Categorii
- Naționale
- Competiții
- FMF
- Proiecte FMF
- Open Fun Football Schools
- Fotbal în școli
- Prin fotbal să creștem sănătoși
- Proiectul NOI
- Grassroots
- We play strong
- UEFA Playmakers
- Turnee pentru copii
- Şcoala Voluntarului – PRO Fotbal
- Fotbal sigur pentru copiii din Moldova
- Fotbalul ne Unește
- La firul ierbii
- Community Development Officer
- Istoria fotbalului
- Turneul Viitorul
- Fotbal în grădinițe
- Istoria Fotbalului
- EDITORIAL
- UEFA
- FIFA
- Academia FMF
- Wesport
Căutare
Calendarul Noutăților
Responsabila de Proiectele Grassroots din cadrul FMF, Diana Bulgaru, a primit trofeul Jean-Loup Chappelet în cadrul UEFA Academy Summit care a avut loc la București, România, în perioada 22-23 septembrie. Distincția a fost înmânată pentru realizarea celui mai bun raport individual al cursului comun al Universității din Lausanne și UEFA Academy și pentru contribuția ei remarcabilă la dezvoltarea fotbalului din Republica Moldova.
Premiul Jean-Loup Chappelet a fost instituit în onoarea lui Jean-Loup Chappelet, un profesor emerit în domeniul managementului sportiv, pentru a recunoaște contribuția deosebită adusă fotbalului și pentru a încuraja angajamentul și excelența în acest domeniu. Acest trofeu a fost în premieră acordat unui participant al UEFA Certificate in Football Management (UEFA CFM) care demonstrează excelență în raportarea individuală, gândire critică și reflectarea valorilor de excelență academică în timp ce interacționează cu alți colegi.
Diana Bulgaru a primit această distincție în urma eforturilor depuse la realizarea lucrării sale și pentru dezvoltarea și promovarea proiectului „Footbal în Școli". De la lansarea acestuia și până în prezent a adunat 343 de școli în acest program dedicat dezvoltării tinerilor talente. Peste 600 de profesori au participat în proiect, iar în perioada imediat următoare urmează să fie organizat primul Forum al profesorilor/antrenorilor unde vor fi prezentate concluziile cercetării efectuate de echipa FMF în colaborare cu Universitatea Leeds Beckett și UEFA.
„Acest premiu reprezintă un simbol al angajamentului meu față de ceea ce fac zi de zi, pasiunea și entuziasmul pentru fotbal pe care le port în inima mea. Este rezultatul acceptării fiecărei oportunități, indiferent de natura ei. Aș dori să le mulțumesc familiei mele, prietenilor, mentorilor UEFA și FIFA, echipei FMF și tuturor celor implicați în proiectul „Fotbal în școli”, care m-au ghidat și susținut pe parcursul călătoriei mele. Fără încrederea lor constantă în abilitățile mele, nu aș fi ajuns în acest moment în viața mea, a declarat Diana Bulgaru.
Trăim într-o lume foarte aglomerată și amânăm multe lucruri pentru mâine. Uneori, căutăm scuze pentru că nu am avut timp și nu am reușit să facem ceva la timp. Știți că în fotbal, cel mai rău lucru sunt scuzele. Scuzele înseamnă că nu puteți crește și merge înainte. Educația este o cerință minimă pentru o viață de succes. Trăiește pentru a învăța și vei învăța cu adevărat să trăiești. Viața este o călătorie scurtă, trăiește-o!", a mai adăugat ea.
Federația Moldovenească de Fotbal aduce sincere felicitări Dianei Bulgaru pentru această distincție și pentru contribuția ei la dezvoltarea fotbalului din Republica Moldova.
Diana Bulgaru, premiată cu trofeul Jean-Loup Chappelet de UEFA Academy