• Поддержи национальную сборную

Istoria fotbalului. Moldova a bătut Austria acum 20 de ani

07 sep 2023 de Andrei Prodan
GALERIE

Acum 20 de ani naționala Moldovei a obținut una dintre cele mai răsunătoare victorii din istoria sa. La 7 iunie 2003 ea a învins selecționata Austriei cu scorul de 1-0, în preliminariile EURO 2004. Golul victoriei a fost marcat de atacantul Viorel Frunză. De menționt că această reușită a fost prima la națională a jucătorului care evolua atunci la Zimbru Chișinău.

 

După tragerea la sorți pentru preliminariile ediției a XII-a a Campionatului European 2004, faza finală a căruia a avut loc în Portugalia, reprezentativa Moldovei a nimerit în Grupa a III-a alături de selecționatele Olandei, Cehiei, Austriei și Belarusului.

În primele două meciuri disputate în toamna anului 2002 naționala noastră a suferit înfrângeri în fața Austriei (în deplasare) și Cehiei (pe teren propriu) cu același scor, 0-2. După care în primăvara anului următor a fost învinsă de Belarus (în deplasare) și Olanda (acasă) cu 1-2.

 

Astfel, înaintea partidei cu Austria, Moldova ocupa ultimul loc în grupă cu zero puncte la activ. Și asta în pofida faptului că în toate cele patru meciuri disputate moldovenii au prestat un joc destul de bun. Spre exemplu, în întâlnirile cu Belarus și Țările de Jos, fotbaliștii noștri primii au deschis scorul, batavii reușind să marcheze golul victoriei abia în minutul 84, după o eroare a portarului Hmaruc.

În ajunul meciului, Victor Pasulko, antrenorul selecționatei Moldovei, s-a confruntat cu probleme de lot. Erau indisponibili fiind accidentați atacanții Sergiu Cleșcenco, căpitanul echipei, Iurie Miterev, Sergiu Dadu, mijlocașul Sergiu Dodul, n-avea drept de joc nici fundașul Alexandru Covalenco, fiind suspendat.

Meciul cu Austria a fost al doilea disputat de naționala noastră pe stadionul „Sheriff” din Tiraspol. Primul a avut loc pe 2 aprile 2003 cu Țările de Jos și s-a jucat cu casa închisă, adunând în tribune 13.000 de spectatori. De această dată la partidă au asistat circa 7.500 de oameni.

 

Moldova – Austria 1-0 

A marcat: Viorel Frunză (60)

Sîmbătă. 7 iunie 2003. Preliminariile CE 2004 (grupa III)

Tiraspol. Stadionul Sheriff. Spectatori: circa 7.500

Arbitri: Joaquim Paulo G. F. Paraty Da Silva; Bertino Cunha Miranda, Sergio Manuel Lacroix Pimenta (toţi din Portugalia).

Cartonaşe galbene: Ehmann (42), Scharner (76), Schopp (87), Priganiuc (87).

MOLDOVA: Eugen Hmaruc (Nea Salamis Famagusta, Cipru), Boris Cebotari (Zimbru), Ghenadie Olexici (Zimbru), Ion Testemeţanu (Sheriff), Valeriu Catânsus (Ciornomoreţ Odesa, Ucraina, cpt.), Iurie Priganiuc (Sheriff), Sergiu Covalciuc (Karpatî Lviv, Ucraina), Stanislav Ivanov (Sheriff), Vadim Boreţ (Sheriff) înloc. 68’ Liviu Andriuţă (Dacia), Viorel Frunză (Zimbru) înloc. 85’ Eduard Văluţă (Metalurh Zaporojie, Ucraina), Sergiu Rogaciov (Saturn Ramenskoe, Rusia) înloc. 78’ Eugen Paţula (Sheriff). 

Antrenor: Viktor Pasulko.

AUSTRIA: Thomas Mandl, Paul Scharner (81’ Thomas Eder), Anton Ehmann, Ernst Dospel (57’ Harald Cerny), Martin Stranzl, René Aufhauser, Markus Schopp, Thomas Flögel (cpt.), Mario Haas, Michael Wagner (70’ Roman Wallner), Roland Kirchler. 

Antrenor: Johann „Hans” Krankl.

 

Prima repriză a fost echilibrată. Au avut posibilitatea să deschidă scorul Ghenadie Olexici (min. 14), Stanislav Ivanov (min. 33), dar cea mai mare ocazie de a marca a irosit-o Markus Schopp (min. 44).

Repriza secundă a început cu atacurile oaspeților. Foarte aproape de a înscrie a fost Roland Kirchler (min. 49). Și deoarece ocaziile se răzbună, în min. 60 Viorel Frunză, care disputa meciul cu numărul 4 la națională, a marcat după o centrare venită de la Sergiu Covalciuc.

 

A fost unul dintre primele mele meciuri la echipa națională. Țin minte că la stadion a venit multă lume să ne susțină. Austria la acel moment a avut o echipă foarte bună, cu jucători de calitate. A fost un meci de mare angajament din partea noastră. Aveam o dorință enormă de a câștiga, deoarece în jocurile precedente am avut parte de ghinion. Golul a venit dintr-o fază de pe partea dreaptă unde Sergiu Covalciuc a driblat câțiva jucători și a centrat perfect. Mi-a rămas doar să pun latul. Emoțiile au fost mari pentru mine deoarece a fost primul gol la națională”, rememorează Viorel Frunză pentru FMF.md.

 

În cele 30 de minute rămase de disputat austriecii au atacat furibund, însă apărarea noastră, în frunte cu portarul Eugen Hmaruc, a fost la înălțime.

În clasamentul final al grupei, Moldova a ocupat locul 4 cu 6 puncte la activ (pe 10 septembrie 2003 echipa noastră a învins Belarus, 2-1), iar Austria s-a situat pe locul 3, adunând 9 puncte.