• Support National Team

Feminin(Competiții)

Fotbal feminin. Echipament sportiv gratuit pentru 22 de formații din Liga WU12

19 sep 2023 de Svetlana Tataru
GALERIE

Într-o inițiativă impresionantă de sprijin a Federației Moldovenești de Fotbal, în parteneriat cu FIFA, în cadrul programului de dezvoltare a fotbalului feminin FIFA, au fost oferite gratuit echipamente de sport pentru 22 de formații participante în cadrul campionatului național de fotbal feminin, Liga WU12, organizat în premieră în Republica Moldova.

 

„Este un moment important pentru fotbalul din Moldova. Liga WU12 reprezintă viitorul fotbalului nostru și suntem mândri să sprijinim aceste tinere fotbaliste talentate. Le dorim tuturor succes în competiție și să continue să se dezvolte în spiritul sportivității și fair-play-ului.", a declarat Natalia Ceban, coordonatoarea Ligii WU12.
 

Echipamentele oferite de FMF gratuit echipelor au inclus tricouri personalizate, șorturi, șosete și alte accesorii (mingi și veste) esențiale pentru competiție. Această inițiativă a fost posibilă datorită sprijinului generos al partenerilor și a angajamentului nostru de a susține dezvoltarea fotbalului în Moldova.


Cele 22 de echipe sunt repartizare conform a 4 arii geografice și vor evolua în două faze competiționale. Formatul permite tinerelor fotbaliste să își demonstreze talentul și abilitățile în fața publicului local și să contribuie la promovarea fotbalului în comunitățile lor. În faza regională vor avea loc 10 etape (91 meciuri). Echipele clasate pe primele 2 locuri din fiecare regiune se vor califica în următoarea fază. Astfel, doar 8 echipe vor accede în etapa finală a competiției, unde vor lupta pentru titlul de campioană a Ligii WU12. 
 

Cu această inițiativă, Federația Moldovenească de Fotbal reiterează angajamentul său de a promova fotbalul la nivelul de bază și de a crea o platformă pentru dezvoltarea tinerilor fotbaliști din Moldova. Suntem nerăbdători să urmărim evoluția echipelor și să vedem cum aceste tinere talentate se afirmă în lumea fotbalului.