp ne dorim să îmbunătățim lucrul la Școala Tânărului Arbitru, avem nevoie mare să creștem noi cadre calificate în arbitrajul moldovenesc. Totodată, vom solicita să vină specialiști români la seminarele organizate de Oficiile regionale ale FMF. Urmează să discutăm aceste subiecte.
Acum este important să trecem cu bine de această criză, iar pentru aceasta trebuie să ascultăm indicațiile conducerii țării și să stăm acasă. Mai devreme sau mai târziu vom reveni la viața normală și din nou va fi organizat campionatul de fotbal.
Vlad Țurcan: “Este important să trecem cu bine de această criză”